Profesorii anunță proteste în sute de școli din toată țara

FOTO: Pixabay.com
FOTO: Pixabay.com

Profesorii din peste 1.000 de școli din țară anunță că nu vor participa la simularea examenului de evaluare națională, care începe mâine. Protestul dascălilor vine ca urmare a unor nemulțumiri, potrivit Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. Mai exact, profesorii cer ca majorarea salarială de la 1 martie să nu fie condiționată de închiderea unor unități de învățământ sau tăieri de sporuri.

De asemenea, dascălii vor să obțină dreptul de a ieși la pensie cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard, fără să le fi diminuat cunatumul pensiei. Sindicaliștii au cerut și boicotarea examenului național de bacalaureat, din perioada 19 – 22 martie 2018.

Ministerul Educației le transmite sindicaliștilor că boicotarea simulării Evaluării Naționale nu este o soluție. „Boicotul nu este o soluţie! Facem un apel la cadrele didactice, care tocmai au primit o creştere salarială de 20%, începând cu 1 martie 2018, să nu îi afecteze pe elevi prin demersuri radicale. Aceştia se află în faţa primei lor simulări de examen, iar impactul emoţional asupra lor este unul puternic”, transmite ministerul.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, le mai transmite profesorilor că sunt în plin proces de renegociere a contractului colectiv de muncă şi, potrivit prevederilor acestuia, sindicatele s-au angajat să nu declanşeze conflicte de muncă.

Ministerul Educaţiei Naţionale mai precizează că este în contact permanent cu sindicatele din învăţământ, iar deciziile luate vin în urma consultării directe cu liderii federaţiilor sindicale şi că şi Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată cu o largă consultare a sindicatelor.

În ceea ce priveşte vârsta de pensionare, la nivelul Uniunii Europene se doreşte creşterea vârstei de pensionare, nu scăderea ei, răspunde Ministerul Educației solicitării sindicaliştilor de a se putea pensiona cu 3 ani înintea împlinirii vârstei legale, fără ca aceasta să le afecteze nivelul pensiei.

„Tendinţa este confirmată chiar de profesorii care fac solicitări pentru a fi menţinuţi în activitate peste vârsta de pensionare”, mai precizează reprezentanții Ministerului Educației.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.