Petiție online pentru convertirea lui Klaus Iohannis la ortodoxie

klaus iohannis felicitat de angela merkel
Klaus Iohannis. Foto: Pagina de Facebook Klaus Iohannis

La scurt timp după ce Klaus Iohannis a fost ales în funcția de președinte al României, în mediul online a fost lansată o petiție în care se cere botezarea noului șef de stat în confesiunea creștin ortodoxă.

Până acum, petiția online a fost semnată deja de aproape 1.000 de persoane. Inițiatorul petiției este Marius Ianuș, un blogger ortodox, care consideră că dacă președintele nu va fi botezat ortodox, acesta nu va putea fi pomenit la biserică în zilele de duminică.

Iată conținutul petiției online:

„Solicităm Botezul Ortodox al Președintelui (potrivit Legii Pământului)

Solicităm Botezul Ortodox al președintelui României, Klaus Iohannis.

Este o lege străveche a țării, pe care alți conducători străini ai României au acceptat-o.

În caz contrar, președintele nu va putea fi pomenit la Sfânta Liturghie în Bisericile Ortodoxe.

Solicităm Președintelui României și implicarea în menținerea Religiei ca materie obligatorie în școli și în renunțarea la actele biometrice, pe motiv de neconstituționalitate (încălcarea libertății fizice și a libertății de conștiință a cetățenilor).

Doamne ajută!

Marius IANUȘ”

Războiul petițiilor: pro și contra religiei lui Klaus Iohannis

În replică, pe site-ul petitieonline.com a apărut o petiție în care cei peste 1.800 de semnatari solicită respectarea dreptului președintelui la credința proprie.

Inițiatoarea petiției, Alexandra Giula, apreciază că alegerea unui președinte de confesiune luterană este un moment foarte bun în care societatea românească poate fi educată în spiritul înţelegerii şi al toleranţei reciproce, astfel încât discriminarea să dispară.

„Solicităm respectarea Dreptului Președintelui la credința proprie
Această petiţie este un drept la replică, faţă de următoarea Petiţie: http://www.petitieonline.com/botez_presedinte

Constituţia României spune:

În ARTICOLUL 29 Libertatea conştiinţei Drepturile şi libertăţile fundamentale

(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.

Într-un stat european, într-o Românie modernă, nimeni nu poate cere altcuiva convertirea religioasă. 

Chiar dacă simplul botez ar însemna şi convertirea, nimeni nu poate cere sau impune altcuiva aderarea la un cult religios.

Premisa de la care porneşte Petiţia „Solicităm Botezul Ortodox al Președintelui (potrivit Legii Pământului)” este una falsă, si care dezinformează: 

Scriptural vorbind, creştinii sunt chemaţi să se roage pentru cei aflaţi „în stăpânire”, indiferent de apartenenţa religioasă:

1. Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii,
2. Pentru împăraţi şi pentru toţi care sunt în înalte dregătorii, ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna-cuviinţă,
3. Că acesta este lucru bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
4. Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. 1 Timotei 2, 1-4, http://bibliaortodoxa.ro.

Biserica Ortodoxă Română este doar unul dintre cultele religioase recunoscute în România, cu aceleaşi drepturi ca şi celelalte, meritând acelaşi respect ca şi acestea. 

Solicităm respectarea dreptului la libertatea alegerii apartenenţei religioase.

Solicităm toleranţa şi respectul acestor alegeri.

Credem că acum, după alegerea unui Preşedinte român de etnie germană, şi de confesiune Luterană, este momentul în care societatea românească poate fi educată în spiritul înţelegerii şi toleranţei reciproce. Credem că acum este momentul ca discriminarea să dispară.
 
Doamne-ajută!

Solicit respectarea dreptului la credinta proprie”.

„Financial Times”: Românii au dat dovadă de o „maturitate” politică „excepțională”

În timpul campaniei, religia viitorului președinte al României a fost nu doar o temă de dezbatere, ci și o armă electorală, candidatul PSD, Victor Ponta, afirmând că este „mândru” că este „român” și „ortodox”.

Unii internauți au fost uimiți de apariția unei petiții prin care se cere convertirea lui Klaus Iohannis la ortodoxie. „A-i cere lui Iohannis trecerea la ortodoxie imediat după ce BOR l-a susținut fățiș pe Ponta (din pur oportunism) este o nerușinare. Mai curând s-ar putea sugera ortodocșilor trecerea la biserica lutherană. Eu sunt ortodox, dar tare mi-e jenă”, a comentat un utilizator pe site-ul petitieonline.com.

Ieri, „Financial Times” publica un comentariu al cărui autor arăta că, prin alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte, care este minoritar etnic și religios, românii au dat dovadă de o „maturitate” politică „excepțională”. Potrivit „Financial Times”, într-o regiune a cărei istorie este plină de tensiuni politice etnice, rezultatul alegerilor din România oferă speranţa unui viitor al toleranţei.

