Înainte de sărbători, greatnews.ro vă prezintă câteva dintre cele mai frumoase poveşti de Crăciun mai puţin cunoscute copiilor din România. Începem cu „Răpirea lui Moş Crăciun”, operă a americanului Lyman Frank Baum, cel care a rămas în istoria literaturii pentru copii datorită creaţiei „Vrăjitorul din Oz”.

Moș Crăciun trăiește în Valea Râsetelor, unde se înalță marele castel în care sunt fabricate jucăriile sale. Muncitorii săi, aleși dintre elfi și zâne, trăiesc alături de el, iar cu toții sunt ocupați până peste cap de la un sfârșit de an la altul.

Locul se numește Valea Râsetelor pentru că acolo totul este fericit și vesel. Pârâul chicotește de unul singur atunci când sare printre malurile verzi; vântul fluieră voios în copaci; razele soarelui dansează ușor pe deasupra pajiștilor acoperite de iarbă fină, iar violetele și florile sălbatice zâmbesc în sus din ungherele lor verzi. Ca să râdă, cineva trebuie să fie vesel; ca să fie vesel, trebuie să fie mulțumit. Iar în Valea lui Moș Crăciun mulțumirea este domnitorul suprem.

De-o parte se află puternica Pădure Burzee. De cealaltă parte se ridică uriașul munte unde se află Grotele Demonilor. Iar între ele, Valea se întinde zâmbitoare și liniștită.

Cineva ar putea crede că bunul și bătrânul Moș Crăciun, care își dedică zilele pentru a-i face pe copii fericiți, nu are cum să aibă dușmani pe pământ; de fapt, pentru o lungă perioadă de timp, oriunde s-a dus, nu a întâlnit nimic în afară de dragoste.

Însă demonii care trăiesc în grotele muntelui au ajuns să îl urască foarte tare pe Moș Crăciun, pentru simplul motiv că îi făcea pe copii fericiți.

Sunt cinci Grote ale Demonilor. O potecă largă duce la prima peșteră, o cavernă cu arcadă aflată la poalele muntelui, cu o intrare frumos sculptată și decorată. În ea trăiește Demonul Egoismului. În spatele acesteia se află o altă cavernă, în care locuiește Demonul Invidiei. Grota Demonului Urii este următoarea, iar prin aceasta se ajunge în casa Demonului Răutății, aflată într-o cavernă întunecată și înfricoșătoare chiar în inima muntelui. Nu știu ce se află dincolo de ea. Unii spun că sunt prăpăstii teribile care duc la moarte și la distrugere. Se poate să fie adevărat.

Totuși, din fiecare dintre cele patru peșteri se desprinde un tunel îngust care duce la a cincea peșteră: o cămeruță confortabilă ocupată de Demonul Căinței. Și pentru că aceste pasaje stâncoase sunt foarte tocite de pașii care au trecut pe acolo, cred că mulți dintre hoinarii din Peșterile Demonilor au scăpat prin tuneluri spre sălașul Demonului Căinței, despre care se spune că este un personaj plăcut care deschide cu bucurie o ușă micuță și îți dă drumul iarăși în aerul curat și în lumina soarelui.

Ei bine, acești Demoni ai Grotelor, crezând că aveau un motiv întemeiat ca să nu-l placă pe bătrânul Moș Crăciun, au ținut o întâlnire într-una din zile ca să discute ce e de făcut.

„Încep să mă simt singur”, a spus Demonul Egoismului. „Moș Crăciun oferă atât de multe cadouri drăguțe tuturor copiilor încât ei devin fericiți și generoși prin exemplul lui și se țin departe de grota mea”.

„Și eu am același necaz”, s-a alăturat Demonul Invidiei. „Cei mici par să fie destul de mulțumiți de Moș Crăciun și, într-adevăr, sunt puțini aceia pe care îi pot face să devină invidioși”.

„Și astfel e rău pentru mine!”, a declarat Demonul Urii. „Dacă niciun copil nu trece prin Caverna Egoismului și prin cea a Invidiei, niciunul nu poate ajunge la peștera mea”.

„Sau la a mea”, a adăugat Demonul Răutății.

„Din punctul meu de vedere”, a spus Demonul Căinței, „e de la sine-nțeles că dacă cei mici nu vizitează grotele voastre, ei nu au de ce să o viziteze pe a mea; așa că sunt la fel de neglijat precum voi”.

