Patru plaje din România au primit Steagul Albastru pentru acest sezon estival

În România sunt 4 plaje cu steag albastru în 2018. Foto: FEE

Plaje cu Steag Albastru în România. Steagul Albastru este oferit plajelor pe care sunt atinse cele mai înalte standarde în ceea ce privește calitatea apei, managementul mediului, educația pentru mediu și siguranța. Patru plaje din România au primit în acest an acest calificativ.

Plaje cu Steag Albastru în România. Steagul Albastru este acordat de către organizația internațională non-guvernamentală Fundația de Educație pentru Mediu. Patru plaje din România, aflate în stațiunile Mamaia și Năvodari, au primit distincția în acest an, cu una mai mult decât în anul precedent.

Chiar și așa, în Bulgaria există 13 plaje cu Steag Albastru în acest an.

Cele patru plaje din România care au primit Steagul Albastru în 2018 sunt plajele Musset Lounge & Beach și Vega Vintage Beach, din Mamaia, respectiv Phoenicia Beach și Marina Regina Beach din Năvodari. Ultimele trei plaje au fost incluse în acest program și anul trecut.

Spania, țara cu cele mai multe plaje cu Steag Albastru

Sunt peste 4.500 de plaje cu Steag Albastru în întreaga lume. Cele mai multe dintre ele sunt în Spania (590), Grecia (519) și Turcia (459). În Franța sunt 399 de astfel de plaje.

Programul etichetării plajelor cu Steag Albastru a început în 1987. Aceste plaje se bucură de o calitate a apei excelentă, dar și de siguranță publică, informații și un bun management al mediului.

Steagul Albastru este considerat un simbol al protecției mediului, iar plajele și porturile de agrement care au această distincție sunt foarte de căutate de turiști.

România se poate lăuda cu doar 4 astfel de plaje în timp ce Canada, de exemplu, unde sezonul estival este aproape inexistent, are 26 de plaje cu Steag Albastru. Danemarca are 250 de plaje cu Steag Albastru, iar Polonia – 30.