Dacă acest articol vi s-a părut interesant, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

61 COMENTARII

  1. Este numai problema domnului Iohannis daca va dori sa fie crestin orthodox sau nu! Este o aberatie sa fortezi un om sa-si schmbe credinta, char daca urmeaza sa conduca o populatie majoritar ortodoxa! Cei care sustin aceasta cauza, dau dovada ca nu-si cunosc propria religie si ca nu au prea citit sfintele scripturi sau ca nu au reusit sa le inteleaga… Sa se puna in situatia domniei sale! Presupun ca se doreste ca ceasta atitudine sa creeze o atmosfera negativa domnului Iohannis. Ca orthodox ma simt jenat ca semeni de-ai mei gandesc in acest fel.

    • Pai nu este deja convertit daca s-a hotarat sa candideze pentru fuctia de presedine a Romaniei? Si mai zicea ca reprezinta poporul roman! Cred ca a vrut sa zica Romania de vreme ce o parte din electori nu l-au votat! Sau poate este o chestie de interpretare? Oare daca ajungea un ungur presedinte? Astia sunt romano-catolici nu?
      Adevarul trist este ca noi suntem doar crestini-ortodocsi…….

      • Nu toti maghiarii sunt romano-catolici. Mai sunt si luterani si calvini si unitarieni si unii chiar ortodocsi. Nu mai generalizati, inclusiv pentru romani.

      • Maghiarii-secui sunt romano-catolici. Maghiarii din afara secuimii sunt calvini. De altfel e principala conditie de forma prin care se delimiteaza intre ei in conditiile in care doar 500 dintre maghiarii romano-catolici din Harghita, Covasna si Mures s-au declarat secui

  2. nebunilor,sunteti in evul mediu?sunteti fundamentalisti islamisti?nu ne-am facut destul de rusine in lume?asta ne lipsea,sa obligam un om sa se converteasca ,altfel e bai!incetati cu prostiile ,oameni de nimic ce suntet!

    • Pe cine faceti nebuni d-le stambuliu ? Noi suntem nebuni ? Ati vazut multe postari in care oamenii vor timpenia aia cu convertirea ? Faceti-l nebun pe ala …Ianus Marius ! Ala da, e imbecil. Din pacate internetul nu are cum sa faca distinctia intre un om normal si unul imbecil. Tot ce trebuie facut este ca postarea acelui imbecil sa fie ignorata.

      • Domnul Ianus Marius este un ortodox autentic ,cu o maretie sufleteasca ,o bunatate si iubire de Dumnezeu si aproapele cum rar intalnesti .Scrie poezii ,cutreiera tara in lung si-n lat pe la ascunsii adevarati marturisitori intru Hristos .Nu e nebun decat dupa Iisus Hristos ,dar asa de mult cred ca il iubeste si pe domnul Iohannis ,incat ar vrea ca iubirea sa fie completa .Adica in fiecare Duminica toti ortodocsii sa-l poata pomeni la Sfanta Liturghie .Eu nu am stiut lucrul acesta si deja l-am pomenit. Dumnezeu stie cum e mai bine ,dar si mie tare mi-ar placea ca domnul Presedinte sa se indragosteasca de profunzimea ortodoxiei, de minunatele ei taine care te fascineaza si te imbogatesc sufleteste .
        Si da !Si eu as fi incantata ca domnul Iohannis sa treaca la ortodoxie pentru ca a demonstrat pana acum lucruri demne de un adevarat ortodox .Noi il iubim oricum .

  3. măi, frate, numai ortodocşii nu recunosc Sfintele Taine desfăşurate în alte rituri! numai pentru ortodocşi celelalte confesiuni – catolicismul, calvinismul, luteranismul etc. – nu sunt creştine!!! numai pe nişte preoţi ortodocşi i-am auzit că ecumenismul este lucrarea diavolului!!! în bisericile catolice din România era pomenit şi iliescu, ateu declarat, pe vremea când era preşedinte.

  4. Initiatorii sunt habotnici ortodocsi sau sunt pusi sa faca acest lucru de un popa nebun.Ce suntem in evul mediu?Daca era liber cugetator ce faceati il obligati sa se boteze.De asta tara noastra nu reuseste sa avanseze rapid din cauza unora ca voi.INCULTILOR

  5. oameni buni, terminati cu prostiile si acuzatiile la adresa religiei ortodoxe. Jumate din voi nu stiti cu ce se mananca aceasta religie, iar cu petitia aia, e clar ca e o manipulare.

  6. Ati innebunit, fratilor! Inchizitia a disparut de mult! De ce nu ati facut petitie de convertire a lui Iliescu de la „liber-cugetator” la „ortodox”?

  7. Doamne fereste! In Romania nu mai exista ortodox adevarat,decat cu titlul,nimic mai mult. Sa ramana la credinta lui,decat sa fie ca majoritatea ortodocsilor,fara credinta adanca si adevarata !…..ca iata ce fac de 25 de ani ortodocsii nostri alesi….

  8. Cred ca suntem in seccolul 21!Asemenea lucruri trebuie sa dispara din phsihologia colectiva!Dumnezeu este cel care ne face mai buni nu intoleranti!Iubeste-ti aproapele ca pe Dumnezeu!

