Poziția corectă la birou. Cele 4 lucruri de care ai nevoie

poziția corectă la birou
Foto: SnapwireSnaps / pixabay.com

Poziția corectă la birou. Dacă petreci mult timp așezat la birou, în fața calculatorului, atunci este foarte important să stai într-o poziție corectă, care să te ferească de dureri de spate, de dureri cervicale sau de alte afecțiuni mai grave.

Mai mult, o poziție incorectă la birou poate să te facă să te simți foarte încordat și obosit la sfârșitul zilei de muncă, ceea ce te va împiedica să te relaxezi cu adevărat.

Poziția corectă la birou poate fi obținută folosind scaune ergonomice, suporturi pentru laptop și pentu picioare sau alte accesorii care te vor ajuta să îți menții coloana dreaptă.

Poziția corectă la birou – 1. Suport pentru picioare

Un suport pentru picioare permite menținerea picioarelor ridicate, iar suprafața texturată permite masarea picioarelor pentru reducerea stării de încordare. De asemenea, astfel de suporturi sunt făcute din materiale ce nu permit alunecarea picioarelor.

Suportul pentru picioare poate fi ajutat manual în 3 poziții și înclinat până la 45 de grade.

Poziția corectă la birou – 2. Scaun ergonomic

Alegerea unui scaun ergonomic pentru munca de birou este extrem de importantă. Scaunul în care petrecem 8 ore în fiecare zi trebuie să fie confortabil și să asigure o pozitie corectă a corpului în timpul lucrului. Spătarul trebuie să fie suficient de înalt încât să ofere un bun suport pentru spate și gât.

Alege așadar un scaun modern, cu spătar reglabil, care oferă suport lombar și implicit un confort sporit de-a lungul zilei.

Poți alege un scaun cu un sistem hidraulic care permite atât balansarea față – spate, cât și reglarea în înălțime a scaunului. Mecanismul îți va permite o totală libertate de mișcare și rotație pe orice tip de suprafață.

Dacă vrei să stai și mai confortabil, alege un scaun ale cărui brațe au la suprafața de contact inserții de piele moale și plăcută la atingere. Brațele scaunului preiau și asigură distribuția greutății pe toată suprafața scaunului, susținând brațele și permițându-le să se odihnească în momentele de relaxare.

Poziția corectă la birou – 3. Suport pentru laptop

Așază-ți laptopul pe un suport ergonomic portabil pentru a-l utiliza în mod confortabil întotdeauna, oriunde ai fi, la birou sau în deplasare (există modele cu un design compact, ce încap în geanta de laptop).

Un astfel de suport ridică laptopul până la nivelul ochilor, astfel încât nu va fi nevoie să te apleci și să îți îndoi gâtul pentru a te apleca deasupra ecranului.

Așadar, suportul pentru laptop reduce încordarea umerilor, a gâtului și forțarea ochilor prin poziționarea monitorului sau a laptopului la un unghi confortabil de vizualizare.

În plus, orificiile de răcire previn supraîncălizarea laptopului.

Poziția corectă la birou – 4. Mouse pad cu suport ergonomic pentru încheieturi

Atunci când utilizarea mouse-ului devine un chin e timpul să încerci un mouse pad cu suport ergonomic pentru încheituri.

Acesta permite balansarea încheieturii și reduce efortul necesar utilizării mouse-ului. Suprafața este moale, catifelată și se potrivește pentru mouse optic și laser. În acest fel vei avea parte de o experiență plăcută și relaxantă în utilizarea mouse-ului.

Aceste 4 piese de mobilier / accesorii te pot ajuta foarte mult atunci când vrei să stai în poziția corectă la birou. Există însă și numeroase alte accesorii pentru birou care îți pot oferi o experiență mai plăcută la muncă, ca de exemplu un set birou, tăvițe de documente sau suporturi verticale pentru dosare.