România ar putea deveni al treilea producător de gaze naturale din Europa

România va vinde Ungariei o mare parte din gazele naturale extrase din Marea Neagră. Foto: Pixabay

Rezervele consistente din Marea Neagră ar putea propulsa România pe locul 3 în topul producătorilor europeni de gaze naturale, crede directorul pentru afaceri europene.

Francois-Regis Mouton susține că potențialul zăcămintelor din Marea Neagră se ridică la peste 200 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, iar resursele României ar putea duce la diversificarea pieței în sud-estul Europei.

”Pentru ca acest lucru să se întâmple este însă nevoie de interconectare, de liberalizarea pieței și de un cadru legal stabil”, a spus directorul pentru afaceri europene în cadrul unei conferințe a Asociației Internaționale a Producătorilor de Petrol și Gaze.

Investițiile făcute în Marea Neagră pentru exploatarea resurselor de gaze naturale vor genera venituri la bugetul de stat de peste 26 de miliarde de dolari și vor adăuga peste 40 de miliarde de dolari Produsului Intern Brut al României până în 2040.

Jumătate din gazul ars de unguri va fi românesc

Ungaria este oficial primul client găsit de România pentru gazele din Marea Neagră. Guvernul de la Budapesta a semnat un acord cu grupul american ExxonMobil, iar livrările vor începe în 2022. Gazul românesc va reprezenta jumătate din consumul anual al maghiarilor.

Acordul poate fi dus la bun sfârșit doar dacă Transgaz, companie deținută de statul român, va termina a doua fază a conductei de gaz BRUA, care va permte creșterea volumului de gaz transportat din România în Ungaria la 4,4 milioane de metri cubi pe an. Întreaga capacitate a conductei a fost rezervată deja de două companii maghiare până în 2037.

În prezent, Ungaria importă 85% din gazul natural pe care îl folosește din Rusia, prin grupul Gazprom.