  9. si dracii astia de popi sint rasisti ce ai f.te grija ce religie e presedintele ?nu poate sa-l frece de parale? asta nu e prost ca ortodoxii sa care mancare bautura si parale garla la dracii de popi …lasatil in pace nu are de a face cu bor el are treaba cu Romania daca nu le convine la popi sa se duca in africa

  10. FRATILOR,
    nu va mai agitati atat, FOARTE SIMPLU: nu este aceasta „ortodoxia”, aceasta este o riminiscenta comunista atat de regretata de fete bisericesti si atat de redorita de aceeasi si nu numai… greseala este ca n-a fost si nu este pedepsita cum ar trebui deja din fasa la fel ca orice act criminal: ” … nu va temeti de cei ce omoara trupul…, mai degraba de cei ce incearca sa omoare sufletul…”

  11. Daca l-ati votat si se stia ca nu era de religie ortodoxa , de ce cereti asta acum??? cata PROSTIE
    adica „tortul cu frisca ” care inante sa-l gustati, era „bun” acum vreti sa schimbati „frisca” ????????????

    • Acum seful de campanie a lui JOHANNIS VERNER KLAUS pe FACEBOOK ne poate demonstra cat de puternic este ! Astept ca acum sa faca ce este normal.Eu nu am vazut BULIBASA fara sa fie si el tigan.

  12. crestin ortodox??????? si cei catolici,protestanti,neoprotestanti,estc nu sunt crestini??? a fi crestin nu inseamna a fi fanatic pt o anume religie.
    CRESTINISUL NU ARE NICIO LEGATURA CU RELIGIILE.
    UNDE SCRIE IN SFANTA SCRIPTURA DESPRE RELIGII????INTREB ASTA PT CA TOTI CRESTINII CITESC ,AR TREBUI SA CITEASCA AEASTA CARTE SI TOTI AR TREBUI SA URMEZE ACELEASI DRUMURI PE CARE NI LE INDICA SCRIPTURA!!!!!!

    AM IMPRESIA CA ORTODOXISMUL NU ESTE DOAR O RELIGIE ,ESTE O „PROBLEMA” PT RESTUL LUMII DRAGI ROMANI DESCHIDETI-VA OCHII !!!!!!!!!!!!!!!!

    • dar cu ce are legatura crestinismul idiotule daca nu cu religia…???te bate logica urat de tot ca pe toti cre(s)tinii dealtfel….!!! pune mana pe o carte serioasa lasa mojicia aia de biblie…!!!

  13. Marius IANUȘ sa se duca in secolul al XVI-lea. Ba, boule suntem in secolul XXI, oamenii schimba intre ei organe, in curand ii vom intalni pe oamenii de pe alte planete… cu asta vii tu cretin congenital. Si s-aia nu mai poate Presedintele ca nu e pomenit….
    Adevaratul Dumnezeu il are in grija, si pe el si pe poporul asta pe care vreti sa il dati inapoi cu 500 de ani, prostindu-l

  14. CE parere aveti de Ponta,care face ce face….are fapte de un crestin????? se declara ortodox, dar faptele lui?? sunt oare fapte de un om crestin, asa cum el se da drept???? Sau vrei sa-l convertiti pe Iohanis, intr-un Ponta ????

    DESCHIDETI-VA OCHII , ROMANI FARA FRICA DE DUMNEZEU.ATI AJUNS SA VA TINETI INTR-UN FIR DE PAR NUMIT RELIGIE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  15. Evanghelia Domnului Isus

    Eu nu voi începe însă prin acestea, deoarece ele sunt subiecte lăturalnice. La baza tuturor stă trecerea mea de la o teologie bazată pe Pavel la o teologie bazată pe învățătura Domnului Isus. Veți vedea cum toate celelalte se explică din rădăcina aceasta

    Încep, deci, o serie de mici articole, ca să se poată citi ușor, în care îmi voi expune sistematic tot crezul meu așa cum este el astăzi. Planific, cu ajutorul Domnului, să public câte un articol la două zile.

    Așadar, schimbarea fundamentală care s-a produs în teologia mea se datorează schimbării punctului de plecare. De la Martin Luther (1483-1546) încoace, teologia protestantă se clădește pornind de la apostolul Pavel. Eu am ajuns să văd că trebuie să-mi construiesc teologia pornind de la învățătura Domnului Isus. Este șocant să vezi câte lucruri se schimbă când schimbi acest punct de plecare.

    Este interesant să știți că în ultimii treizeci de ani mulți teologi și scriitori au început să-și îndrepte atenția spre învățătura Domnului Isus și să-și formeze gândirea pe baza a ce ne învață El. Dar ce s-a întâmplat înainte? Trebuie să știți că încă din secolul al doilea după Domnul Isus a început să aibă loc o marginalizare a învățăturii Lui. Vom studia și fenomenul acesta.

