Primele imagini cu cea mai nouă insulă din lume

cea mai nouă insulă din lume
Insula vulcanică Hunga Ha'apai. Foto: Gianpiero Orbassano

Trei localnici din arhipelagul Tonga din sudul Oceanului Pacific au călătorit pe cea mai nouă insulă apărută pe Pământ și s-au întors cu fotografii fantastice ale unei lumi aspre, dar minunate.

Insula vulcanică Hunga Ha’apai este cea mai nouă insulă din lume. Aflată în sudul Oceanului Pacific, la 65 de kilometri sud-vest de capitala Nuku’alofa a statului Tonga, insula a început să se formeze în luna ianuarie, după ce în decembrie 2014 vulcanul Hunga Tonga a început să erupă. Vulcanul a început să erupă sub apă, iar apoi lava s-a acumulat și a ieșit la suprafață, formând o insulă.

Cei trei bărbați din Tonga sunt primii oameni care au pășit pe această insulă, relatează telegraph.co.uk. Ei s-au plimbat pe plaja neagră și s-au cățărat până la buza craterului. La întoarcere, oamenii au spus că suprafața încă era caldă, iar lacul verde din crater mirosea puternic a sulf.

„A fost o zi perfectă, cu priveliști fantastice – cerul era albastru strălucitor, iar marea avea aceeași culoare precum cerul”, a povestit GP Orbassano, unul dintre localnici, pentru Matangi Online. „Sunt mii de păsări, tot soiul de păsări, care depun ouă pe insulă”, a mai spus el.

Autoritățile din Tonga au anunțat că insula este lată de 800 de metri și că are o lungime de 1,3 kilometri. Se crede că înălțimea maximă a insulei este de 250 de metri.

„Suprafața insulei era caldă”

Gianpiero Orbassano, un italian care s-a mutat în urmă cu mai bine de 20 de ani în Tonga, unde este proprietarul unui hotel, a povestit pentru BBC că s-a simțit în siguranță pe noua insulă în timpul drumeției făcute alături de cei doi prieteni: „M-am simțit în siguranță. Suprafața insulei era caldă și puteai să simți acest lucru. A fost greu să ne cățărăm pe insulă sub soarele puternic”.

El susține că noua insulă ar putea deveni o atracție turistică a țării.

„Am avut o priveliște frumoasă asupra vulcanului, care acum e plin de o apă de un verde-smarald, care mirosea a sulf și a alte chimicale. Priveliștea era fantastică”, a povestit Orbassano, în vârstă de 63 de ani, la Radio Australia, potrivit abc.net.au.

cea mai nouă insulă din lume
Înainte de erupție. Foto: Pleiades CNES
cea mai nouă insulă din lume
Insula apărută în luna ianuarie 2015, după erupție. Foto: Pleiades CNES

Orbassano s-a mutat în Tonga în urmă cu 20 de ani, după ce a renunțat la o carieră în fotografie. Când a aflat de noua insulă vulcanică, s-a gândit că trebuie să o pozeze. Italianul a mai afirmat că el și prietenii săi au fost primii oameni care au pășit pe insulă și că noul petic de pământ negru are un potențial uriaș de a atrage turiști: „Va fi fantastic pentru turiști să meargă până în vârful ei, e o experiență diferită, iar insula nu e departe de capitală”.

Acesta a mai spus i-a fost destul de greu să ajungă până în vârful insulei din cauza solului fragil, însă a completat că nu este nevoie decât de o condiție fizică normală pentru a face cățărarea.

cea mai nouă insulă din lume
Insula vulcanică Hunga Ha’apai. Foto: Gianpiero Orbassano
cea mai nouă insulă din lume
Insula vulcanică Hunga Ha’apai. Foto: Gianpiero Orbassano
cea mai nouă insulă din lume
Insula vulcanică Hunga Ha’apai. Foto: Gianpiero Orbassano
cea mai nouă insulă din lume
Insula vulcanică Hunga Ha’apai. Foto: Gianpiero Orbassano

Noua insulă ar putea avea o viață foarte scurtă

Noua insulă a fost observată pentru prima dată în ianuarie, cu ajutorul imaginilor din satelit care au arătat că între două insule mai vechi apăruse o insulă nouă care se și unise cu una dintre insulele mai bătrâne. Numele complet al vulcanului care a dat naștere noii insule este Hunga Tonga-Hunga Ha’apai.

Deși localnicii speră ca noua insulă vulcanică să aducă turiști în zonă, oamenii de știință se așteaptă ca insula să se erodeze și să fie înghițită de ocean în câteva luni. În plus, o vizită pe Hunga Ha’apai ar putea fi foarte periculoasă.

Matt Watson, specialist în dezastre naturale la Universitatea din Bristol, a declarat pentru BBC că suprafața insulei este, probabil, „foarte instabilă”: „Este un sol neconsolidat și foarte nesigur. S-a format prin fragmentarea magmei, astfel că, practic, insula e formată din mici bucăți de rocă puse una peste alta”.

cea mai nouă insulă din lume
Insula vulcanică Hunga Ha’apai. Foto: Gianpiero Orbassano
cea mai nouă insulă din lume
Insula vulcanică Hunga Ha’apai. Foto: Gianpiero Orbassano
cea mai nouă insulă din lume
Insula vulcanică Hunga Ha’apai. Foto: Gianpiero Orbassano
cea mai nouă insulă din lume
Insula vulcanică Hunga Ha’apai. Foto: Gianpiero Orbassano
cea mai nouă insulă din lume
Primii vizitatori ai insulei Hunga Ha’apai. Foto: Gianpiero Orbassano

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în UE. Joburi pentru şoferi de camion, dar şi pentru cei care au doar „B”-ul
Ca în „Inception”. Amintiri false, implantate în creier
Reacția emoționantă a unui cățel care își revede stăpânul după doi ani