Ora Pământului 2017. Lista completă a evenimentelor din toată țara

munții ceahlău ora pământului 2017
Munții Ceahlău. Foto: Andreea Dogar

Ora Pământului 2017. Milioane de oameni din întreaga lume sărbătoresc sâmbătă, 25 martie, Ora Pământului 2017 (Earth Hour), stingând lumina în intervalul 20:30 – 21:30, gest-simbol în lupta împotriva schimbărilor climatice.

„Într-o perioadă în care umanitatea modelează schimbările de pe Pământ – perioadă denumită de cercetatori Antropocen – nu mai este nicio îndoială că rolul fiecăruia este extrem de important pentru a crea lumea de mâine”, se arată într-un comunicat de presă al organizației de mediu WWF-România.

Anul acesta mesajul și îndemnul WWF pentru comunitatea Earth Hour din România este „Dăruiește naturii energia ta”. WWF îi invită pe români să stingă luminile în case și să petreacă o oră în aer liber, fie la o tură cu bicicleta sau printr-o plimbare simbolică prin oraș, împreună cu prietenii, vecinii, familia, colegii.

„În loc să consume energie acasă, să dăruiască propria energie, să o investească pentru a proteja natura”, este mesajul WWF.

Ora Pământului 2017 București

WWF organizează un eveniment în Parcul Izvor, în zona alveolei dinspre Bd. Națiunile Unite, sâmbătă, pe 25 martie 2017, începând cu ora 17:00. Cercetașii Ciresarii au pregătit ateliere și jocuri captivante pentru copiii care vor fi prezenți în Parcul Izvor.

De la ora 20.30 până la 21:30 bucureștenii pot alege o tură cu bicicleta alături de Adevărații VeloPrieteni pe traseul: Parc Izvor (alveola Națiunile Unite) – str. B.P. Hașdeu – Splaiul Independenței – Știrbei Vodă – Berzei – Calea Griviței – Dacia – Romană – Universitate – Unirii – Splaiul Independenței – Națiunile Unite – Izvor.

Cei fără biciclete sunt invitați la un mini-concert unplugged cu Dalma (www.dalmamusic.com), iar apoi să danseze alături de Swing Dance Society București (www.lectiidedans.ro) în Parcul Izvor.

Palatul Parlamentului va întrerupe iluminatul în intervalul 20:30 – 21:30 pentru a marca Ora Pământului 2017. Guvernul României se alătură, de asemenea, acestui eveniment.

Ora Pământului 2017 Aninoasa, jud. Dâmbovița

Sâmbătă, 25 martie 2017, ora 14:00, va avea loc o plimbare cu bicicleta împreună cu prietenii, vecinii, familia sau colegii, pentru a marca Ora Pământului. Întâlnirea participanților are loc în parcarea din fața Centrului Cultural Aninoasa la ora 13:30, plimbarea având traseul: Centrul Cultural – Primăria Aninoasa – Monumentul Eroilor – Strada Margine – Mănăstirea Viforâta – Centrul Cultural. Între orele 20:30 și 21:30, în întreaga comună se va stinge iluminatul public stradal și la instituțiile publice. Cei prezenți la această activitate vor aprinde lumânări, candele, torţe și vor putea participa la jocuri și activități tematice.

Ora Pământului 2017 Bârlad

Între orele 20:30 – 21:30 Observatorul Astronomic al Muzeului Vasile Pârvan va organiza observații astronomice în stradă, în zona parcului “Victor Ion Popa” (la strada principală).

Ora Pământului 2017 Brașov

Pe 25.03, între 20:30 și 21:30 va fi oprit iluminatul public în tot centrul istoric, în zona clădirii Primăriei Brașov și a Poștei zona Rectoratului, Piața Sfatului, Piața Enescu, Parcul Titulescu, precum și pe următoarele străzi: Muresenilor, Republicii, Eroilor, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Sfantul Ioan, Michael Weiss, Postavarului, Politehnicii și Diaconu Coresi.

Ora Pământului 2017 Brăila

Asociatia Clubul de Turism PROILAVIA Braila marcheaza in avans Ora Pamantului 2017. Sambata 25 martie 2017, incepand cu ora 18.30, asociatia le propune brailenilor o plimbare inedita pe alei si prin padure in Parcul Monument, plamanul verde al orasului Braila.