    Pentru a vă introduce pe toți în situația teologică de astăzi, voi începe prin a reproduce mai jos un articol care tocmai a apărut acum o lună de zile (Decembrie 2010) în revista Christianity Today, întitulat Jesus vs. Paul (Isus contra Pavel), semnat de un cunoscut profesor de teologie Scot McKnight.

    Pe coperta revistei, Scot McKnight rezumă totul în aceste cuvinte:

    ”Isus a predicat aproape exclusiv despre împărăția cerurilor. Pavel a scos în evidență îndreptățirea prin credință. Unii spun că ei au predicat evanghelii diferite. Alții spun că atât Isus cât și Pavel au predicat îndreptățirea. Alții pretind că amândoi s-au focalizat pe împărăție. Cine are dreptate?”

    Iată ce scrie Scot McKnight prima parte a acestui articol:

    ”Eu am crescut cu și prin apostolul Pavel. Epistolele lui erau inima Bibliei. De la data la care am început să fiu atent la predicile pastorului nostru, eu îmi aduc aminte numai de predici din 1 Corinteni – întreaga epistolă, verset cu verset, săptămână după săptămână – și Efeseni. Nu-mi amintesc nici o serie despre vreuna dintre Evanghelii sau despre Isus. Erau doar două excepții la concentrarea noastră pe Pavel. La Crăciun ascultam o predică despre una dintre istoriile legate de nașterea lui Isus, iar în Săptămâna Mare auzeam ceva despre moartea și învierea lui Isus. Noi eram creștini pavelieni și nu ne deranja lucrul acesta cu nimic. Eu am învățat să gândesc și să cred și să trăiesc în manieră paulină. Totul era filtrat prin teologia lui Pavel. Îndreptățirea era lentila Evangheliei și ”viața în Duh” era lentila trăirii creștine.

    Apoi am am studiat istoria, dar am luat multe cursuri despre Biblie. Și aici, Pavel era centrul atenției. Am citit primul volum din seria New Testament Foundations de Ralph Martin și am fost cucerit de prospețimea Evangheliilor. Dar nimic nu m-a copleșit atât de mult ca prima mea experiență în Seminar. Audiind cursul lui Walter Liefeld despre Evangheliile sinoptice la Trinity Evangelical Divinity School, am fost absolut fermecat de Isus, de viziunea Lui despre Împărăție și de Evanghelii. Am decis acolo și atunci că țelul vieții mele va fi Isus și Evangheliile.

    Ceva se întâmpla cu mine. Mai înainte îl iubeam pe Pavel și gândeam cu Pavel, Apoi, când L-am întâlnit pe Isus, ca și când ar fi fost pentru prima dată, și am început să învăț să gândesc cu Isus. Unul dintre colegii mei mă avertiza din când în când că devin prea centrat în Isus și că îl ignor pe Pavel. Nu sunt chiar sigur că îl ignoram pe Pavel. La urma urmei, predam și câteva cursuri despre epistolele lui. Dar m-am dezvățat să gândesc în termeni paulieni și gândeam numai în termenii lui Isus. Totul a devenit pentru mine centrat în Împărăție.

    Și, ca să spun adevărul, am fost așa de captivat de viziunea lui Isus despre Împărăție încât citindu-l pe Pavel mi se crea o dilemă ori de câte ori deschideam epistolele lui.

    Experiența mea nu este unică. Mulți dintre noi am făcut o trecere de la Pavel la Isus și o tensiune crescândă rămâne între evanghelici cu privire la această întrebare: Cine stabilește termenii – Isus sau Pavel? Cu alte cuvinte, ne vom focaliza învățătura și trăirea noastră evanghelică pe ”Împărăție”, sau pe ”îndreptățirea prin credință?”

    Alegerea contează. Se poate spune fără exagerare că mișcarea evanghelică își datorează puterea ei fundamentală Reformei și Marii treziri a lui Jonathan Edwards și trezirilor din secolele 18 și 19, cu alte cuvinte este o mișcare formată totalmente de Pavel. Sosirea evangheliei sociale (”social gospel”) la începutul secolului al 20-lea, care părea că leagă ”Împărăția” cu mișcarea liberală și cu dreptatea socială, a făcut ca accentul pe apostolul Pavel în mișcarea evanghelică să fie și mai tare. Mai mult, când câțiva evanghelici au redescoperit recent viziunea lui Isus despre Împărăție, au fost frecvent avertizați că sunt pe marginea prăpastiei căderii în evanghelia socială.

    Dar ceva s-a întâmplat în ultimele două decenii: o trecere subtilă dar clară la mulți evanghelici de la o teologie centrată în Pavel la o viziune a Împărăției definită de Isus. Izvoarele acestei treceri includ cu siguranță pe George Eldon Ladd, cu cartea lui ”Prezența viitorului”, apoi vocea aspră și neobosită pentru justiție a lui Jim Wallis, probabil mai ales în cartea lui ”Call to Converssion” și o crescândă conștiință socială între evanghelici. Ne putem certa pe tema factorilor, dar ceea ce contează este că trecerea a avut loc…

    Nu este o exagerare să spunem că mișcarea evanghelică se confruntă cu o criză despre relația dintre Isus și Pavel și că mulți aleg ori o parte ori cealaltă. Întâlnesc mulți evanghelici care gândesc, a căror limbaj primar este Isus și Împărăția. Totuși în ciuda trendului, probabil ca reacție împotriva lui, mulți iau pe Pavel și îndreptățirea prin credință drept limbajul lor primar. Cei ce au adicție la limbajul Împărăției se luptă să-l facă pe Pavel să se potrivească în schema lor, în timp ce cei care au adicție la termenii teologici ai lui Pavel se luptă să-L facă pe Isus să se potrivească în schema lor. Cunosc experiența aceasta, deoarece și eu m-am luptat să fac ca mesajul lui Pavel să se potrivească în viziunea Împărăției și aceasta după ce m-am luptat să-L fac pe Isus să se potrivească cu mesajul lui Pavel.”

    Până aici am redat din textul articolului lui Scot McKnight.

    În continuare, autorul arată cum au încercat alții să împace pe Pavel cu Isus și apoi oferă propria lui soluție. Eu nu sunt de acord nici cu modul în care încearcă unii și alții să împace pe Pavel cu Isus și nici nu sunt de acord cu soluția oferită de Scot McKnight, deoarece eu nu cred că există vreo contradicție între Pavel și învățătura Domnului Isus. La timpul său, voi arăta cât de bine se armonizează Pavel cu învățătura Domnului său Isus, dacă pornim de unde trebuie.

    Acum însă, pun o altă întrebare. Cum se face că de la Reformă până astăzi teologii au construit totul pe epistolele lui Pavel și numai în ultimii 20 de ani, după cum spune Scot McKnight, evanghelicii au ”descoperit” învățătura Domnului Isus? Cum se explică eclipsa învățăturii Domnului Isus timp de atâtea secole?

  16. Fratiilor v-ati inebunit jur . Daca l-am ales pe acest om sa ne reprezinte tara si l-am acceptat asa cum e cu bune cu rele acceptati si aceasta idee de a-l lasa asa cum a ales el sa fie , asa cum s-a nascut !

  17. „Biserica Ortodoxă Română este doar unul dintre cultele religioase recunoscute în România, cu aceleaşi drepturi ca şi celelalte, meritând acelaşi respect ca şi acestea.

    Solicităm respectarea dreptului la libertatea alegerii apartenenţei religioase.

    Solicităm toleranţa şi respectul acestor alegeri.

    Credem că acum, după alegerea unui Preşedinte român de etnie germană, şi de confesiune Luterană, este momentul în care societatea românească poate fi educată în spiritul înţelegerii şi toleranţei reciproce. Credem că acum este momentul ca discriminarea să dispară. „

  18. Bai lasati omu sasi faca treaba pt care a fost ales in fruntea tarii si vedetiva de treaba cu biserica ortodocxa cu tot ca sunteti niste sarlatani si acolo. Biserica sasi vada de treaba ei si domnu Iohannis sa faca tot cei mai bun pt Romania. Asa sa ne ajute Dumnezeu, care este numai unul indiferent de religie.

