Povestea elevului român care a luat doar note de 10 în liceu

Vlad Sîmbotin este unul dintre cei mai buni elevi din România (Foto: Facebook)
Vlad Sîmbotin este unul dintre cei mai buni elevi din România (Foto: Facebook)

Vlad Sîmbotin este unul dintre elevii eminenți ai României. Va pleca, însă, și el din țară, în Marea Britanie, la celebra universitate Oxford.

Elevul de clasa a XII-a, de la liceul ”Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, a obținut numai note de 10 în liceu. Marea sa pasiune este biologia, materie la care a obținut peste 100 de diplome și medalii. La cea mai recentă Olimpiadă națională de profil, Vlad a obținut nota maximă și va reprezenta România la concursul internațional, care va avea loc în Marea Britanie.

”Învăț destul de mult, în medie, să zic, 4-5 ore, dar înspre probele olimpiadelor se mărește durata, vreo 10 ore uneori, e program ceva mai intens, dorm destul de puțin”, a povestit Vlad Sîmbotin pentru Digi 24.

După bacalaureat, Vlad se va înscrie la Facultatea de Biologie a Universităţii Oxford, din Marea Britanie, unde dorește să rămână și în cariera de cercetător.

”Este un elev tenace, inteligent, extraordinar de bun la toate obiectele de studiu”, l-a lăudat și directorul liceului vasluian, Cătălin Ignat.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.