Proiect de lege. Cei care au falimentat o firmă să nu mai poată înființa alta la fel de ușor

faliment firrmă insolvență
Foto: derneuemann / pixabay.com

Un deputat PSD și doi de la ALDE au depus la Parlament un proiect de lege care ar urma să le interzică administratorilor și acționarilor care au adus o societate în insolvență sau în faliment să înființeze o nouă firmă până la finalizarea procedurilor legale ce vizează firma în insolvență sau în faliment.

Potrivit inițiatorilor, legea are rolul de a proteja firmele care au ajuns în insolvență sau în faliment din reaua-credință a patronilor, care au obținut astfel avantaje personale.

Proiectul legislativ propus de cei 3 deputați constă într-o modificare a Legii societăților nr. 31 / 1990.

Iată conținutul articolului ce ar urma să fie introdus în lege:

„Art. 283 – (1) Administratorului și acționarilor care au adus o societate în insolvență sau în faliment li se interzice să deschidă o altă societate până la finalizarea procedurilor prevăzute în legislația în vigoare
(2) Ministerul Finanțelor Publice va publica pe site lista cu societățile pe județe, care sunt în faliment sau insolvență”.

„Vremurile de cumpănă în existența unei societăți confruntate cu o insuficiență a lichidităților trebuie să influențeze concepția pe care admnistratorii / acționarii și-o fac despre interesul social și criteriile la care trebuie să se raporteze atunci când adoptă o decizie în interesul afacerii, și nu în dezinteresul afacerii, acționând cu rea-credință în interes propriu”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

„Deși au trecut mulți ani de la adoptarea normelor care reglementează răspunderea membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență, acestea sunt departe de a fi fără reproș, practica judiciară în materie fiind neunitară. În consecință, o „primenire” a cadrului legislativ se impunea, dar intervențiile au fost timide, neavând efectul scontat”, continuă expunerea.

Inițiatorii mai consideră că multe societăți au ajuns în faliment sau insolvență din rea-credință, în „interesul propriu al administratorilor și acționarilor”: “În mod inevitabil este necesară o reglementare prin care să prevedem unele constrângeri, pentru a elimina abuzurile săvârșite de administratori / acționari ai societăților aduse forțat în insolvență sau faliment”.

Foto: derneuemann / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.