Muncitori români tratați ca sclavii. Bătuți și plătiți mizerabil într-o țară europeană

români exploatați italia
Foto: Carabinieri Taranto

Autoritățile italiene au salvat 35 de români care erau tratați ca niște sclavi la o fermă din Taranto, în sudul Italiei, relatează publicația „La Repubblica”.

Românii erau plătiți cu sume foarte mici (între un euro și 4 euro pe oră) și erau obligați să muncească nu mai puțin de 17 ore pe zi.

Muncitorii locuiau într-o casă deteriorată, cu mucegai și umezeală, și dormeau în paturi suprapuse. Aveau doar 6 dușuri la care primeau acces timp de 5 minute pe zi, fără apă caldă însă.

Mai grav, lucrătorii erau loviți în timp ce munceau la câmp, iar cei care se plângeau de condiții erau bătuți până la sânge.

Francesco Sabato, un antreprenor în agricultură din Ginosa Marina, și un român în vârstă de 25 de ani care l-a ajutat, au ajuns acum în închisoare. Se pare că angajatorul recruta muncitori direct din România.

Când munceau, oamenii erau obligați să își facă nevoile pe câmp.

După ce își primeau salariile, muncitorii români erau obligați să dea o parte din bani înapoi pentru mâncare, cazare și cheltuielile de transport până în Italia (transportul costa până la 300 de euro). La finalul lunii, salariul primit de un muncitor român nu depășea 200 de euro.

Din păcate, acesta nu este primul caz de români exploatați în Italia. În luna martie a acestui an, „The Guardian” a publicat o investigație care a arătat cum erau tratate mai multe românce care lucrau în ferme din Sicilia.

Investigația a arătat că mii de femei din România erau supuse unor abuzuri îngrozitoare, unele dintre ele fiind chiar violate și bătute.

Una dintre românce, Nicoleta Boloș, a povestit că timp de aproape 3 ani a fost forțată să întrețină raporturi sexuale cu angajatorul său, un fermier italian care deținea mai multe sere în provicincia Ragusa, din Sicilia. De teamă să nu își piardă locul de muncă, Nicoleta a acceptat abuzurile și violențele bărbatului.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.