Ponta: Dacă Dragnea va fi condamnat, va arunca țara în aer

FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews
FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews

Fostul premier Victor Ponta a declarat la Parlament că dacă liderul PSD Liviu Dragnea va fi condamnat, „va arunca țara în aer”.

„Dragnea speră să îi iasă blatul și să fie achitat. Dacă nu, dacă va fi condamnat, pregătiți-vă de ce e mai rău. Va arunca țara în aer”, a spus Ponta, la Parlament.

Ulterior, Ponta a luat cuvântul în ședința din plen pentru o declarație ironică: i-a mulțumit președintelui Camerei Deputaților că „după patru mandate de deputat și unul de prim-ministru” a ajuns „în sfârșit la comisia de abuzuri”. „Promit că mă voi ocupa mai departe de abuzurile dvs”, a mai adăugat Ponta, potrivit Hotnews.ro.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt așteptați să dea o sentință pe 21 iunie în dosarul angajărilor fictive, în care este inculpat Liviu Dragnea. Procurorii DNA au cerut o pedeapsă de 7 ani și 6 luni de închisoare.

Procurorii DNA susțin că în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, l-a determinat pe directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.

„În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susțin procurorii DNA.

La termenul de pe 15 februarie, trei inculpați și-au recunoscut vinovăția în acest dosar. La termenul din 21 martie, Bombonica Prodana, fosta soție a liderului PSD, a transmis prin avocatul său un document prin care anunță instanța de judecată că a plătit prejudiciul în acest dosar, de peste 108.000 de lei, și a cerut în acest fel încetarea procesului în ceea ce o privește.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.