O româncă este singurul profesor străin la Institutul Spațial Japonez

Aurora Simionescu (Foto: Arhiva personală)
Aurora Simionescu (Foto: Arhiva personală)

Astrofiziciana Aurora Simionescu (33 de ani) a fost numită în funcția de profesor asociat al Institutului Spațial și de Știință Aeronautică al Japoniei (ISAS).

Românca este singurul cercetător străin care lucrează pe post atât de important în cadrul Agenției Japoneze de Explorare Aerospațială (JAXA), scrie Romania Insider.

Printre responsabilitățile Aurorei Simionescu sunt cercetarea independentă, supervizarea proiectelor studenților și susținerea unui curs despre structura la scară mare a Universului.

Aurora Simionescu s-a născut la Brăila, iar în al treilea an de liceu a primit o bursă la Massachusetts Deerfield Academy, în Statele Unite. A obținut diploma de licență la Universitatea din Bremen, în Germania, iar titlul de doctor l-a primit de la Universitatea Ludwig Maximilians din Munchen.

”Aspectul interesant al astrofizicii este că faptul că nu o înțeleg. Încerc să îmi extind limitele cunoașterii în fiecare zi. Asta este provocarea”, scria Aurora Simionescu într-un articol pe pagina Universității Jacobs din Bremen.

Înainte de a fi angajată de niponi, românca a mai colaborat strâns cu ISAS timp de 3 ani, cu cercetări în domeniul astrofizicii.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.