  19. da normal pentru eu sunt total de acord si care indrasneste sa spuna de ce cer oameni astea sau ca sunt nebuni nu sunt nebuni va contrazic eu total cei care ii face pe ei nebuni care stiu adevarul si iubesc tara spre cunostintele la toti analfabeti care dau cu parerea doar ce citesc si vad pe facebook sau pe alte situri si nu cunosc 2 cuvinte din istorie a trecut asa ca gasca prin apa la prioada de Religie si Istorie in seaman ca sunt retradati pentru ca este normal ca presedintele sa fie ortodox sau vrei sa se repete enchizitia cand toata lumea prinde orotodoxi si ii omora si ii silea sa treaca la catolicism si sa il recunoasca pe papa ca fiind Dumnezeu si cititi conciliul vatican 1970 dogmele suprematiei papale enchiziile razboaiele si toate conflictele care au fost la noi in tara cu turcia Mihai Viteazu Stefan cel Mare Constantin Brancoveanu ascultati si Balada lui Constantin Branconveanu dureaza numai 3 minute si o sa intelegeti si de acolo astia nu au facut razboi de dragul ca vroiau ei sa fie mari si tari au facut razboaie pentru religie si romania nu a cedat niciodata la orotodoxie a fost unica tara inainte de Grecia unde nu sa renuntat la orotodoxie si voi mai lume daca vrei rezboaie si etc bine nu semnati sti vorba romanului de ce sa semnez eu imi da cineva mie asa spuneti voi dar prin cuvinetel astea de 2 bani care sunt vorbe va poate costa si viata pentru ca daca te uiti Islamul este in potriva noastra europa este impotriva noastra acuma tam nesam sa trezit romania cu Iohanis Presedinte si avem sprijin inainte nu aveam ne gonea si ne faceau sclavi tigani hoti nespalati cersetori analfabeti etc la ei in tara acuma sunt prieteni buni de 19000 de ani Papa vrea sa se unseaca cu biserica sora care nu sunt si nici nu au fost vrodata pentru ca domni catolici nu au nimic de la moaste si pomenire mortului mirungerea de la botez si etc .. sunt pref documentat-va nu asteptati mura in gura sau sa vina Dumnezeu personal la voi sa va spuna ba nu va duceti acolo ca nu este bine stati aici :))))) iubitul vostru papa ca daca vine in romania se uda lumea din cap pana in picioare si sunt emotionati de parca a venit Hristos pe pamant nici daca venea El nu facea lumea asa mai sa se omoare sa il atinga pe cadavrul ala de om imputit care se crede Dumnezeu a spus acuma cateva zile la un interviu live in mexic Iisus Hristos nu este Dumnezeu ca el este nu imi venit sa cred circula pe toate siturile astea mai lumea daca domnul Iohanis nu se transfera frumos si ne obligat de nimeni la orotodoxie sa plece din romania nu avem nevoie de biserici evangeliste sau baptiste unde se danseaza in biserici si se fac ca toti draci pe acolo de iti vine sa ii iei la pumni si picioare si etc romania este o tara care avem moaste Sfinti si ultimul a fost Justin Parvu are 1 an de zile de la moarte dar imi place de voi ma duc la biserica sa ma rog ca mormantul lu cutarita sau la moastele nu stiu eu cui si pe facebook postati vai ce prostie dar de ce va mai duceti la moastele alea sau la icoanele alea daca vi se pare o prostie sa treaca o peroana de la paganism eretic la orotodox credinta adevarata nu conteaza ce fac preoti in afara de biserica conteaza ca in biserica Dumnezeu lucreaza prin ei … si nu sunt nebun prieteni va spun direct eu daca ma jicniti si spuneti cine stie ce la adresa mea eu va injur eu ma ocup cu asa ceva in Germania si in multe tari din Europa asa ca ciocul mic si joc de glezne cititi si dupa aceea sa vorbiti

  20. Marius Ianus, cine esti tu fratele meu si cu ce drept ceri/pretinzi ca un cetatean al Romaniei, fie el si presedintele ales, sa se converteasca la ortodocsism(asa scriu adevaratii ortodocsi!) in baza unei asa zise Legi a pamantului?! Presedintele ales nu este un „strain”! S-a nascurt in Romania si potrivit Constitutiei si legilor in vigoare beneficiaza de toate drepturile prevazute de acestea! Tu, Marius Ianus, ai putea insa sa fi acuzat de discriminare pe criterii etnice si religioase! Daca preafericitii patriarhi, episcopi si preoti ai BOR au putut sa-i pomeneasca in liturghiile lor, timp de 45 de sni, pe conducatorii Romaniei comuniste, atei declarati(si chiar straini de tara), sunt sigur ca vor gasi „o solutie” si pentru presedintele ales al romanilor, crestin nascut&crescut&trait in Romania, chiar daca este membru al bisericii crestine lutherane( biserica desprinsa din religia catolica dupa actiunea de reforma declansata in anul 1517 de catre preotul Martin Luther, care a afisat pe usa biserici sale din Wittenberg(Germania) cele „95 de teze”, ce contestau, in esenta, autoritatea papala!). Daca vrei sa faci o fapta mareata, care sa ramana in memoria generatiilor viitoare, atunci Marius Ianus, romanule, fa o petitie prin care cere celor 1,1 miliarde de catolici, 800 de milioane de protestanti si 260 milioane de ortodocsi sa se intoarca cu totii in biserica unica intemeiata de Isus/Iisus Christos/Hristos si Apostolii sai acum 2014 ani! Esti in stare sa faci asta Marius Ianus?!

  21. Nu l am votat pe neamt si nu l voi recunoaste ca presedinte!Asa ca nu ma intereseaza apartenenta lui religioasa.Pupati-l pe neamt pe toate partile,faceti-l si papa ca tot neamt ramane.Ce-l doare pe el in fund de romani si Romania.Strainii l-au pus presedinte si va juca cum vor ei !

  22. Constituția din 1866. Capitolul II, Secțiunea I – Despre domn, articolul 82, prevedea că toți fiii și fiicele viitorului monarh ar fi urmat să fie obligatoriu crescuți „în religiunea ortodoxă a răsăritului”. Dacă în privința primului rege s-a putut face o concesie, clasa politică de la București nu a putut admite ca moștenitorul tronului să aparțină altei confesiuni decât cea a majorității populației. Se poate aplica si Presedintilor……Se vede cum clasa politica de azi a uitat de intelepciunea strabunilor….Acesta este si motivul pentru care “Constitutia noastra” nu rezista mai mult de 2-3 ani…..

  23. Daca 65% din romani l-au votat pe Johannis, aceasta este o dovada elocventa ca romanii sunt o natie toleranta si nu se rusineaza sa-i conduca un sas sau un luteran. Om sa fie si gu dragoste de tara romaneasca pe care sa n-o vanda Estului.

