Castel brâncovenesc, în pericol de a fi demolat. Oamenii se tem că îi va lua locul un supermarket

castelul brâncoveanu breaza
Foto: Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice UNRMI (Facebook)

Locuitorii din Breaza, județul Prahova, vor protesta astăzi, 14 martie, începând cu ora 13.00, împotriva demolării Castelul Brâncoveanu din oraș, singura clădire istorică din localitate, aflată în paragină și care riscă să fie demolată de proprietar, o societate privată, relatează observatorulph.ro.

Deși este o clădire istorică, acest conac nu beneficiază de niciun fel de protecție deoarece nu se află pe Lista Monumentelor Naționale. Protestatarii cer introducerea sa în patrimoniul național.

Oamenii sunt susținuți și de primarul din localitate, Gheorghe Richea.

Castelul Brâncoveanu se află în centrul localității Breaza, vizavi de sediul Primăriei, și este proprietatea SC Uzin Internațional, care a cumpărat castelul și terenul aferent la începutul anilor 2000 de la descendenții familiei Brâncoveanu.

“SC Uzin Grup deține o suprafață mare de teren în centrul localității, iar pe acest teren se află și conacul respectiv, acum într-o avansată stare de degradare. Este emblema orașului și ar fi păcat să se piardă. Cetățenii solicită să-l introducem în patrimoniul național. Cred că și noi ar trebui să facem niște demersuri. Poate chiar încercăm să-l cumpărăm, dar pentru aceasta trebuie mai întâi evaluat”, a declarat Gheorghe Richea pentru sursa citată.

„Din câte știu eu, o importantă societate privată, care deține un lanț de supermarket-uri în România, ar fi făcut o solicitare către SC Uzin în vederea achiziționării unei suprafețe de 5.000 de metri pătrați pentru construirea unui magazin. Terenul solicitat se află undeva în fața castelului Brâncoveanu”, a mai spus el pentru observatorulph.ro.

castelul brâncoveanu breaza
Castelul Brâncoveanu. Foto: Șerbănescu Șarpe Gabriel (Facebook)

Edificiul a fost construit de Gheorghe Bibescu, domn al Țării Românești în perioada 1843 – 1848, fratele principelului Barbu Știrbei și descendent direct al familiei Brâncoveanu. Construcția a început în al treilea an de domnie (1845), iar în anul 1910 a fost restaurată.

În Castelul Brâncoveanu a funcționat până în anii 1970 un spital TBC, apoi o școală de fete, iar între anii 1980 -1990 a fost sediul Oficiului Județean de Turism.

castelul brâncoveanu breaza
Foto: Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice UNRMI (Facebook)
castelul brâncoveanu breaza
Foto: Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice UNRMI (Facebook)

Protestul locuitorilor care se tem că emblema orașului va fi demolată va avea loc astăzi. Iată mesajul organizatorilor:

MITING ! SALVATI CASTELUL Brâncoveanu ! 

Cetățenii orașului Breaza sunt invitați, marti, 14 martie, ora13.00, în fața Castelului Brâncoveanu (hotel Parc), pentru a participa la o acțiune de protest, împotriva demolării acestui edificiu. 

Construit de Domnitorul Gheorghe Bibescu (1843-1848), pe locul unui fost conac aparținând Cantacuzinilor, a avut ca ultim locuitor (nobil) pe Prințul Mihail Bibescu Basarab Brâncoveanu, căruia în 1947 clădirea i se confiscă de către comuniști şi devine spital TBC, apoi Hotelul Parc.

Este singura pagina de istorie a orașului Breaza, unica clădire în care a locuit un domnitor în acest oraș, unicat în stilul arhitectural în această zona. 

Acest monument istoric, NU este trecut în lista ,,Monumentelor Istorice de Patrimoniu”, clasare ce trebuie făcută de către consiliul local si primar. 

Hai! Să arătăm că ne pasă, că suntem conștienți! 

Un popor fără istorie este un popor fără viitor! 

Fara istorie, suntem ca un copil ce nu își cunoaște părinții! 

Vă așteptăm!

Primarul Gheorghe Richea susține protestul și a declarat că va face demersuri la Ministerul Culturii pentru ca acest castel să rămână în picioare.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.