„Și totul din cauza acestei persoane numite Moș Crăciun!”, a exclamat Demonul Invidiei. „Pur și simplu ne distruge afacerea și trebuie să făcem ceva imediat”.

Au căzut de acord asupra acestui lucru; însă ce era de făcut era cu totul altă treabă și era mai greu de stabilit. Știau că Moș Crăciun lucra tot anul în castelul său din Valea Râsetelor, pregătind cadourile pe care avea să le împartă în Ajunul Crăciunului; la început, s-au decis să încerce să îl ademenească în grotele lor, în speranța că l-ar putea îndrepta spre prăpăstiile teribile care duceau la distrugere.

povești de crăciun
Atelierul lui Moș Crăciun. Foto: santaclausvillage.info

Așa că a doua zi, în vreme ce Moș Crăciun era ocupat la muncă, înconjurat de micul grup de asistenți, Demonul Egoismului a venit la el și i-a zis: „Aceste jucării sunt minunat de strălucitoare și de drăguțe. De ce nu le păstrezi pentru tine? E păcat să le oferi unor fete și băiețe gălăgioși, care le sparg și le distrug atât de repede”.

„Prostii!”, a strigat bătrânul cu barbă căruntă, cu ochii săi strălucitori sclipind vesel în timp ce se întorcea spre Demonul ademenitor. „Băieții și fetele nu sunt niciodată atât de gălăgioși și de agitați după ce primesc darurile mele și dacă eu pot să îi fac fericiți o zi din an, atunci sunt chiar mulțumit”.

Așa că Demonul s-a întors la ceilalți, care îl așteptau în peșterile lor, și le-a zis: „Am eșuat deoarece Moș Crăciun nu este egoist deloc”.

În ziua următoare Demonul Invidiei l-a vizitat pe Moș Crăciun și i-a spus: „Magazinele sunt pline de jucării aproape la fel de drăguțe precum cele pe care le faci tu. Ce păcat că afacerea ta are de suferit din cauza lor! Cu ajutorul mașinilor se fabrică jucării mult mai repede decât poți tu să le faci manual; iar ei le vând pentru bani, în vreme ce tu nu obții nimic pentru munca ta”.

Dar Moș Crăciun a refuzat să fie invidios pe magazinele de jucării.

„Eu pot să le ofer celor mici ceva doar o dată pe an, în Ajunul Crăciunului”, a răspuns; „deoarece copiii sunt mulți, iar eu sunt unul singur. Și deoarece munca mea este una a dragostei și a bunătății, mi-ar fi rușine să accept bani pentru micile mele cadouri. Dar pe parcursul întregului an copiii trebuie să se amuze în vreun fel, așa că magazinele de jucării pot să le aducă multă fericire micilor mei prieteni. Îmi plac magazinele de jucării și mă bucur să le văd prosperând”.

În ciuda celui de-al doilea eșec, Demonul Urii s-a gândit să încerce și el să îl influențeze pe Moș Crăciun. Așa că a doua zi a intrat în atelierul harnic și a spus: „Bună dimineața, Moșule! Am vești proaste pentru tine.”

„Atunci fii om de treabă și pleacă”, i-a răspuns Moș Crăciun. „Veștile proaste ar trebui să fie ținute la secret și să nu fie spuse niciodată”.

„Totuși, nu poți să scapi”, a afirmat Demonul; „deoarece în lume sunt mulți care nu cred în Moș Crăciun, iar pe aceștia ești forțat să îi urăști amarnic – doar au greșit atât de tare față de tine”.

„Prostii!”, a strigat Moșul.

„Și sunt alții care disprețuiesc faptul că îi faci pe copii fericiți, care te batcojoresc și care te numesc un prostovan bătrân! Ai mare dreptate să urăști asemenea calomniatori josnici și ar trebui să te răzbuni pe ei pentru cuvintele lor răutăcioase”.

„Dar nu îi urăsc!”, a exclamat Moș Crăciun vesel. „Astfel de oameni nu îmi fac niciun rău mie, ci doar se fac pe ei înșiși și pe copii nefericiți. Săracii de ei! I-aș ajuta în orice zi mai degrabă decât să îi rănesc!”.

