Românii pot lucra fără restricții în „țara banilor” din Europa

Începând cu 1 iunie, românii și bulgarii pot lucra fără restricții pe piața muncii din Elveția. Această decizie vine după ce autoritățile elvețiene au amânat de două ori ridicarea restricțiilor pentru muncitorii din cele două țări.

Până acum, cetățenii celor două state, care sunt numiți des de presa din Elveția „cetățeni ai UE 2”, se puteau stabili în țara Cantoanelor doar în limita unor cote. Aceste norme ar fi trebuit să dispară în 2008 și 2014, însă au fost reînoite de fiecare dată.

Elvețienii precizează că, potrivit acordului cu UE privind libera circulație a persoanelor, pot fixa în continuare cote pentru muncitorii străini din România și Bulgaria, până la 31 mai 2019, însă numai dacă imigranții din aceste două țări depășesc un anumit prag.

Însă, autoritățile de la Berna spun că până acum s-a înregistrat un nivel slab al imigrației din cele două țări.

Studiile sociologice arată că proporția românilor și bulgarilor în Elveția este foarte mică. La sfârșitul anului trecut erau 18.364 de persoane cu statut de ședere permanentă în Elveția. Tot anul trecut, 1.542 de muncitori români și bulgari au fost admiși în Elveția, o diminuare cu 22,1% față de 2014.

În 2011, un studiu care lua în calcul atât bunurile financiare cât nefinanciare pe cap de locuitor, situa Elveția în topul celor mai bogate țări din lume. În funcție de PIB, Elveția este în top 20 cele mai puternice economii din lume. De asemenea, Elveția este considerată țara cu cel mai bine dezvoltat sistem bancar din lume.

Elveția, țara care ar putea avea cel mai mare șomaj din lume

Săptămâna viitoare, elvețienii vor merge la urne să se pronunțe cu privire la propunerea ca venitul minim pe economie să fie de minim 2.500 de franci, echivalentul a 2.300 de euro.

Această măsură ar urma să înlocuiască alte variante de ajutor social. Parlamentarii care au propus proiectul spun că vor să-i ajute pe cei aflați în pericol de a-și pierde locurile de muncă, mai ales din cauza introducerii roboților în procesul industrial.

Dacă această lege trece de referendum, toți angajații vor primi minim un salariu de 2.300 de euro. La fel se va întâmpla și în cazul șomerilor.

Statistica arată că mai bine de 90% din elvețieni câștigă deja mai mult decât valoarea venitului minim propus și nu este foarte clar dacă va trece referendumul.

Guvernul elvețian se opune acestei măsuri. Potrivit unor calcule, impactul asupra bugetului ar fi de aproximativ 23 de miliarde de euro în fiecare an. De asemenea, sunt și economiști care cred că acest venit stabilit prin lege va crește numărul șomerilor.

Puteți analiza piața locurilor de muncă în străinătate în acest moment LA ACEST LINK.