Povestea singurului parfumier român. Cum a reușit într-o lume dominată de francezi?

Octavian Coifan, singurul parfumier român (mandri.ro)
Octavian Coifan, singurul parfumier român (mandri.ro)

Octavian Coifan a absolvit Arhitectura, a fost olimpic la chimie, iar acum este singurul parfumier român.

Octavian Coifan a învățat meserie la prestigiosul Institut superior de parfumuri, cosmetice, arome de la Versailles, și a urmat stagii de parfumerie la diverse uzine din Grasse, capitala mondială a parfumeriei, scrie După Afaceri Premium.

”Arta parfumului îmi impune a mă dedica total: ritual de frumuseţe, studiu olfactiv cu evaluarea critică a formulelor precedente, exerciţii de «ars memoriae» şi de practică similară a pianului, un anumit stil de viaţă. Cea mai mare parte a timpului o dedic studiului: mirosurile din Natură, ingredientele parfumeriei, parfumurile clasice ori contemporane şi studiul abstract al formelor olfactive, în paralel cu scrisul. Compun doar în câteva perioade ale anului şi doar în anumite momente ale zilei, cele prielnice exaltării simţului olfactiv, plus un regim special”, spune Octavian, care a scris trei cărți de specialitate.

Parfumierul român, care este și critic, dar și istoric, spune că și-a ales această carieră din vocație. El spune că educația olfactivă începe la o vârstă fragedă, iar sensibilitatea artistică este indispensabilă celor care vor să devină parfumieri.

”Misiunea mea ca parfumier este să revelez frumuseţea. Menirea parfumierului este să aducă această emoţie pură în sfera produsului accesibil: nou, original, armonios, o sinteză a artelor contemporane. Creaţia de parfum este un demers estetic personal, integrat marilor curente care caracterizează spiritul anumitei epoci. Fiecare parfumier are un stil şi adesea o filozofie personală asupra creaţiei”, a mai spus Octavian Coifan pentru platforma Ziarului Financiar.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Imaginile unui fotograf român, la BBC: „Acolo unde frumusețea nu are limite”
Un palat minunat din România s-a redeschis. După 8 ani de restaurări arată magnific | VIDEO
Locuri de muncă în țările nordice și în Elveția. Se caută și cupluri, salariile ajung la 3.360 de euro