Într-adevăr, Demonii nu puteau să îl ispitească pe Moș Crăciun în niciun fel. Din contră, el era suficient de ager la minte ca să vadă că scopul vizitei lor era să aducă necazuri și probleme. Râsetul său vesel i-a zăpăcit pe cei răi și le-a arătat prostia unei astfel de acțiuni. Așa că au renunțat la cuvintele mieroase și s-au hotărât să folosească forța.

povești de crăciun
Copiii așteaptă cadourile Moșului. Foto: santaclausvillage.info

Se știa foarte bine că niciun rău nu i se putea întâmpla lui Moș Crăciun atâta timp cât el se afla în Valea Râsetelor deoarece zânele și elfii îl protejau. Dar în Ajunul Crăciunului el își conduce renii în lumea mare, trăgând o sanie plină de jucării și de daruri drăguțe pentru copii; iar acesta era momentul când inamicii săi aveau cea mai mare șansă de a-l răni. Așa că Demonii și-au făcut planurile și au așteptat venirea Ajunului.

Luna strălucea mare și albă pe cer, iar zăpada se întindea pe pământ proaspătă și strălucitoare în timp ce Moș Crăciun a pocnit din bici și a plecat repede din Vale spre lumea din afară. Sania încăpătoare era ticsită de saci uriași cu jucării și, în timp ce renii s-au avântat înainte, bătrânul nostru vesel râdea, fluiera și cânta de bucurie. În toată viața lui veselă, aceasta era ziua din an în care era cel mai fericit – ziua în care le oferea cu dragoste copilașilor comorile atelierului său.

Urma să fie o noapte ocupată pentru el, știa bine. Când a fluierat, a strigat și și-a plesnit biciul din nou, și-a trecut prin minte toate orașele, orășelele și fermele unde era așteptat și și-a dat seama că avea suficiente cadouri ca să îi facă pe toți copiii fericiți. Renii știau exact ce se aștepta de la ei și se avântau atât de rapid încât părea că picioarele lor abia atingeau pământul acoperit de zăpadă.

Deodată, s-a petrecut un lucru ciudat: o frânghie aruncată prin lumina Lunii și un mare laț aflat în capătul său au ajuns peste brațele și trupul lui Moș Crăciun și s-au strâns puternic. Înainte să apuce să se opună sau chiar să strige, a fost smuls din sanie și s-a rostogolit cu capul înainte într-un morman de zăpadă, în vreme ce renii s-au grăbit tot înainte cu încărcătura de jucării, ducând-o repede, până când sania nu a mai putut fi nici văzută, nici auzită.

O clipă, o asemenea întâmplare neașteptată l-a dezorientat pe Moș Crăciun, iar când și-a revenit în simțiri a înțeles că Demonii îl scoseseră din troiene și îl legaseră strâns cu multe frânghii groase. Apoi l-au cărat pe Moș Crăciun la muntele lor, unde au împins prizonierul într-o peșteră secretă și l-au legat de peretele stâncos ca să nu fugă.

„Ha, ha!”, au râs Demonii, frecându-și mâinile cu o bucurie crudă. „Ce vor face copiii acum? Ce vor mai plânge, ce vor mai bombăni și vor tuna și fulgera când vor descoperi că nu sunt jucării în ciorapii lor și nici cadouri în brazii de Crăciun! Și ce de pedepse vor primi de la părinții lor, și cum se vor îngrămădi în Peșterile noastre, ale Egoismului, Invidiei, Urii și Răutății! Am făcut un lucru tare deștept, noi – Demonii Grotelor!”.

S-a întâmplat ca bunul Moș Crăciun să ia cu el în sanie în Ajunul Crăciunului pe elfii Nuter, Peter, Kilter și Wisk – cei patru asistenți preferați ai săi. Micuții oameni îi erau foarte folositori lui Moș Crăciun deoarece ei le împărțeau daruri copiilor. Iar când stăpânul lor a fost tras brusc din sanie, ei erau cu toții așezați comod sub scaunul moșului, unde vântul ascuțit nu îi putea ajunge.

povești de crăciun
În noaptea de Ajun, copiii cuminți își așteaptă acasă cadourile de la Moș. Foto: santaclausholidayvillage.fi

Micuții nemuritori nu știau nimic despre răpirea lui Moș Crăciun. Într-un final, au simțit lipsa vocii sale vesele și deoarece stăpânul lor cânta sau fluiera mereu în timpul călătoriilor sale, liniștea i-a avertizat că ceva nu era în regulă.

