Robbie Williams va cânta în România

Cântărețul Robbie Williams va concerta în România anul viitor. Informația a fost confirmată de Sorina Burlacu, managerul Events, companie care ar putea să se ocupe de organizarea acestui eveniment.

„Robbie Williams sigur va veni la București. Am depus oferta, dar nu e confirmat cine va fi promoterul. Am mai depus oferte Marcel Avram și Emagic. Așteptăm decizia managementului”, a declarat Sorina Burlacu, pentru Ziarul Financiar.

Concertul ar urma să aibă loc în Piața Constituției. Deocamdată, România încă nu se află pe lista țărilor în care artistul britanic va cânta în cadrul turneului de anul viitor, „Let Me Entertain You”.

Robbie Williams are 40 de ani și s-a născut în Newcastle. A început să devină cunoscut începând cu 1990, când a intrat în trupa Take That. În 1995 decide să părăsească trupa și încearcă o carieră solo. Însă urmează o perioadă destul de neagră pentru el, după ce se refugiază în alcool și droguri. Abia după doi ani, după lansarea single-ului „Angels”, care ajunge pe primul lor în topurile britanice, cariera sa solo începe să se contureze mai bine.

Pe 19 noiembrie 2005, Robbie Williams reușește să stabilească un record, după ce a vândut 1,6 milioane de bilete într-o singură zi.

De curând, cântărețul a declarat că s-a cam plictisit de muzică și, dacă ar putea, și-ar dori să se facă „un mecanic auto în Germania”.