  24. Reproduc textul pe care i l-am trimis lui acest Ianus (figură cu două fețe, din panteonul roman!)
    ”Prietene, du-te și te-mpușcă!
    Ești un habotnic jalnic, pupător de icoane și oase, fără cunoștință nici de Biblie, nici de Dumnezeu.
    Un fariseu care vrea să impună cu de-a sila religia în școli și crezul ortodox celor care trăiesc pe teritoriul României.
    Îmi este silă și rușine că am astfel de conaționali!
    ”Legea pământului” – așa cum o denumești dumneata – este caducă și desuetă, dar ca să pricepi acest fapt, trebuie să fii progresist, iar nu retrograd, vizionar, iar nu dogmatic.Pentru mine credința înseamnă cunoaștere, progres. Pentru dumneata și alți nefericiti semnatari ai jalnicei petiții, înseamnă încremenire în forme fixe, regres. Fie ca Dumnezeu, (același și pentru ortodocși și pentru protestanți!) să vă lumineze și să vă facă să vă rușinați de micimea voastră spirituală!

    • Ce urat vorbesti ,domnule ,la adresa cuiva care ,din respect si dragoste pentru domnul Iohannis ,a propus o afiliere a acestuia la ortodoxie asemeni marii majoritati de romani ortodocsi care l-au votat .E un semn de maxima pretuire ce i-o acorda Ianus Marius actualului presedinte care s-a manifestat mai ortodox decat un ortodox doar cu numele .Se vede clar ca nu prea sunteti pe linia adevaratei ortodoxii,altfel nu ati vorbi cu atata rautate …
      Eu il cunosc pe acest Marius Ianus citindu-i unele poezii pe net si afland de sensibiitatea acestuia fata de locurile sfinte din tara noastra si de binecuvantatii ei monahi adevarati .
      Si eu ce m-as bucura de o intoarcere la 180 grade a domnului Iohannis la ortodoxie .Adica ar fi si mai mult iubit.

  25. Eu zic sa nu-l bulversati si mai tare ca el saracu` si asa s-a trezit presedinte peste noapte si e foarte derutat. Lasati-l sa se obisnuiasca cu ideea de a fi presedinte si apoi il puteti face si ortodox tot pe facebook asa cum l-ati facut presedinte. Hahahahahaha…… incepe sa fie frumos, imi place.

  26. Nu puteti sa obligati un om sa accepte o noua religie, asta e abuz dar primul abuz este atunci cand botezati un copil fara consimtamantul sau si il indoctrinati cu fictiune pana ii intra paranoia in cap si frica de necunoscut.

    Credinta = convingere si convingerea este defapt o parere, legata sau nu de realitate.

    CONVÍNGERE, convingeri, s. f. Acțiunea de a (se) convinge; convicțiune. Părere fermă asupra unui lucru.

    Avem optiuni acum, putem alege sa cunoastem in loc sa credem.

    Cu sau fara religie, cunoasterea este o optiune mai buna decat credinta. Iar credinta exploateaza o vulnerabilitate extraordinar de mare a psihicului uman.

  27. Domnule Marius Ianus, cred sincer ca nu prea ai treaba. Chiar nu stiu de ce antevorbitorii se straduiesc sa te lumineze. Au prea multa rabdare. Din pacate conceptiile dumitale sunt anacronice. Suntem in secolul 21. Dumneata, nu! Trezirea, daca mai ai timp!

  28. Iarta-i doamne, ca tineri, fiindca nu au stiut ce fac. S-au lasat pacaliti si inselati tocmai de cei ce de fapt sunt continuatorii comunismului, vezi procuroarea comunista Macovei care a fost in mijlocul lor, la Bucuresti , Londra. vezi intreaga clica care lupta de fapt cu disperare sa scape de puscarie vezi lupta disperata al securistului basescu si ai lui . Din pacate acest mascarici pe post de marioneta, ajuns presedinte Johanis, facut de altii direct interesati, continua bataia de joc al celor 7,4 mil de votanti anti mafiasecurist-o comunista sustinuta in 2012 de asa zisii democrati. Va admir pe multi cei care faceti cinste poporului ROMAN prin faptul ca dovediti inteligenta prin studiile universitare pe care le faceti, prin felul in care munciti sa va castigati respectul ptr acest lucru. Dar cei ramasi in tara chiar daca ii considerati prosti, stau de fapt la baza cotributiei fananciare a educatie voastre care va permis se accedeti acolo si pentru acest lucru bravo voa. Pacat ca vat-i batut joc de parintii si rudele voastre care sunt in tara si sa stiti ca fac eforturi enorme sa lucreze, sa supravietuiasca, sa duca o viata decenta. Asa cum voi lucrati mult afara si aici se lucreaza 10-12 ore pe zi , si stiti pe ce venituri. DECE NU LUATI ATITUDINE IMPOTRIVA MAFIEI COMUNIST-O SECURISTE CE A FOST SI ESTE DIRIJATA DE MEMBRII COMUNISTI SI SECURISTi DIN EPOCA COMUNISTA. Faceti tot posibilul sa cunoasteti adevarata fata a acelora care va mint si va intuneca judecata.

