Povestea româncei care este șofer de TIR în Spania: „Este o muncă dură”

crina micnescu
Crina Micnescu. Foto: adevarul.ro

Crina Micnescu, o română în vârstă de 40 de ani din Gorj, lucrează ca şofer profesionist în Spania şi conduce cu succes un TIR cu o greutate de peste 40 de tone, relatează adevarul.ro.

Crina a moştenit pasiunea pentru maşini de la tatăl ei, fost şofer profesionist. De mică și-a dorit să devină șofer profesionist, iar în urmă cu zece ani şi-a îndeplinit visul: a început să conducă TIR-uri.

„Eram copil şi tata mă lua cu el în cursă. Îmi doream să devin şi eu şofer ca tatăl meu şi să conduc maşini aşa de mari. Nu mi-a fost teamă. Mă consider mult mai în siguranţă în TIR decât într-o maşină mică. În urmă cu zece ani am devenit şofer profesionist şi am obţinut atestatele necesare pentru orice fel de transport, chiar şi agabaritice şi pentru produse periculoase sau explozive, mai puţin de transport persoane. Atunci, toată lumea a fost uimită că vreau să devin şofer profesionist, mai ales că am luat permisul de la prima încercare, atât oraşul, cât şi sala. Doar o singură femeie din Gorj mai profesa ca şofer de TIR“, a povestit Crina pentru adevarul.ro.

După ce a început să conducă în România un TIR de culoare roşie, poliţiştii o opreau de fiecare dată uimiți: „Prima maşină a fost un Renault Premium, iar apoi un Man roşu. Poliţiştii mă opreau de fiecare dată. Se luau chiar după mine. Imediat după ce mă opreau îmi cereau să vadă permisul, nu altceva, pentru că nu credeau că sunt şofer profesionist. Primele mele curse au fost pe ruta Târgu Jiu – Craiova. Transportam paleţi la o firmă din Craiova, duceam materiale de construcţie“.

Crina a făcut curse prin toată ţară: „Am făcut curse în Ardeal. Duceam de la Târgu Jiu paleţi şi apoi încărcam BCA şi mergeam prin Ardeal, iar de acolo luam adeziv şi duceam la depozitele de prin Târgu Jiu. La început, colegii mei au avut tot felul de reacţii, pentru că erau surprinşi, şi mă apelau pe staţie ca să mă opresc cu ei la o cafea. Încet-încet au început să mă cunoască. Am fost prin toată ţara. Cei de la depozitele unde trebuia să duc marfa au fost cei mai uimiţi să mă vadă la volan. Îi sunam la telefon să-i întreb unde trebuie să ajung, iar ei îmi spuneau să le dau şoferul la telefon. Când ajungeam la depozit mă aşteptau toţi, începând de la femeia de serviciu şi până la şefi, pentru că nu credeau“.

crina micnescu
Foto: adevarul.ro

„Este o muncă dură. Nu prea ai timp de coafor”

Din cauza crizei economice, firma la care lucra a început să aibă probleme financiare, iar Crina a plecat din ţară în urmă cu cinci ani.

„M-am gândit că trebuie să fac ceva şi am luat decizia să plec în Spania. Prima dată am lucrat la o firmă care nu a fost serioasă. Eu nu ştiam să vorbesc foarte bine limba spaniolă. Am plecat la o altă firmă de transport şi de atunci lucrez acolo. Patronul a fost suprins plăcut să aibă angajată o femeie. Nu am avut probleme la angajare, deşi eu nu am văzut vreo spaniolă care să lucreze ca şofer profesionist. Am mai întâlnit alte femei la volanul unui TIR, dar din Germania şi Olanda. În schimb, în Spania şi în Italia mai sunt românce care profesează ca şofer de TIR“, a mai spus ea pentru sursa citată.

crina micnescu
Crina Micnescu. Foto: adevarul.ro

Crina conduce acum un camion Daf şi transportă în Italia peşte şi produse marine: „Sunt remorci frigorifice. Transport marfă cu temperatură controlată. E vorba de peşte proaspăt: peşte spadă, rechini, calamari, fructe de mare. Din Spania duc marfa în Italia şi de acolo încarc sardine şi scoici, pentru că nu se găsesc în Spania. Merg foarte mult în zona Milano. O cursă pe care o fac are o distanţă de 1.600 de kilometri. Am făcut şi curse mai lungi atunci când am fost în Germania, chiar şi de 3.000 de kilometri. Colegii din Spania sunt foarte amabili. Au o altă mentalitate“.

Are un salariu motivant, dar îşi doreşte să se întoarcă în ţară, ca să-şi temine casa pe care o are în construcţie şi să-şi deschidă o mică afacere: „Nu vreau să ies la pensie din Spania, pentru că este foarte greu. Eu stau acasă doar şase zile pe lună. Este o muncă dură. Nu ai timp liber. Aproape tot timpul îl petrec în cabină. Sunt multe sacrificii pentru o femeie care vrea să profeseze ca şofer profesionist. Nu prea ai timp de coafor sau lucruri de genul acesta“.

Crina nu a avut parte de accidente.

„Marea majoritate a accidentelor sunt cauzate de oboseală. Mie nu mi s-a făcut niciodat somn la volan“, a mai spus ea.

crina micnescu
Crina Micnescu. Foto: adevarul.ro

reduceri emag

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în străinătate pentru șoferii din România. Anunțuri urgente!
Locuri de muncă în agricultură în Marea Britanie și în România. Se caută necalificați, tehnicieni, manageri
Reduceri eMAG electrocasnice. TOP oferte la frigidere, mașini de spălat, aragaze
Reduceri eMAG televizoare. Cele mai atractive oferte de zilele acestea

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.