Micuțul Wisk și-a scos capul de sub scaun și a descoperit că Moș Crăciun dispăruse și că nu mai avea cine să conducă sania trasă de reni.

„Hooo!”, a strigat el, iar renii s-au supus, au încetinit și s-au oprit.

Peter, Nuter și Kilter au sărit cu toții pe scaun și s-au uitat în spate, înspre urmele lăsate de sanie. Însă Moș Crăciun fusese lăsat mult în spate.

„Ce ne facem?”, a întrebat Wisk îngrijorat. Toată voioșia de pe fața lui micuță fusese alungată de această mare nenorocire.

„Trebuie să ne întoarce imediat și să ne găsim stăpânul”, a spus Nuter, care gândea și vorbea cu multă prudență.

„Nu, nu!”, a exclamat Peter care, așa ursuz cum era, puteai să te bazezi pe el la nevoie. „Dacă întârziem sau mergem înapoi nu vom mai avea destul timp pentru a le duce jucăriile copiilor până dimineața; și asta l-ar întrista pe Moș Crăciun mai mult decât orice altceva”.

„E clar că niște creaturi haine l-au capturat”, a adăugat Kilter gânditor, „iar scopul lor trebuie să fie să-i facă pe copii nefericiți. Așa că prima noastră datorie e să împărțim jucăriile cu la fel de multă grijă ca și când Moș Crăciun ar fi și el prezent. Apoi ne putem căuta stăpânul ca să îl eliberăm”.

Părea un sfat foarte bun și rațional, așa că ceilalți s-au decis imediat să îl urmeze. Așa că Peter i-a strigat pe reni, iar animalele credincioase s-au avântat iarăși și au pornit peste dealuri și văi, prin păduri și câmpii, până au ajuns la casele unde copiii dormeau și visau frumoasele daruri pe care aveau să le găsească în dimineața de Crăciun.

Micii nemuritori și-au stabilit o sarcină dificilă; deși îl ajutaseră pe Moș Crăciun în multe dintre călătoriile sale, stăpânul lor fusese mereu cel care îi îndrumase și le spusese exact ce să facă. Însă acum erau obligați să împartă jucăriile după judecata proprie, iar ei nu îi înțelegeau pe copii așa de bine precum bătrânul Moș. Nici nu e de mirare că au făcut niște greșeli de râsul curcilor.

moș crăciun
Castelul lui Moș Crăciun. Foto: santaclausholidayvillage.fi

Mamie Brown, care își dorea o păpușă, a primit o tobă; iar o tobă nu-i este deloc de folos unei fetițe care iubește păpușile. Iar Charlie Smith, căruia îi place zburde și să se joace afară, și care își dorea o nouă pereche de cizme din cauciuc pentru a-și ține picioarele uscate, a primit o trusă de cusut cu ațe, lână și ace colorate, ceea ce l-a enervat atât de tare încât l-a numit „escroc” pe Moș Crăciun, fără să stea prea mult pe gânduri.

Dacă ar fi fost multe astfel de greșeli, Demonii și-ar fi atins scopul lor meschin și i-ar fi făcut pe copii nefericiți. Însă micii prieteni ai absentului Moș Crăciun au muncit cu credință și inteligență pentru a duce la îndeplinire ideile străpânului lor și au făcut mai puține greșeli decât te-ai fi putut aștepta într-o astfel de situație neobișnuită.

Și, deși au muncit cât de iute au putut, a început să se lumineze de ziuă înainte ca toate jucăriile și celelalte cadouri să fie împărțite; așa că pentru prima dată după mulți ani renii s-au întors tropăind în Valea Râsetelor pe timpul zilei, cu soarele strălucitor zărindu-se peste marginea pădurii, ceea ce arăta că întârziaseră mult față de orele lor obișnuite de întoarcere.

După ce au pus renii în grajd, micii oameni au început să se întrebe cum să își salveze stăpânul; și au înțeles că trebuie, în primul rând, să descopere ce i s-a întâmplat și unde era.

Așa că Wisk s-a dus la umbrarul Reginei Zânelor, care se afla adânc în inima Pădurii Burzee; odată ajuns acolo, nu i-a luat prea mult timp să afle totul despre Demonii obraznici și despre cum l-au răpit pe bunul Moș Crăciun ca să-l împiedice să îi facă fericiți pe copii. Regina Zânelor le-a promis și ea ajutorul său, iar apoi, întărit de acest sprijin puternic, Wisk a zburat înapoi în locul unde îl așteptau Nuter, Peter și Kilter. Cei patru au început să se sfătuiască și să facă planuri cum să își salveze stăpânul din mâinile dușmanilor.