Ora Pământului 2017 Botoșani

Va avea loc un recital muzical în aer liber, în fața sediului Primăriei și pe Pietonalul Unirii, cu artiști amatori. Lumina va fi stinsă în cadrul sediului Primăriei Botoșani, Instituției Prefectului, Direcției de Impozite și Taxe Locale, precum si in Teatrul de Papuși Vasilache, Pietonalul bancar, parcul Primăriei, parcul Junior.

Ora Pământului 2017 Buzău

Primaria municipiului Buzău se va alătura mișcării Earth Hour prin întreruperea iluminatului public în zona Palatului Comunal între orele 20:30 și 21:30 în data de 25.03.2017.

Ora Pământului 2017 Călan, jud. Hunedoara

Sâmbătă 25 martie 2017, membrii Asociației Călan 1387, împreună cu prietenii și susținătorii lor, alături de alți membri ai comunității, vor planta cca. 200 de puieți de paltin într-o zonă adiacentă orașului Călan, iar seara de la ora 20.30, după ce se vor stinge luminile, au programat o plimbare în centrul Orașului Nou Călan. Grupul folcloric „Ziene Sânziene” va susține în parcul din fața Casei de Cultură un minimicroconcert acapella.

Ora Pământului 2017 Constanța

ONG-ul Mare Nostrum organizează activități în Parcul Tăbăcăriei, începând cu ora 20:30.

Ora Pământului 2017 Craiova

Asociația Studenților din Facultatea de Fizică din Craiova (ASFFC) și Organizația Națională Cercetașii României – centrul local Craiova și Asociația Junior Chamber International Craiova (JCI Craiova) propune publicului în data de 25 martie 2017 o serie de evenimente dedicate Earth Hour si anume:

20.00 – 20.30 – Concert Generatia Folk;
20.30 – 20.45 – Marș stradal Universitate – Piața Mihai Viteazul;
20.45 – 21.00 – Panda Challenge Craiova;
21.00 – 21.15 – Miniconcert susținut de către elevi;
21.15 – 21.30 – Animație stradală cu flăcări;
20.30 – 21.30 – Observații astronomice oferite de centrul ASTROED – Universitatea din Craiova.

Iluminatul public va fi stins în arealul Universitate – Primăria Municipiului Craiova – Centrul Vechi – Piața Mihai Viteazul, în intervalul orar 20.30 – 21.30.

Ora Pământului 2017 Hunedoara

Sâmbătă, 25 martie 2017, între orele 20.30-21.30, în municipiul Hunedoara se vor stinge luminile pe B-dul Libertății – str. Constantin Bursan – str. Castelului – curtea exterioară a Castelului Corvinilor. Iluminatul public se va opri timp de 60 de minute, timp în care un grup de tineri voluntari de la „Cercetașii României”, alături de cetățeni ai orașului, vor participa la un marș pe traseul Primărie – Castelul Corvinilor.

Ora Pământului 2017 Iași

Se vor stinge luminile în intervalul orar 20.30-21.30. Se va stinge iluminatul arhitectural al Palatului Culturii, clădire monument istoric și simbol al orașului Iași. De asemenea, toate muzeele și instituțiile din cadrul Complexului Muzeal Național Moldova se alătură evenimentului internațional Ora Pământului prin stingerea iluminatului în intervalul orar 20.30-21.30.

Ora Pământului 2017 Oradea

Rotaract Club Oradea organizează activități începând cu ora 19:30: aranjarea gulguțelor în Piața Unirii, stingerea parţială a luminilor din centrul oraşului începând cu ora 20:30, stingerea luminilor exterioare şi de iluminat ambiental în Piata Unirii timp de 1 oră, animații, momente artistice live ale elevilor de la Liceul de Arta, moment muzical – cântece de munte, asigurat de Comunitatea Scoutiștilor Orionini, jonglerii cu foc.

Ora Pământului 2017 Panciu, jud. Vrancea

Primăria Orașului Panciu, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza“, Liceul Teoretic „Ioan Slavici“, Casa Orășenească de Cultură „Mihai Eminescu“ , Clubul „ECO MED“, Asociația „Lumea lui Pinocchio“ și SC DUSPI SERV PANCIU Panciu organizează mai multe manifestări cu ocazia Orei Pământului.

