AcasăSocialO elevă din România, dorită de 5 universități prestigioase

O elevă din România, dorită de 5 universități prestigioase

-

„Tata aștepta să-mi înmâneze… uite ți-a venit scrisoare. Am deschis-o și am văzut că am fost acceptată”, povestește Iulia Florișteanu, elevă la un liceu din Timișoara, cum a primit vestea că a fost acceptată la Oxford.

Au fost 10 aplicanți pentru un loc la specializarea Biologie. Potrivit Digi24, Iulia a mai fost dorită de alte patru universități prestigioase din Marea Britanie.

Iulia spune că își dorește ca România să avanseze foarte mult în domeniul Științei. Visul ei este acela de descoperi un leac pentru cancer.

Imediat după rezultatului referendumului cu privire la Brexit, studenții au început să se îngrijoreze, însă reprezentanții universităților au dat asigurări că vor beneficia în continuare de aceleași condiții în ceea ce privește taxa de școlizare.

Cu toate acestea, Universitatea Oxford ar avea în intenție să se mute în Franța din cauza Brexitului, pentru a rămâne în zona UE.

Principala grijă a conducerii prestigioasei universităţi este că va rămâne fără fonduri europene pentru programele sale educaţionale, dar şi că va pierde studenţi străini. Numărul candidaţilor din Uniunea Europeană a scăzut deja cu 7% după referendumul din iunie anul trecut.

Va părăsi Marea Britanie şi o orchestră pentru tineri muzicieni. Orchestra Barocă a Uniunii Europene a fost înfiinţată acum mai bine de 30 de ani şi are printre membri numeroşi cetăţeni europeni. De teamă că după Brexit vor fi introduse restricţii în privinţa imigranţilor din UE, orchestra se va muta din mai în Belgia.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Privilegii secretizate. Care e adevărul despre pensiile militarilor și cum au...

0
Documente clasificate, scurse de câțiva ani în spațiul online dar rămase departe de ochii publicului, identificate și consultate acum de GreatNews, conturează o imagine...

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...