O poveste ca în filme. Bolnav, abandonat de părinți, a ajuns student la Inginerie Aerospațială

Ionuț Oprea FOTO: Facebook/via Adevarul.ro
Ionuț Oprea FOTO: Facebook/via Adevarul.ro

În primii patru ani de viață, Ionuț Oprea a stat mai mult prin spitale. A fost diagnosticat cu mai multe afecțiuni, printre care întârziere neuro-psiho-motorie în formă severă, encefalopatie cronică, nanism hipofizar sau boala cunoscută popular „gură de lup”, potrivit jurnaliștilor de la Adevărul.

Părinții săi naturali l-au ținut acasă pentru foarte scurt timp în satul Pitulați, din Brăila, apoi l-au dus la un orfelinat. De aici a ajuns la Secția de Neuro-Psihiatrie Infantilă a Spitalului de Psihiatrie „Sf. Pantelimon” din Brăila. La 4 ani, la spital, l-a cunoscut Alina Dumitru, care făcea practică pentru postul de educator în cadrul secției NPI Brăila.

„Eram în practică şi, de multe ori când intram în salonul lui, îl vedeam stând pe calorifer, cu picioruşele între perete şi calorifer, cuminte, aproape nemişcat, privind pe fereastră. Avea o piele atât de subţire, că i se vedeau venele, oasele. Mă uitam în foaia lui şi le atrăgeam colegilor atenţia că au greşit vârsta, fiindcă avea doar patru kilograme. Uneori, găseam toată secţia în picioare, în jurul lui, cu lumânări aprinse, pentru că părea că pierde lupta pentru viaţă”, a povestit Alina Dumitru, pentru adevarul.ro.

Viața lui Ionuț început să se schimbe în 1996. O organizație umanitară britanică a deschis un spital modern în Cernavodă, iar mai mulți angajați ai secției NPI din Brăila au fost invitați să participe la o acțiune și au putut să ia cu ei și câte un copil. Alina a insistat pentru Ionuț. La întoarcere, copilul a adormit în brațele ei și i-a cerut medicului de gardă să-l lase să-l ia acasă.

De atunci a început să-l ia tot mai des, iar familia l-a integrat perfect. În 1997 a reușit să-l ia în plasament. L-a îngrijit ca o adevărată mamă și l-a ajutat să învingă aproape toate bolile. A mai rămas să rezolve „gura de lup”. A suferit patru intervenții chirurgicale, două în primii ani de viață și două după ce a fost luat în plasament, iar acum mai are nevoie de o reconstrucție facială, pentru a i se corecta buza superioară și o deviație de sept, care îi provoacă probleme de respirație. Costurile intervențiilor chirurgicale ar fi de aproximativ 2.500 de euro.

Ionuț este acum student în anul IV la Facultatea de Inginerie Aerospațială din cadrul Universității Politehnice București. Se specializează în „mentenanța navelor spațiale” și își dorește să facă un master în străinătate.

Dacă acest articol vi s-a părut interesant, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Țările cu cei mai înalți oameni. Pe ce loc se află România
„Căsnicia mea a fost o închisoare. Nu îmi doream decât să mor”
Job-uri în Marea Britanie. Se caută șoferi cu salarii de 4.000 de euro
Cele mai avantajoase oferte la boilere de la eMAG

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.