Risc de foamete în Coreea de Nord, după cea mai severă secetă din ultimul secol

Coreea de Nord a anunțat că se confruntă cu cea mai necruțătoare secetă din ultimul secol, iar rezervele de alimente se epuizează rapid.

Potrivit agenției de presă KCNA, mai multe provincii responsabile cu alimentarea cu orez a nord-coreenilor au fost afectate, iar peste 30% din producție este compromisă.

Situația s-ar putea transforma într-un dezastru pentru izolatul stat comunist din Asia, unde, în anii ’90, sute de mii de oameni au murit din cauza foametei.

Specialiștii susțin că scenariul nu se va repeta, însă, la aceeași scară, Coreea de Nord făcând mai multe reforme importante în agricultură în ultimii ani.

Lipsa alimentelor nu este ceva nou în Coreea de Nord, unde un copil din trei este subnutrit, anunță ONU.

Agenția de presă de la Phenian a menționat că provnciile Hwanghae, Phyongan și Hamgyong au fost ”grav afectate”, adăugând că agricultorii încearcă să planteze alte plante în locul orezului distrus de secetă.

Anul trecut, Coreea de Nord a înregistrat cele mai puține precipitații din ultimii 30 de ani.

După foametea din anii ’90, statul comunist a permis apariția fermelor organizate privat, iar producția a crescut.

Mai multe țări, printre care și Coreea de Sud, au trimis constant ajutoarea Nordului, iar ONU a cerut, în aprilie, 111 milioane de dolari pentru a ajuta Phenianul să își finanțeze agricultura și sanitația.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNew:

Locuri de muncă în Germania. O firmă oferă și alocație pentru copiii angajatului
Ai spirit de meșter? Cele mai avantajoase oferte la unelte de la eMag
Reduceri eMAG la laptopuri. Top 5 oferte