Românul care e vecin cu Moș Crăciun, în Laponia

FOTO: Arhiva personală a lui Daniel Podea via Adevărul
FOTO: Arhiva personală a lui Daniel Podea via Adevărul

Daniel Podea, un român în vârstă de 27 de ani, din Bistrița, locuiește de patru ani în provincia Laponia, în orașul lui Moș Crăciun, Rovaniemi. În fiecare an, înainte de Crăciun, îl vizitează.

„E foarte fain. Este exact aşa cum mi-l imaginam în copilărie. Este bătrân, blând, cu barbă. Moş Crăciun stă pe un scaun şi poţi să vorbeşti cu el. Ce mi s-a părut interesant este că ştie o grămadă de limbi: engleza, franceza, germana, cam toate limbile scandinave, dar şi italiana.

Poate vorbi cu mulţi turişti, ceea ce este un lucru deosebit. Moş Crăciun mi-a mărturisit că nu ştie româna, dar că se va strădui să o înveţe”, a povestit Daniel, pentru jurnaliștii de la Adevărul.

Vizita la Moș Crăciun este gratuită, însă nu ai voie să filmezi sau să fotografiezi. În timp ce vorbești cu Moș Crăciun, un elf îți face poză, iar dacă vrei să intri și în posesia unei filmări cu întâlnirea pe care ai avut-o cu Moș Crăciun, trebuie să plătești 50 de euro.

Micul oraș se animă în fiecare an în decembrie. Cei mai mulți turiști vin să-l vadă pe Moș Crăciun. Daniel spun că români nu a întâlnit și bănuiește că românii nu prea sunt interesați să facă excursii la minus 20 – 30 de grade Celsius.

„Oraşul este foarte întins, deşi populaţia nu este mare, trecând puţin peste 60.000 de locuitori. Avem aici foarte aproape pârtiile de ski, iar de-a lungul lui sunt piste de alergat şi plimbări, iar pe timpul iernii se pot practica mai multe sporturi de sezon. În centrul oraşului Rovaniemi întâlneşti sănii trase de reni cu care te poţi plimba”, povestește Daniel, pentru jurnaliștii de la Adevărul.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările GreatNews: 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.