E posibil ca Moș Crăciun să nu fi fost la fel de vesel ca de obicei în noaptea de după răpire. Deși avea încredere în judecata micuților săi prieteni, nu putea să nu se îngrijoreze, iar o privire tulburată se așternea din când în când peste ochii săi bătrâni când se gândea la dezamăgirea care îi putea aștepta pe dragii lui copilași. Iar Demonii, care îl păzeau în ture, nu uitau să îl tachineze cu vorbe disprețuitoare.

Când s-a lumina de ziuă de Crăciun, Demonul Răutății îl păzea pe prizonier. Limba lui era mai ascuțită decât a celorlalți.

„Copiii se trezesc, Moșule!”, a strigat el. „Se trezesc și își găsesc ciorapii goi! Ho, ho! Ce se vor mai certa, ce vor mai boci și vor bate din picioare de furie! Peșterile noastre vor fi pline astăzi, bătrânule Moș Crăciun! Peșterile noastre vor fi sigur pline!”.

Așa cum făcuse și cu celelalte ironii, Moș Crăciun nu a răspuns batjocurii. Într-adevăr, era foarte îndurerat de răpirea sa; însă curajul nu l-a părăsit. Înțelegând că prizonierul nu va răspunde la înțepăturile sale, Demonul Răutății a plecat și l-a trimis pe Demonul Căinței să îi ia locul.

Acest personaj nu era la fel de dezagreabil precum ceilalți. Avea trăsături blânde și delicate, iar vocea sa avea un ton melodios și plăcut.

„Frații mei nu prea au încredere în mine”, a spus el, când a intrat în cavernă; „însă acum e dimineață, iar răul e făcut. Nu poți să îi mai vizitezi pe copii timp de un an de zile”.

„E adevărat”, a răspuns Moș Crăciun, aproape vesel; „Ajunul Crăciunului a trecut, și pentru prima dată de secole, nu mi-am vizitat copiii”.

„Cei mici vor fi foarte dezamăgiți”, a murmurat Demonul Căinței, aproape cu regret; „dar acest lucru nu mai poate fi schimbat acum. Probabil că durerea îi va face pe copii egoiști, invidioși și plini de ură, iar dacă vin astăzi în Peșterile Demonilor, am să am ocazia să îi conduc pe câțiva dintre ei în grota mea, cea a Căinței”.

„Tu nu te căiești niciodată?”, a întrebat Moș Crăciun curios.

„O, ba da”, a răspuns Demonul. „Chiar acum mă căiesc deoarece am asistat la răpirea ta. Bineînțeles, e prea târziu să mai pot să repar răul care a fost făcut; dar căința poate veni numai după un gând sau o faptă rea, deoarece la început nu ai de ce să te căiești”.

„Înțeleg”, a spus Moș Crăciun. „Cei care nu fac fapte rele nu au de ce să viziteze peștera ta”.

„Este adevărat”, a răspuns Demonul. „și totuși tu, care nu ai făcut niciun rău, o să îmi vizitezi peștera în curând; ca să îți demonstrez că regret sincer că am participat la răpirea ta o să te las să evadezi”.

Aceste cuvinte l-au surprins foarte tare pe prizonier, până când s-a gândit că exact acesta era lucrul care se putea aștepta din partea Demonului Căinței. Demonul a dezlegat imediat nodurile care îl legau pe Moș Crăciun și a desfăcut lanțurile care îl țintuiau de perete. Apoi l-a condus printr-un tunel lung până când au ajuns amândoi în Peștera Căinței.

„Sper că mă vei ierta”, s-a rugat Demonul. „Nu sunt o persoană rea, să știi; și cred că fac multe fapte bune în lume”.

Zicând aceste lucruri, a deschis o ușă în spate pe care s-a scurs înăuntru lumină strălucitoare, iar Moș Crăciun a tras recunoscător aer curat în piept.

„Nu port ranchiună”, i-a spus Demonului, cu o voce blândă; „și sunt sigur că lumea ar fi un loc sumbru fără tine. Așa că bună dimineața și Crăciun fericit!”.

