Pe creste, în siguranță. Refugiu modern în cei mai grei munți din România

refugiu
Noul refugiu din Piatra Craiului. Foto: Captură Digi24

Un adăpost alpin din Munții Piatra Craiului a fost refăcut de la zero. Cel vechi, ajuns o ruină, a fost demolat, iar în locul lui voluntarii și jandarmii au construit unul nou, informează digi24.ro. Ei au cărat în spate toate piesele pe potecile de munte și, ajunși sus, le-au îmbinat și au ridicat un adăpost cu o formă sferică.

Misiunea a început imediat după răsăritul soarelui, la marginea oraşului Zărneşti. 50 de voluntari, printre care și 20 de jandarmi montani, şi-au împărţit sarcinile şi au urcat cu piesele refugiului în spinare până la 1.685 de metri. Noul adăpost a costat 13.000 de lei, bani din bugetul Parcului Naţional Piatra Craiului.

„Am avut norocul să cărăm cea mai grea piesă, intrarea, asta a fost, până la urmă am reuşit cu greu, dar am învins situaţia”, a povestit pentru postul de televiziune Marian Măluşelu, comandantul Jandarmeriei Montane Braşov.

„Am venit pentru că iubim muntele, pentru că vrem să ne mai adăpostim şi noi în zona asta frumoasă, când o să mai fie nevoie”, a explicat și voluntarul Paul Dumitru.

Refugiul-puzzle: „Forma lui este potrivită pentru condiţiile meteo de aici”

Urcușul a durat patru ore, iar odată ajunşi la înălţime voluntarii au montat refugiul piesă cu piesă, exact ca pe un puzzle.

Construcţia este foarte importantă deoarece din zona în care a fost ridicat pleacă multe trasee de alpinism şi două din cele mai importante trasee turistice din Piatra Craiului: Brâul Ciorânga şi Brâul de Mijloc, mai notează digi24.ro.

„Forma lui este potrivită pentru condiţiile meteo de aici, avem trei refugii identice în zona crestei, care până acum s-au comportat foarte bine”, a declarat Mircea Vergheleţ, director la Administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului.

Refugiul înlocuit fusese construit în anii ’80. Noul adăpost îi așteaptă acum pe turiști pe versantul vestic al muntelui, pe cel mai nou traseu turistic din Piatra Craiului: Padina lui Călineţ – Brâul Ciorânga – Vârful Ascuţit.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

eMAG are mari reduceri la electrocasnice. TOP cele mai bune oferte la frigidere și mașini de spălat
Cele mai mai mari reduceri la anvelope de vară de la eMag
Locuri de muncă în fabrici și depozite din Marea Britanie, Olanda, Germania. Salarii de peste 1.800 de euro
Locuri de munca pentru români în străinătate. Electricieni și tehnicieni pentru Vestul Europei și țările din Golf

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.