În inima Transilvaniei se află o salină care are o vechime de peste două milenii, scrie CNN. Astăzi, salina a devenit o atracție turistică neobișnuită, iar mii de turiști coboară în galeriile sale verticale pentru a juca mini-golf, bowling sau pentru a vâsli pe lacul subteran.

Site-ul postului de televiziune CNN a publicat mai multe fotografii cu salina Turda realizate de fotograful britanic Richard John Seymour, care a vizitat-o recent deoarece documentează peisajele modificate de om.

Salina din Turda are o vechime de 2.000 de ani și a început să fie folosită ca muzeu și parc de distracții din anul 1992, mai scrie CNN.

Mina de sare a fost închisă în anul 1932, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost folosită ca adăpost. Ulterior, înainte de a-și deschide porțile turiștilor, a fost utilizată și ca depozit de brânză.

În interiorul salinei Turda, turiștii pot să meargă la spa, să joace bowling sau mini-golf. De asemenea, în interiorul ei este și un amfiteatru cu 80 de locuri. Salina Turda este compusă din mai multe mine, aflate la o adâncime cuprinsă între 70 și 120 de metri.

„Fotografierea acestui spațiu a fost o provocare datorită dimensiunilor sale. Trecerea de la natură la antropic este una lină”, a povestit fotograful.

În trecut, salina Turda reprezenta un venit important pentru regii maghiari sau pentru Imperiul Habsburgic: pe atunci, sarea era mai valoroasă decât aurul și susținea comunitatea locală.

În anul 2008, în salina Turda au fost investite 6 milioane de euro.

Foto: Gabriel Tocu (Wikimedia Commons)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Cele mai bune locuri de muncă pentru români în serviciile de sănătate străine
Cele mai frumoase case din copaci. 12 locuințe în imagini superbe
Povestea fotografiei care s-a vândut cu 1 milion de dolari

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.