Programul „Prima casă” s-ar putea schimba radical

FOTO: Ionuț Fantaziu
FOTO: Ionuț Fantaziu

Ministerul Finanțelor și Banca Națională a României analizează oportunitatea introducerii unor criterii legate de venituri pentru cei care vor beneficia pe viitor de programul „Prima casă”. Însă, directorul general al Trezoriei Statului, Ștefan Nanu, a declarat, potrivit Economica.net, că acest lucru nu se va întâmpla de anul viitor.

Fondurile pentru programul „Prima casă” s-au epuizat, iar cei care doresc să-și cumpere un apartament cu acest tip de credit trebuie să mai aștepte cel puțin până în primăvară.

Însă nu e foarte clar care va fi viitorul acestui tip de credit. Critici împotriva programului au venit inclusiv din partea Băncii Naționale a României. Unul dintre viceguvernatorii BNR, Liviu Voinea, spune că programul nu prea i-a ajutat pe cei cu venituri mici, așa cum și-au propus inițiatorii. De asemenea, „Prima casă” a presupus un efort bugetar important.

„Din punct de vedere social, programul „Prima casă” a avut un rol modest. Astfel, analiza caracteristicilor debitorilor după venit arată însă o utilizare limitată a programului de către debitorii cu venituri reduse, similară situației existente în cazul creditelor ipotecare standard.

Singurul aspect social pe care acest program îl asigură este un acces mai mare al persoanelor tinere la achiziționarea unei locuințe, ponderea debitorilor cu vârste de până în 35 de ani fiind mai mare în acest caz”, se arată în studiul realizat de Voinea.

Viceguvernatorul BNR mai crede că „Prima casă” „poate produce distorsiuni în mecanismul de piață, băncile nefiind impulsionate în dezvoltarea de produse de creditare ipotecară cu risc redus în condițiile existenței acestui program care asigură un cost semnificativ mai mic datorită garanției de 50% oferite de către stat”.

Pentru anul 2017 plafonul a fost de 2,5 miliarde lei urmând ca în 2018 -2020 plafonul să scadă la câte 2 miliarde lei pentru fiecare an, iar pentru ultimul an (2021) 1,5 miliarde lei.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.