Secretul unei crime a fost dezlegat cu un selfie de pe Facebook

O tânără din Canada a fost condamnată la închisoare pentru că și-a ucis cea mai bună prietenă. Aceasta a fost identificată de polițiști cu ajutorul unei fotografii postate pe o rețea de socializare.

Cheyenne Rose Antoine, în vârstă de 21 de ani, a pledat vinovată pentru uciderea adolescentei Brittney Gargol, în vârstă de 18 ani, în martie 2015. Trupul lui Brittney Gargol a fost descoperit pe un câmp, iar anchetatorii au constatat că a fost strangulată cu o curea.

Cheyenne Rose Antoine a ajuns în atenția polițiștilor după ce a postat un selfie pe Facebook în care apărea alături de prietena ei, cu câteva ore înainte să o ucidă.

În respectiva imagine, ea purta cureaua descoperită la gâtul lui Gargol, iar acest detaliu i-a ajutat pe polițiști să o identifice drept autoare a crimei.

În fața judecătorilor, autoarea crimei a declarat că a băut alcool și a fumat marijuana împreună cu prietena ei, iar la un moment dat s-au luat la ceartă, totul a degenerat, a lovit-o și strangulat-o.

„Nu mă voi ierta niciodată pentru ce am făcut. Orice aș spune sau aș face nu o mai poate aduce înapoi. Regret tot ce am făcut, n-ar fi trebuit să se întâmple asta”, a spus autoarea crimei înainte de a-și afla sentința. Aceasta a fost condamnată la șapte ani de închisoare.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.