Anunț. Protest împotriva premierului Dăncilă în această seară

proteste
Foto: Andreea Dogar

Un protest împotriva premierului Viorica Dăncilă a fost anunțat pe Facebook. Protestul va avea loc vineri, 27 aprilie, în Piața Victoriei din capitală, între orele 19.00 și 22.00.

Până la această oră, peste 600 de oameni au anunțat că vor participa la evenimentul numit „Cerem demisia incompetentei VV Dăncilă”.

Manifestația, organizată de comunitățile „Reușim” și „Rezistenții din Piața Victoriei”, are loc în contextul în care președintele Klaus Iohannis i-a cerut astăzi demisia premierului Viorica Dăncilă.

Președintele a anunțat că îi retrage acesteia încrederea pe care i-a acordat-o în urmă cu trei luni.

Președintele ar fi trebuit să aibă o întâlnire cu Viorica Dăncilă astăzi, pe tema ”animozității” dintre Guvern și BNR, însă premierul a refuzat invitația, într-un gest fără precedent în relația dintre Președinție și Executiv, după cum a relatat GreatNews.

”Calitatea principală a Băncii Naționale este independența ei față de politică, față de Guvern. PSD chestionează această independență. Acest lucru s-a putut vedea în declarațiile unor personaje din conducerea PSD. Mă îngrijorează acest lucru. BNR nu poate fi acaparat politic de PSD”, a declarat Klaus Iohannis de la Cotroceni.

”Doamna Dăncilă nu a înțeles că am dorit să mediez o discuție”, a mai spus președintele.

După ce Klaus Iohannis i-a cerut demisia, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a scris pe Facebook că doar Parlamentul poate să retragă votul de încredere dat premierului, iar președintele nu are nimic de-a face cu această chestiune.

„Trebuie să ne raportăm, înainte de orice, la atributele conferite de Constituţie președintelui! În ceea ce priveşte atât capacitatea de a conduce Guvernul, cât şi suportul politic necesar, singurul în măsură să dea un verdict este Parlamentul. Parlamentul asigură controlul asupra Executivului, Parlamentul dă votul de încredere Guvernului şi numai el poate să-l retragă. Preşedintele nu are nimic de-a face cu această chestiune”, a scris Tăriceanu.

Potrivit Constituției, președintele nu poate demite premierul. Viorica Dăncilă poate fi demisă doar de Parlament.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.