Ceasurile s-au dat înainte. 4 curiozităţi despre ora de vară

Duminică, 26 martie 2017, România a trecut la ora de vară. Așadar,ceasurile s-au dat înainte cu o oră, ora 03 devenind ora 04.

Însă, nu s-a întâmplat mereu aşa. greatnews.ro vă prezintă peripeţiile prin care au trecut dimineţile româneşti pentru a ajunge aşa cum sunt astăzi.

La război, după ora de vară

Ciudat este că, între aprilie 1940 şi noiembrie 1942, românii „au funcţionat” numai după ora de vară. Aşadar, chiar dacă pare ciudat, aceasta a prins şi două ierni.

Dar cine avea timp de ora de iarnă şi ora de vară în plin război? Aşa că, în 1943, anul în care aliaţii începeau bombardamentele aeriene asupra României, ţara noastră renunţa la datul ceasului înainte şi înapoi în funcţie de anotimp.

Ora de iarnă și ora de vară, regulă românească din 1997

La 27 mai 1979, ceasul a fost dat, din nou, înainte. Din 1980 până în 1983, s-a revenit la regula primei duminici din aprilie. Din 1984, anul în care ţara noastră reuşea cea mai bună prezenţă olimpică din istorie, ceasul era dat înainte în dimineaţa ultimei duminici din martie.

Singura diferenţă faţă de situaţia din prezent este că, în intervalul ’84-’86, ora 00 devenea ora 01. Din 1997, în ultima duminică din martie, ora 03 devine ora 04, iar în ultima duminică din octombrie, ora 04 devine ora 03.

Romanii aveau orele lor: 44 de minute în miezul iernii, 75 – în plină vară

În lume, prima propunere a introducerii orei de vară (ora de iarnă corespunde timpului normal, cea de vară este o adaptare la condiţiile de lumină) a aparţinut unui britanic. Se întâmpla în 1907, când constructorul William Willet arăta avantajele acestei schimbări. Numeroase state ale lumii nu au stat mult pe gânduri, aşa cum s-a întâmplat cu noi.

Totuşi, ar trebui să ne întoarcem puţin până în vremea romanilor. Atunci, era folosit ceasul cu apă, care avea scale diferite pentru fiecare dintre lunile anului. La solstiţiul de iarnă, „hora tertia” dura doar 44 de minute, în timp ce la solstiţiul de vară, ea dura mult mai mult – 75 de minute.

3 state europene fără oră de vară

În lume, există 69 de țări care trec la ora de vară, unele în această duminică, altele în prima duminică a lunii aprilie. 160 de țări și teritorii au ales însă să nu modifice ora. Explicația e simplu: pentru multe, ar fi o modificare fără sens. De exemplu, țările ecuatoriale și tropicale nu aplică Ora de vară, deoarece durata zilei este relativ constantă de-a lungul anului.

Există însă țări europene care NU trec la ora de vară și credem că acestea trebuie menționate. Aceste state sunt Rusia, care a renunțat la schimbarea orei recent, în 2014, Belarus și Islanda.

Odată cu trecerea României la ora de vară, diferența față de GMT este de 3 ore.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.