Pirații cibernetici au amenințat cu atentate studiourile Sony Pictures

Pirații cibernetici cer anularea difuzării filmului Captură Youtube

Piraţii cibernetici care au atacat reţeaua de computere de la Sony Pictures au formulat marți noi ameninţări la adresa persoanelor care vor merge să vadă filmul despre Kim Jong-un, „The Interview”,  produs de studioul hollywoodian și au amintit de atentatele din 11 septembrie 2001.

La sfârșitul lunii noiembrie, angajaţii de la Sony Pictures Entertainment (SPE) au anunţat că au depus o plângere în nume colectiv împotriva studioului de cinema şi televiziune, pe care îl acuză că nu le-a protejat informaţiile personale în timpul atacului informatic, iar teama lor este cât se poate de întemeiată.

Într-un nou comunicat, grupul GOP („Guardians of Peace”), care a revendicat atacul cibernetic comis pe 24 noiembrie, anunţă un „cadou de Crăciun”, prin publicarea pe internet a unor noi fragmente extrase din e-mailurile personale ale directorului general al SPE, Michael Lynton.

„Vă vom arăta foarte clar, în toate locurile în care «The Interview» va fi difuzat, mai ales în timpul avanpremierei, ce destin tragic îi aşteaptă pe cei care vor să glumească pe seama terorii. În curând, lumea va vedea ce film prost a făcut Sony Pictures Entertainment. Lumea va fi plină de temeri”, au adăugat piraţii cibernetici din grupul GOP.

„Aduceţi-vă aminte de 11 septembrie 2001. Vă recomandăm să vă ţineţi la distanţă de acele locuri (în care va fi proiectat filmul). Iar dacă locuinţa voastră este în apropiere, ar trebui să plecaţi de acasă. Tot ce se va petrece în zilele viitoare va fi din vina SPE. Lumea întreagă va denunţa Sony”, se afirmă în comunicatul emis de GOP și reprodus de mai multe publicaţii americane, inclusiv de Los Angeles Times.

Filmul „The interview” prezintă un complot fictiv al CIA care vizează asasinarea liderului nord-coreean, Kim Jong-un.

Pelicula ar urma să fie lansată în prima zi de Crăciun în Statele Unite, chiar dacă iniţial lungmetrajul trebuia să ajungă în cinematografe în luna octombrie. Lansarea a fost amânată şi nu ar fi exclus ca acest lucru să se întâmple din nou, chiar dacă Sony nu a făcut deocamdată nicio declaraţie în acest sens.

Premiera din New York a fost anulată, fără a fi oferite prea multe explicații, informează bbc.com.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.