Om cheie ce s-a opus proiectului Roșia Montana, sechestrat în birou

Stefan Marincea

Profesorul Ștefan Marincea, fost director al Institutului Geologic Român, care s-a opus proiectului Roșia Montana, a fost sechestrat în propriul birou din ordinul noii conduceri a instituției, conform unor surse din interiorul Institutului.

Institutul Geologic Român este condus în prezent de Simona Mălureanu și Andrei Grigorescu, fiul unui fost director al institutului.

Marincea a confirmat incidentul pentru România Curată.

„Au venit bodyguardul directoarei și un sef de secție să părăsesc biroul ca să îl sigileze. Le-am cerut documentele în baza căruia trebuie să părăsesc biroul și decizia de sigilare ca să le atac în contencios. Au spus că este o decizie de inventariere pentru o comisie de disciplină. Adică urma să fiu judecat de comisia de disciplină pentru că aș fi fost în Belgia fără avizul conducerii. Păi aș fi plecat fără aviz? Sigur că am aviz luat de la precedentul director, Laurentiu Asimopolos. De fapt, caută să mă dea afară“, a afirmat cercetătorul Ștefan Marincea.

După ce Ștefan Marincea a spus că va chema presa și Poliția, bodyguardul care stătea la ușa biroului său a plecat.

De asemenea, Marincea a mai declarat că din biroul sau au fost ridicate mai multe documente.

„I-a interesat foarte mult un dosar despre Roșia Montană, unde eu am făcut opoziție. Erau fotocopii după rapoarte tehnice, inclusiv a unei hărți care nu le convine. Au mai luat niște înscrisuri aparent ale lui Mărunțiu (fost director, n.r.). E clar că sunt ai celor de la Roșia Montană. Este o teroare a unei facțiuni, grup infracțional. Colegii mei sunt terorizați, se încearcă un nou experiment de tip Pitești. Ce se întâmplă îmi depășește imaginația. Lucrez într-o închisoare condusă de indivizi cu practici interlope“, a declarat profesorul care s-a opus proiectului Roșia Montană, potrivit România Curată.

 

Recomandările editorilor GreatNews: