Riscurile țigărilor electronice. Concluziile îngrijorătoare ale cercetătorilor

FOTO: haiberliu/Pixabay.com
FOTO: haiberliu/Pixabay.com

În ultimii ani sunt mulți cei care se întreabă care sunt riscurile țigărilor electronice. Răspunsul la această întrebare vor să îl afle și medicii.

O cercetare publicată în European Respiratory Journal arată că vaporii care provin de la țigările electronice ar putea favoriza aderarea bacteriilor responsabile de apariția pneumoniei de celule din membrana ce căptușește căile respiratorii.

Studiul, bazat pe experimente efectuate pe celule, şoareci şi subiecţi umani, a concluzionat că vaporii rezultaţi în urma utilizării ţigărilor electronice sporesc susceptibilitatea de infecţii cu pneumococ.

„Pneumococul este o bacterie care se poate afla în căile noastre respiratorii fără a produce o boală. Însă, în unele cazuri, poate invada celulele ce căptuşesc căile respiratorii provocând pneumonie sau septicemie”, a explicat Jonathan Grigg, profesor de medicină în cadrul Queen Mary University din Londra, unul dintre conducătorii studiului.

Cercetătorul a mai spus și că aceste rezultate arată faptul că „vapatul” duce la o vulnerabilizare a căilor respiratorii față de bacteriile care aderă la celulele din căptușeala căilor respiratorii.

Riscurile țigărilor electronice. Cercetare în SUA

O cercetare a unui grup de oameni de știință din Statele Unite a ajuns la concluzia că pot apărea riscuri majore pentru sănătate în cazul celor care folosesc țigara electronică.

Mai exact, într-o fază incipientă a unei cercetări mai ample s-a constatat că nicotina din țigara electronică poată să afecteze ADN-ul și să provoace apariția cancerului.

În mai multe teste desfășurate pe șoareci expuși la aburul care provine de la țigări electronice, s-a constatat faptul că aceștia suferă de o deteriorare a ADN-ului celulelor la nivelul inimii, plămânilor și vezicii. De asemenea, la cobai s-a constatat și că sunt afectate celulele care protejează organismul de cancer.

Echipa de oameni de știință din cadrul Facultății de Medicină a Universității din New York, condusă de doctorul Moon-Shong Tang, a prezentat toate aceste concluzii legate de țigările electronice în jurnalul științific Proceedings of the National Academy of Sciences.

Doctorul Roy Herbst, cercetător în cadrul Centrului pentru Cancer de la Universitate Yale, spune că în cazul în care vor fi aceleași concluzii și în urma unor viitoare studii, se va putea confirma că țigările electronice pot prezenta, la rândul lor, risc de dezvoltare de cancer prin nicotina pe care o livrează, potrivit Medicalxpress.com.

Riscurile țigărilor electronice. „Nicotina poate fi carcinogenă”

Herbst spune că este „prima dovadă că nicotina poate fi carcinogenă”. De asemenea, acesta mai adaugă faptul că „este desigur îngrijorător și oferă un motiv de reținere în cazul în care cineva susține că țigările electronice sunt sigure și pot fi utilizate de toată lumea fără consecințe”.

Studii realizate în ultima perioadă au demonstrat că utilizatorii de ţigări electronice au un nivel cu 97% mai mic de risc de carcinogen pulmonar NNAL în comparaţie cu cei care fumează ţigări pe bază de tutun, valoare similară cu cea observată în cazul persoanelor care urmează o terapie de înlocuire a nicotinei.

Chiar şi aşa, subliniază autorii studiului, nivelurile de NNAL sunt semnificativ ridicate în cazul utilizatorilor de ţigări electronice în comparaţie cu cele ale nefumătorilor. Numai în Statele Unite există peste 18 milioane de fumători de țigară electronică.

Riscurile țigărilor electronice. Comparație cu tutunul clasic

La nivel global, din cauza fumatului clasic, de tutun, mor aproximativ șase milioane de oameni, potrivit Organizației Mondiale de Sănătate. În România, la fiecare 16 minute moare o persoană de cancer pulmonar.

Potrivit Societății Române de Pneumologie, peste 80% dintre cei care suferă de cancer pulmonar au fumat o viață întreagă. Datele OMS arată că jumătate dintre cei aproximativ 650 de milioane de fumători din lumea întreagă vor muri din cauza bolilor provocate de tutun.

FOTO: haiberliu/Pixabay.com