Pensii speciale pentru primari și alți aleși locali. 1.425 de lei lunar, în plus față de pensie

depozitul de cenușă mehedinți halânga
Primăria din Șimian. Foto: Andreea Dogar

Mai mulți parlamentari de la PNL, PSD, PMP și UDMR au depus la Camera Deputaților o propunere legislativă care, dacă va deveni lege, le va permite primarilor, viceprimarilor și altor aleși locali să primească pensii speciale.

Proiectul legislativ a fost depus la Camera Deputaților la data de 12 martie, iar camera decizională este Senatul.

Practic, potrivit propunerii, aleșii ar primi o indemnizație care se poate cumula cu pensia obținută din sistemul public.

Pensii speciale pentru aleșii locali – Iată textul propunerii:

– „Începând cu 1 ianuarie 2019, primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (…) au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat”.

– „Indemnizația pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum și cu orice alte venituri realizate”

– „Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă se acordă în limita a 3 mandate complete și se calculează ca produs al numărului de mandate cu 0,25 din salariul de bază minim brut garantat în plată”

La ora actuală salariul minim brut pe țară este de 1.900 de lei. Așadar, în fiecare lună un fost primar ar primi, în plus față de pensie, 475 de lei pentru fiecare mandat. Suma maximă acordată ar fi de 1.425 de lei (pentru 3 mandate).

Banii pentru aceste indemnizații vor fi suportați de la bugetele locale.

Cei care au fost condamnați definitv pentru comiterea, în calitate de primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte al consiliului județean, a unei infracțiuni de corupție, nu primesc indemnizația. Nu o vor primi nici cei urmăriți penal sau trimiși în judecată pentru acte și fapte săvârșite în exercitarea funcțiilor, până la achitarea lor definitivă.

În expunerea de motive inițiatorii legii spun că este nevoie de ea din cauza „nivelului redus al pensiilor pentru limită de vârstă de care beneficiază primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene din România”, ceea ce „generează profunde inechități între pensiile primite de aceștia și pensiile primite de unii subordonați” ai primarilor și ai altor aleși locali.

Nu este pentru prima dată când parlamentarii încearcă să le ofere aleșilor locali pensii speciale, însă până acum legea a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a României. Însă de această dată cei 21 de inițiatori ai legii susțin că au avut în vedere criticile formulate de CCR și că noua propunere respectă toate observațiile judecătorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.