Norvegia – cum se trăieşte în ţara care a spus „NU” Uniunii...

Norvegia – cum se trăieşte în ţara care a spus „NU” Uniunii Europene

    by -
    Distribuie articolul pe:

    Satul_Reine_din_nordul_Norvegiei

    Cum se face că unei țări aflate la periferia unui continent, care a refuzat în două rânduri să intre în Uniunea Europeană, îi merge atât de bine chiar și acum, în plină criză economică? În timp ce multe țări vest-europene se luptă în prezent cu datoriile prea mari, Norvegia rămâne o națiune cu o avere pusă deoparte pentru zile negre și cu o stabilitate economică de invidiat.

    Pe 25 septembrie 1972, poporul norvegian refuza propunerea făcută de clasa politică și vota „Nu” la referendumul organizat de guvern în speranța că statul avea să devină membru al Comunităților Europene (predecesoarele Uniunii Europene). 53% dintre votanți s-au declarat împotrivă, iar primul-ministru de la acea dată și-a dat demisia în urma rezultatului. Votul negativ al norvegienilor s-a repetat și la referendumul din 1994, când un procent similar din populație a fost anti-aderare: 52%.

    Încăpățânarea nordicilor de a sta în afara granițelor UE i-a determinat pe istorici, politologi și  politicieni să caute explicații pentru acest refuz. Analistul de politică externă Dan Petre este de părere că motivul principal pentru care Norvegia a votat împotriva aderării este petrolul.

    Teama de „tăvălugul egalizator”

    Într-adevăr, bogăția acestui stat vine de la natură. În 1969 a fost descoperit petrol la Ekofisk, în Marea Nordului, la aproximativ 320 de kilometri sud-vest de coasta norvegiană. De atunci, țara a început să crească economic, iar Norvegia a trecut fluierând de criza petrolului din 1973, provocată de războiul din Orientul Mijlociu, în timp ce vecinele Suedia, Danemarca și Finlanda nu au fost la fel de norocoase. În 2011, 28% din veniturile statului erau generate din industria petrolieră, Norvegia fiind al cincilea exportator de petrol din lume și al treilea de gaz.

    Platforma_de_petrol_din_Norvegia
    Foto: Jarvin Jarle Vines / Wikipedia

    „Datorită petrolului aveau cum să își asigure prosperitatea. Fiind o țară cu o populație mică, probabil le-a fost frică să nu fie înghițiți de un tăvălug care pare uneori egalizator”, a explicat analistul pentru Great News.

    El atrage atenția și că Norvegia, deși are o istorie bogată, este de fapt un stat foarte tânăr, independent abia din 1905. Timp de secole, a fost dominată de puteri străine: Danemarca, apoi Suedia între 1814 și 1905, totul culminând cu ocupația nazistă din al Doilea Război Mondial. Nerăbdătoare să își recapete independența după război, nu este greu de înțeles de ce poporul norvegian a fost foarte defensiv când a venit vorba ca statul lor să își cedeze parțial suveranitatea către structurile UE. În 1972, amintirea ocupației naziste era încă proaspătă în mintea norvegienilor, în special a celor în vârstă.

    Pescarii și fermierii au ținut Norvegia în afara UE

    Dincolo de pierderea suveranității, o altă temă a taberei anti-aderare a fost diferența fundamentală dintre structura economiei Norvegiei și a UE: în vreme ce prima are o economie bazată masiv pe resurse naturale (în special petrol și pește), cea de-a doua are o economie mult mai industrializată.

    De altfel, pescarii și fermierii norvegieni au avut un cuvânt greu de spus, votând masiv împotriva aderării. Un motiv pentru votul lor negativ a fost teama că piața norvegiană va fi inundată de produsele altor țări UE, mai ieftine decât cele fabricate de populația rurală și că politicile comune europene vor dăuna intereselor lor. Dacă în zonele urbane s-a votat mai degrabă în favoarea aderării, zonele rurale au votat puternic împotrivă, susținând că deciziile vor fi luate în numele lor la Bruxelles, și mai departe decât în capitala Oslo.

    Satul_Fredvang_din_Norvegia
    Foto: zonă agricolă în satul Fredvang / Petr Šmerkl, Wikipedia

    Având cele mai bogate resurse de pește din Europa, pescarii s-au temut de UE. Dacă ar fi devenit membru, statul ar fi trebuit să își deschidă apele pentru toate flotele aparținând membrelor UE deoarece, potrivit Politicii Comune de Pescuit, pescarii din orice stat membru au acces în apele din toată Uniunea. În plus, PCP stabilește cotele pentru fiecare stat membru (cât pește se poate pescui din fiecare specie). Pentru o țără cu resurse foarte mari de pește precum Norvegia, perspectiva ca UE să decidă cât poate pescui nu părea prea îmbucurătoare.