Sâmbătă, 25 martie 2017, începând cu ora 11.00, este organizată o plimbare cu bicicletele și rolele pe traseul: Parcul Central – str. Nicolae Titulescu – Str. Mărăști – Str. Democrației (varianta ocolitoare a orașului) – Str. M. Kogălniceanu – Str. Libertății – str. Ghiocei – Parcul Central. În întervalul orar 20.30-21.30, în Parcul Central al Orașului Panciu, va fi realizată ilustrația de lumânări „PANCIU 60+“.

Ora Pământului 2017 Rădăuți

Sămbătă, de la ora 20:00, la Statuia „Bogdan Vodă”, va fi stinsă lumina timp de o oră, participanții bucurându-se de muzica vie, recitată de fetele de la Așezământul „Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuți.

Ora Pământului 2017 Roman

Pe 25 martie, începând cu ora 2015, se va organiza un tur ciclistic pe următorul traseu: Piaţa Roman-Vodă (lângă Primărie) – Bdul. Roman-Muşat către hotel – str. Bogdan Dragoş – Abator – Bdul. Republicii – str. Primăverii – str. Ion Nanu – Str. Mihai Viteazul – str. Eternităţii – Bdul. Republicii – Str. Ştefan cel Mare – str. Dobrogeanu Gherea – Bdul. Roman Muşat – Piaţa Roman-Vodă (la statuie).

După încheierea turului ciclistic, în faţa statuii lui Roman Muşat participanţii vor aprinde candele ce vor contura simbolul campaniei Ora Pământului 2017. Tot în intervalul orar 20:30-21:30 se va întrerupe iluminatul public pe Bulevardul Roman Muşat (de la Hotel Roman Plaza până la Giratoriul Florilor), iar pe toată durata nopţii dintre 25 şi 26 martie 2017 se va întrerupe şi iluminatul ornamental al clădirilor aparţinând administraţiei publice locale.

Ora Pământului 2017 Satu Mare

Sâmbătă, 25 martie, se va întrerupe iluminatul public în intervalul 20:30 – 21:30 in urmatoarele locații: Palatul Administrativ (aparține Consiliului Județean), Piața 25 Octombrie și Pasajul Corneliu Coposu.

Ora Pământului 2017 Sighișoara

Sâmbătă, 25 martie 2017, sighişorenii sunt invitați la ora 20.00 în Piaţa Cetăţii unde Fanfara Sighișoara va susține un recital, apoi participanții sunt invitați să formeze un lanţ uman în jurul Bisericii Mănăstirii de unde vor porni într-un marş pe străduțele vechii Cetăţi Medievale.

Ora Pământului 2017 Tulcea

În data de 25.03.2017, între orele 20:30- 21:30, se va stinge lumina în următoarele instituții publice: Primăria municipiului Tulcea, Prefectura județului Tulcea, Consiliul Judeţean Tulcea, ARBDD, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, ICEM, Inspectoratul Şcolar al judeţului Tulcea.

In data de 25.03.2017, intre orele 20:00- 21:00, sub sloganul „Tineri pentru tineri”, Primăria va organiza împreună cu elevii tulceni un spectacol tematic de muzică și dans pe scena din Piața Civică, folosind ca surse de lumină lanternele și felinarele. Spectacolul va cuprinde momente folk, muzică populară, jazz, dansuri moderne, mesaj din leduri purtate în mâini de copii și prezentarea unui banner cu mesajele acestora.

Ora Pământului 2017 Vaslui

În fața Primăriei Municipiului Vaslui, între 20.30 – 21.30, este organizat un eveniment ce va include: dans cu trupa THE SKY IASI (sunet FANFARA ROTARIA), moment muzical al Ansamblului Folcloric “Mugurel” – Vaslui, piesă de teatru organizată de Liceul “Mihail Kogălniceanu”, colaj din materiale reciclabile organizat de Liceul cu Program Sportiv, paradă a costumelor din materiale reciclabile organizată de Colegiul Economic „Anghel Rugina”, Liceul “Ion Mincu” și Liceul “Ștefan Procopiu” și un flash mob organizat de Liceul “Emil Racoviță”.

Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.