  29. Nu pot să cred.
    Cum poți să ceri așa ceva. Este dreptul fiecăruia de a crede în ceea ce vrea exact cum este dreptul la viață.
    fantastic ce oameni încuiați!
    Doar … FANTASTIC!!!!

  30. Ce porcarie! O gluma de prost gust. Chiar nu mai aveti despre ce sa scrieti si vreti sa ocupati spatiul virtual – nu stiu daca sa ma bucur sau nu, ca este nelimitat! Limitati din pacate sunt cei care ridica aceasta problema, fie si doar la cacialma…Rusine!

  31. E o gluma nu-i asa?
    Daca e adevarat, atunci serios… Cat tupeu pe capul unora :)) .
    Aceasta este religia in adevaratul sens al cuvantului.
    Judecand un om dupa religie este una din cele mai cretine exemple pe care le poti da ca om.

  32. Sunteti niste oameni de nimic. Discriminati un om pentru orientarea lui religiosa si pentru radacinile lui.
    Afara din Romania ati fi fost cu totii judecati pentru discriminare!

  33. Fiilor drept-credincioşi, citiţi următoarele adevăruri despre viaţa cea binecuvântată a părintelui Arsenie Boca şi luaţi aminte că veţi putea intra în Împărăţia Cerului doar dacă le veţi mărturisi întru mântuirea cea dătătoare de viaţă veşnică:

    ► Atunci când Dumnezeu a spus “Să fie lumină!”, cita din Arsenie Boca.
    ► Se spune că Dumnezeu a făcut Pământul, Soarele, Luna, stelele, plantele, animalele şi omul. Pe Dumnezeu l-a făcut Arsenie Boca. De mai multe ori şi în poziţii diferite.
    ► Moise a primit Cele 10 Porunci de la Arsenie Boca.
    ► Când merge la culcare, Bau-Bau se uită în şifonier şi sub pat ca nu cumva Arsenie Boca să fie acolo.
    ► Arsenie Boca a scris un almanah gastronomic intitulat “Cartea de bukkake”, datorită faptului că iubea credincioşii exact ca sarea-n bukkake. În cųrând va apărea un al doilea volum denumit “Bukkake tradiţionale”.
    ► Atunci când Iisus a înviat, a suferit un preinfarct în momentul în care a auzit că pe Pământ există unul mai bun ca el. Era vorba despre Arsenie Boca.
    ► Arsenie Boca a inventat motorul cu agheasmă, motor ce respectă standardele Euro 666.
    ► Arsenie Boca îl vede pe Omul Invizibil.
    ► Dacă tu ai 10 lei şi Arsenie Boca are 10 lei, Arsenie Boca are mai mulţi bani ca tine.
    ► Nu există femei frigide sau lesbiene, ci doar femei care încă nu l-au cunoscut pe Arsenie Boca.
    ► Când Arsenie Boca s-a hotărât să fumeze, ţigările au început să se îmbolnăvească de cancer.
    ► Conchita Wurst este fiica lui Arsenie Boca pentru că, la fel ca tatăl său, are barbă, cântă pe nas şi se îmbracă în rochii lungi şi negre.
    ► Arsenie Boca practica sporturi full-contact anąl cu Iustin Pârvu, Ilie Cleopa şi Arsenie Papacioc folosind mirul pe post de lubrifiant.
    ► Dacă Arsenie Boca ar fi purtat elice în loc de potcap, s-ar fi numit Arsenie Belişcopter.

  34. O adunatura de prosti, doar asa imi pot explica tampenia astor oameni care nu ca a gandit insa au creat si o petitie. Ortodoxia e o varianta a catolicismului, ambele corupte, opuse bibliei si avide dupa putere & bani. Ce sa spun, ca daca e protestant si crede in Iisus (pt ca asta e esenta crestinismului , nu sa ne curga belele dupa moaste si icoane) nu il ajuta Dumnezeu, pt ca nu se ii se pot face pomene de duminica? Extraordinar de-a dreptul. Am crezut ca am vazut limitele prostiei, dar m-am inselat. Se pare ca idiotenia e la fel de infinita ca universul.

  35. Va recomand cartea a carei autoare sunt. In MESAJUL din cuprinsul ei descoperim ca Dumnezeu cere celor scrisi in Cartea Vietii, sa indemne toate neamurile, natiile, popoarele lumii sa revina la UNUL si Singurul TRUP Biserica de la Inceputuri, Una Soborniceasca si Apostoleasca Biserica Unul Botez, Una Credinta-Ortodoxa, Unul Dumnezeu, TATAL tuturor. Este postata online, pe Facebook : „Ieşiţi din ea, poporul Meu!
    “Şi am auzit un glas din cer, zicând: Ieşiţi din ea,
    poporul Meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele
    ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei”…
    (Apocalipsa. Cap. 18 – 4)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.