Regele Mihai a fost adus în țară. Unde se pot depune flori

regele mihai adus în țară
Foto: Captură Digi24

Aeronava care a adus sicriul cu trupul Regelui Mihai a aterizat în această dimineață pe Aeroportul Otopeni din București.

De aici, trupul Regelui Mihai va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Șefului Familiei Regale, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, și a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai Casei Majestății Sale.

Miercuri, 13 decembrie, la ora 14.00, corpul neînsuflețit al Regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Majestatea Sa Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia.

Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș este următorul:

Ora 14-15: Instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și ai Parlamentului Republicii Moldova.
Ora 15-16: Reprezentanții Instituțiilor Statului, centrale și locale.
Ora 16-17: Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.
Ora 17-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.

Publicul nu va avea acces pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.

Miercuri, 13 decembrie, la ora 18.00, corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30.

Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul regelui vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal:

Miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 și ora 24.00;
Joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00;
Vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00.

Intrarea este liberă.

Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I, sunt rugați să respecte următoarele reguli:

  • Să fie îmbrăcați în ținută corespunzătoare, cu culori închise.
  • Să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase de niciun fel.
  • Să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.
  • Să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice. Fotografierea și filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei.
  • Să aibă la ei un document de identitate.
  • Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal sau pe trotuarul din fața grilajului Palatului. Personalul Casei Majestății Sale va fi la fața locului, pentru a îndruma publicul participant.
  • Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poștă, pe adresa Palatului Elisabeta.
  • În incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.
  • Să coopereze cu personalul specializat al Ministerului Afacerilor Interne pe timpul verificărilor de securitate care se vor efectua în curtea și în interiorul Palatului Regal.
  • Alergatul în perimetrul de siguranță este strict interzis.
  • Să respecte programul activităților și traseul de deplasare stabilit de organizatori și indicațiile personalului specializat al Ministerului Afacerilor Interne.
  • Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcționa un post de prim-ajutor.

Regele Mihai va fi înmormântat sâmbătă, 16 decembrie, în noua catedrală de la Curtea de Argeș.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.