    Pescarie_in_Lofoten_Norvegia
    Foto: pescărie în Lofoten, Norvegia / Erwin Winkelman Wikipedia

    Norvegia, statul stabil ca o stâncă

    Totuși, Dan Petre arată că pentru țări precum Finlanda și Austria intrarea în Uniune a adus o explozie economică: „Companiile Austriei și Finlandei au devenit brand-uri globale. De la o țară cu semne de sărăcie, Austria a devenit un jucător continental major”.

    Bogată în petrol, pește și păduri, Norvegia are unul dintre cele mai ridicate standarde de trai din lume și datorită resurselor naturale foarte mari în comparație cu dimensiunea redusă populației, de sub cinci milioane de locuitori.

    Acest fapt a permis statului să pună deoparte și totodată să investească o rezervă de bani uriașă, cunoscută sub numele de Fondul de Pensii al Guvernului. Acesta a ajuns în prezent la aproximativ 570 de miliarde de dolari, iar estimările moderate susțin că până în 2017 fondul va ajunge la 800-900 de miliarde de dolari. În ciuda crizei, Norvegia nu are deficit bugetar, ci surplus de 9%. Greu de imaginat când ne gândim la criza financiară pe care o străbat în prezent multe state occidentale.

    Totuși, criza nu a fost total absentă: a afectat în special sectorul industrial, dar șomajul a rămas scăzut, fiind de 3,3% în august 2011 (adică 86.000 de persoane). Una peste alta, Norvegia se numără printre țările cele mai puțin afectate de criza economică, salariile medii pe oră fiind printre cele mai mari din lume. Norvegienii au al doilea venit pe cap de locuitor din lume, după Luxemburg, și cea mai mare rezervă de capital pe cap de locuitor la nivel mondial. Potrivit Foreign Policy Magazine, Norvegia a fost desemnată în 2009 drept statul cel mai stabil din lume și care funcționează totodată cel mai bine.

    Bergen
    Foto: orașul Bergen văzut de pe muntele Ulriken / Smtunli, Svein-Magne Tunli

    Separate, dar împreună

    Economia Norvegiei nu este însă izolată de cea a Uniunii Europene. Din contră. „Nu-s închiși ca Serbia”, arată Petre. Norvegia este membră a Zonei Economice Europene (European Economic Area), ceea ce îi permite să intre liber pe piața internă a UE: nu trebuie să plătească taxe vamale pentru produsele pe care le plasează pe această piață, cu câteva excepții. Sunt excluse din comerțul liber toate produsele agricole, majoritatea produselor din industria pescuitului și petrolul. În schimb, peștele proaspăt intră liber de taxe în UE.

    Ca urmare a calității de membru al EEA, statul nordic este obligat să adopte legislația europeană legată de piața unică europeană, cu excepția legilor referitoare la agricultură și pescuit. EEA se bazează pe aceleași patru libertăți precum UE: libera mișcare a bunurilor, persoanelor, serviciilor și a capitalului între țările membre EEA (adică cele 27 de membre UE plus Norvegia, Islanda și Liechtenstein). Norvegia se află și în spațiul Schengen. În timp ce Norvegia exportă în UE mai ales materie primă (petrol), UE exportă în Norvegia produse finite.

    „Este foarte greu să stai deoparte”

    În prezent, atât la putere, cât și în opoziție se regăsesc partide pro și contra aderare. Pentru a evita o nouă dezbatere pe această temă, care ar putea duce la căderea guvernului, clasa politică norvegiană nu mai aduce în discuție publică aderarea la UE. Nu există niciun plan de a depune o nouă cerere.

    Deși în anii 2002-2003, potrivit sondajelor publice, 60-65% dintre norvegieni erau favorabili aderării, începând cu 2005 euroscepticii s-au înmulțit. Iar criza financiară, prin care Norvegia a trecut destul de bine, a întărit tabăra „Nu”. Conform ultimelor sondaje, peste 60% dintre norvegieni ar vota împotrivă.

    Însă Dan Petre consideră că situația este una temporară: „Oricât ai încerca să ai propria specificiate, tot ajungi să te conformezi. Nu știu cât vor putea să stea afară. Este foarte greu să stai deoparte”. Mai ales deoarece resursele pe care se bazează prosperitatea Norvegiei, adică petrolul, sunt finite.

    Orasul_Tromo_din_Norvegia
    Foto: orașul Tromso / Fjellheisen Wikipedia

    Motive pentru ca Norvegia să adere la UE (avantajele aderării):
    * libera mișcare a norvegienilor pe piața de muncă europeană
    * eventuale investiții străine noi în țară
    * întărirea companiilor norvegiene
    * acces lărgit pe piața europeană, fără taxe vamale pentru toate produsele norvegiene
    * putere în luarea de decizii în interiorul UE

    Motive pentru ca Norvegia să nu adere la UE (dezavantaje ale aderării):
    * Norvegia are o agricultură dezvoltată, deci ar beneficia puțin de Politica Agricolă Comună. În schimb, vor da bani țărilor mai sărace care au o agricultură în dezvoltare
    * imigrație crescută
    * pierderea suvernității în anumite domenii

    0 comentarii

    Raspunde