Personalitatea anului în Europa este un tânăr din România

florin bădiță
Florin Bădiță a câștigat premiul Personalitatea anului în Europa. Foto: Facebook

Românul Florin Bădiță, fondatorul mișcării Corupția Ucide, un grup civic anti-corupție, după incendiul de la clubul Colectiv, a fost desemnat Personalitatea anului în Europa de către Euronews și European Business Summit.

În cadrul unei ceremonii care a avut loc miercuri au primit premii și Emmanuel Macron, Edyta Kocyk, Boyan Slat și Krisztian Imre.

Florin Bădiță (29 de ani) a câștigat premiul după ce au fost adunate voturile publice, primind încrederea unui juriu format din opt experți.

Eforturile tânărului din România, în special în cazul anulării faimoasei Ordonanțe 13, care punea un prag de 45.000 de euro prejudiciului provocat de fapte de corupție, au fost apreciate de comisia de experți.

În acest an, Florin Bădiță a fost inclus și în lista Forbes 30 Under 30 Europe, în secțiunea Lege și Politică.

”Avem nevoie de mai multă transparență pentru a cerceta și a combate corupția”, a spus Bădiță în discursul său, potrivit Euronews. El a lansat un apel de colaborare către activiștii din Europa pentru combaterea știrilor false.

Emmanuel Macron, liderul european al anului

Președintele francez Emmanuel Macron a revoluționat politica în țara sa atunci când a lansat mișcarea En Marche, în aprilie 2016. Un an mai târziu a fost ales președinte, cu toate că nu mai deținuse niciun portofoliu public până atunci. Macron este un susținător aprig al Uniunii Europene.

”Europa nu este un lucru dat, are nevoie de muncă. Europa trebuie să facă față provocărilor, să rămână unită și să nu se teamă”, a spus șeful statului francez.

Directorul de companie al anului a fost desemnată poloneza Edyta Kocyk, care a dezvoltat o brățară telemedicală, care este deja folosită în unele spitale și clinici europene.

Antreprenorul anului este olandezul Boyan Slat, care a inventat un sistem de recuperare a maselor plastice din apele oceanelor. Slat este și cel mai tânăr laureat al premiului de Campion al Pământului, acordat de ONU.

Inovatorul anului a fost desemnat Krisztian Imre, care a dezvoltat un sistem pentru persoanele fără vedere, Extended Visual Assitant, care a îmbunătățit multe aspecte ale vieții acestora, cum ar fi mersul, cititul, recunoașterea obiectelor și socializarea cu alte persoane cu deficiențe de vedere.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.