Pe cine ar putea propune PSD în funcția de premier

FOTO: senat.ro călin popescu tăriceanu
FOTO: senat.ro

Liderii PSD stabilesc astăzi numele pe care îl vor propune președintelui Klaus Iohannis pentru funcția de prim ministru. Liviu Dragnea a declarat că el nu va mai face vreo propunere, pentru că până acum a avut „mână foarte proastă”.

„Se pare că eu am mână foarte proastă. Şi nu numai în ceea ce priveşte propunerile de premier, ci încă în cel puţin 10 cazuri în ultimii ani. Şi atunci le-am spus colegilor mei, astăzi (n.r. ieri, în ședința PSD), că eu nu voi face nicio propunere.

Prima dată, la Sorin Grindeanu, am făcut eu o propunere, colegii au votat-o. Au ştiut-o, că au votat-o. A doua oară, la Mihai Tudose, am avut discuţie cu fiecare membru din CExN în parte – pe cine ar vedea, care ar fi variantele. După această discuţie cu fiecare în parte s-a conturat această propunere pe care am făcut-o eu.

Mâine, va fi exact cum v-am spus – eu nu voi face nicio propunere, eu voi vota propunerea care iese din dezbatere, dar îmi şi voi asuma acest lucru, pentru că au fost câţiva colegi care au votat împotriva lui Mihai Tudose în vară şi care acum susţineau asta şi reproşau că au votat în necunoştinţă de cauză.

Eu n-am propus un om necunoscut în partid, dar eu îmi voi asuma votul pe care îl vor da mâine, după ce vom discuta mai multe propuneri.

I-am încurajat să se gândească bine în noaptea asta, singuri sau să se consulte între ei, şi mâine le-am spus că stăm aici, la CExN, până iese fumul alb pe coş”, a declarat Dragnea luni seara, într-o conferinţă de presă, la sediul PSD.

Cel mai vehiculat nume este cel al ministrului Apărării, Mihai Fifor. Acesta are 47 de ani și este senator PSD de Arad. Este absolvent de filosofie și cu doctorat în antropologie socială. În 2015 a fost refuzat de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de ministru al Transporturilor. A fost propus atunci de Victor Ponta.

În 2009 a absolvit cursul „Securitate și bună guvernare” la Colegiul Național de Apărare, precum și Colegiul Național de Afaceri Interne.

Fifor și-a început cariera în 1994, ca cercetător științific principal la Institutul de Cercetări socio-umane „C.S. Nicolescu-Plopșor” din Craiova, unde a lucrat până în 2001.

Potrivit declarației de avere, Fifor deține o casă în Ișalnița, Dolj, conduce o Dacia Logan din 2015, are două depozite bancare de aproximativ 59.000 de lei și acțiuni la Fondul Proprietatea cu o valoare de circa 119.000 de lei. De asemenea, Fifor mai are un credit ipotecar de 17.000 de euro și un credit auto de aproximativ 10.000 de euro.

 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.