Cu aceste cuvinte a ieșit afară din peșteră ca să întâmpine dimineața strălucitoare, iar o clipă mai târziu mergea din greu, fluierând singur, pentru sine, pe drum înapoi spre casa sa din Valea Râsetelor.

Înspre munte se afla o armată vastă alcătuită din cele mai ciudate creaturi imaginabile care mergeau în marș pe zăpadă. Erau numeroși elfi din pădure, la fel de aspri și de strâmbi în înfățișare precum ramurile noduroase ale copacilor pe care îi serveau. Și erau elfi delicați de pe câmpuri, fiecare purtând emblema florii sau a plantei pe care o păzea. În spatele lor erau multe rânduri de gnomi și de nimfe, iar și mai în spate o mie de zâne frumoase pluteau într-un roi fermecător.

moș crăciun
Moș Crăciun în castelul său. Foto: santaclausholidayvillage.fi

Această armată minunată era condusă de Wisk, Peter, Nuter și Kilter, care o adunaseră ca să îl salveze pe Moș Crăciun din captivitate și ca să îi pedepsească pe Demonii care îndrăzniseră să îl smulgă de lângă dragii săi copii.

Și, deși arătau luminoși și pașnici, micii nemuritori erau înarmați cu puteri care ar fi avut efecte teribile asupra celor care ar fi trebuit să suporte mânia lor. Ar fi fost vai și-amar de Demonii din Peșteri dacă această armată puternică a răzbunării i-ar fi întâlnit vreodată!

Deodată, a apărut figura impunătoare a lui Moș Crăciun, cu barba sa albă plutind în vânt și cu ochii săi strălucitori sclipind de plăcere văzând această dovadă de dragoste și de venerație pe care o inspirase în inimile celor mai puternice creaturi existente.

Și în timp ce toți s-au adunat în jurul lui și au dansat bucuroși că s-a întors cu bine, el le-a mulțumit pentru ajutorul lor. Dar pe Wisk, pe Nuter, pe Peter și pe Kilter i-a îmbrățișat cu drag.

„Nu are niciun sens să îi urmăriți pe Demoni”, a spus Moș Crăciun armatei. „Ei își au locul lor în lume, și nu pot fi distruși niciodată. E mare păcat, într-adevăr”, a continuat el îngândurat.

Așa că zânele și elfii l-au condus pe bunul om la castelul său și au plecat ca să îl lase să vorbească despre evenimentele nopții cu micii săi asistenți.

Wisk se făcuse deja invizibil și zburase prin lumea largă pentru a vedea cum se înțelegeau copiii în această dimineață strălucitoare de Crăciun; iar până când s-a întors, Peter terminase să îi povestească lui Moș Crăciun despre cum au împărțit jucăriile.

„Într-adevăr, ne-am descurcat foarte bine”, a strigat Wisk, cu o voce plăcută; „deoarece am găsit foarte puțină nefericire printre copii în această dimineața. Totuși, nu trebuie să te mai lași prins, stăpânul meu drag; pentru că e posibil ca noi să nu fim atât de norocoși în a duce la îndeplinire ideile tale”.

Apoi, el i-a povestit despre greșelile pe care le-au făcut, și pe care nu le descoperise până când nu făcuse inspecția. Iar Moș Crăciun l-a trimis imediat cu cizme din cauciuc pentru Charlie Smith și cu o păpușă pentru Mamie Brown, așa încât chiar și cei doi dezamăgiți să fie fericiți.

Iar în ceea ce-i privește pe Demonii Peșterilor, ei erau plini de mâine și de întristare când au descoperit că s-a ales praful de răpirea lui Moș Crăciun. Într-adevăr, în acea zi de Crăciun, nimeni nu părea să fie egoist, invidios sau plin de ură. Și, realizând că în vreme ce sfântul copiilor avea atât de mulți prieteni puternici încât era o prostie să i te opui, Demonii nu au mai încercat niciodată să îi pună piedici Moșului în călătoriile sale din Ajunul Crăciunului.

Sursa: eastoftheweb.com

Mâine seară, descoperiţi pe greatnews.ro o altă fascinantă poveste pentru copii. Dacă vă place campania noastră şi nu vreţi să pierdeţi vreo poveste din această serie, vă invităm să vă alăturaţi, printr-un Like, comunităţii noastre de pe pagina de Facebook.

loading...

0 comentarii

Raspunde