Monica Georgiana Siminescu, o tânără în vârstă de 23 de ani, care lucrează la o benzinărie din cartierul brașovean Bartolomeu, a fost premiată de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov după ce a găsit o borsetă cu aproximativ 5.000 de euro și a înapoiat-o.
Potrivit jurnaliștilor de la Monitorul Expres, tânăra a găsit borseta la toaletă, în timp ce făcea un control de rutină. Nu a stat prea mult pe gânduri și a sunat la Poliție. „Polițiștii au constat că în borsetă se aflau pașapoartele a doi cetățeni străini, trei carduri bancare, documente personale, 4.050 de euro, 231 de dolari și 3.175 de lei moldovenești”, a declarat comisarul șef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, citat de monitorulexpres.ro.
Posesorul borsetei, un cetățean iordanian care era în trecere prin Brașov împreună cu o femeie din Republica Moldova, ajunsese deja în Onești când a fost anunțat de polițiști că i-au găsit borseta.
S-a întors la Brașov, și-a luat borseta, a urcat în mașină și a plecat. Tânăra brașoveancă spune că nu a a așteptat neapărat mulțumiri din partea iordanianului.
„Și eu aș putea să-mi pierd ceva și să doresc să regăsesc acel lucru și m-aș bucura dacă cineva mi l-ar returna. Nu m-am gândit nicio clipă să păstrez borseta, m-am dus direct la șeful meu. Oricum, nu banii aduc fericirea”, a declarat tânăra.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
Cele mai frumoase 20 de fotografii din lume, realizate cu telefonul mobil
Imagini uimitoare cu ghețarii pe cale de dispariție
Ghid. 13 reguli pentru a face cumpărături online în siguranță
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: