Primarul Falcă invită universitatea CEU, finanțată de Soros, să se mute la Arad

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a transmis rectorului Universității Central-Europene (CEU), înființată la Budapesta cu sprijinul miliardarului american George Soros, o scrisoare de solidaritate și o ofertă de relocare la Arad. Falcă a anunțat că în urma discuțiilor pe care le-a avut cu oficiali din Primăria Arad s-a luat decizia de a se înainta o ofertă Universității Central-Europene.

„Constatând îngrădirile care au loc astăzi în Ungaria faţă de Universitatea Central-Europeană, am transmis o scrisoare de solidaritate şi o ofertă de relocare în Arad. Oraşul nostru face parte din aceeaşi cultură central-europeană, credem în aceleaşi valori care au făcut ca această universitate să aibă motivaţia de a educa generaţii întregi.

Mulţi români, chiar şi arădeni, au studiat aici, de aceea am convenit să trimitem această ofertă din partea unui oraş cu acces foarte bun, având autostradă, cale ferată pan-europeană şi aeroport internaţional”, a declarat Falcă, într-o conferință de presă, potrivit Digi24.ro.

Primarul Aradului spune că a identificat deja și două clădiri pe care le poate oferi universității din Budapesta. Una are 4.000 de metri pătrați, cu parter și două etaje, în care s-ar putea ține cursurile, dar și una de peste 2.000 de metri pătrați care ar putea fi transformată în cămin studențesc.

Parlamentul Ungariei a adoptat o lege controversată privind statutul universităților. Reprezentanții Universității Central Europene, finanțată de omul de afaceri George Soros, spun că de fapt instituția pe care o reprezintă este ținta acestei legi. De altfel, săptămâna trecută, premierul ungar Viktor Orban a acuzat Universitatea că a „trișat” în procesul de acordare a diplomelor și că încalcă reglementările ungare. De asemenea, Orban a adus critici și organizațiilor neguvernamentale finanțate de Soros.

Legea a scos în stradă, la Budapesta, peste 10.000 de contestatari. Cu toate acestea, a fost votată și va intra în vigoare, dacă președintele nu o contestă.

CEU, care operează doar în Budapesta, a fost fondată în 1991 și oferă diplome care sunt recunoscute în Uniunea Europeană și în Statele Unite.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.