Noi proteste masive în România: „Țara cere fără grațiere!”. Zeci de mii de oameni și-au strigat nemulțumirea în stradă

protest anti amnistie si gratiere
Săptămâna trecută, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a condamna legea anti-amnistie și grațiere. Foto: pagina de Facebook ”Corupția ucide”

UPDATE 22:10: Protestul din București s-a încheiat în jurul orei 22, după ce zeci de mii de oameni au pichetat, pe rând, sediul CNA, cel al Ministerului Justiției și al Avocatului Poporului, pentru a scanda la final în fața Guvernului României.

UPDATE ora 20: Grupul de protest din București, din ce în ce mai mare, se îndreaptă spre Guvern. Sunt circa 40.000 de oameni în stradă în Capitală (60.000, potrivit altor estimări). Nu se cere demisia Executivului, ci respingerea acestei legi privind grațierea și aministia. Vă puteți informa despre măsurile controversate ale acestei legi spre finalul acestui articol. Mii de oameni sunt în stradă și în orașe mari ca Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Brașov și Sibiu. La protestul din Cluj au fost prezenți chiar 10.000 de oameni, 5.000 au fost la Timișoara, circa 3.000 la Iași.

UPDATE ora 19:30: Zeci de mii de oameni s-au strâns din nou în București, pentru a protesta față de legea amnistiei și grațierii. Proteste ample și în țară, cu mii de oameni în stradă în orașe ca Timișoara sau Cluj Napoca. În București, manifestanții s-au deplasat de la Piața Universității la Piața Unirii, apoi la Palatul Parlamentului. Planul inițial era ca manifestanții să ajungă și în fața sediului CNA, instituția răspunzătoare de audiovizualul din România fiind acuzată că a tolerat manipularea de la unele posturi TV.

UPDATE ora 18: Rețeaua de metrou aduce mii de oameni la protestul din Piața Universității. 2.000 de oameni s-au adunat deja în această seară, până la ora 18, și în curând va începe marșul spre Guvern. Protestatarii scandează și lozinci anti-CNA. Astăzi, și la Bruxelles a ieșit lumea în stradă, pentru a protesta față de proiectul de lege pentru grațiere și amnistie.

Se strigă, printre altele, „Hoții!”, „Țara cere fără grațiere!”, ”În democrație, locul hoților e în pușcărie”, ”Guvernare corectă, nu hoție abjectă”

Un protest masiv este anunțat duminică, 29 ianuarie, pe străzile din București. Manifestația are loc la o săptămână de la protestul anti-grațiere și amnistie, la care s-a alăturat și președintele Klaus Iohannis.

Manifestații vor avea loc și în următoarele orașe: Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Buzău, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Galați, Pitești, Ploiești, Timișoara, Sibiu, Satu Mare, Târgu Jiu, Turda, Râmnicu Vâlcea.

În diaspora, s-au anunțat grupuri de protestatari în Bordeaux (Franța), Bruxelles (Belgia), Copenhaga (Danemarca), Hamburg (Germania), Londra (Anglia), Paris (Franța), Zurich (Elveția).

Până la ora publicării acestei știri, aproape 9.000 de oameni răspunseseră pozitiv invitației lansate de pagina de Facebook ”Corupția ucide”.

”28.000 de oameni din București au spus clar că nu doresc amnistia și gratierea. Tot ieri am observat că unele televiziuni manipulează fără rușine, iar CNA-ul nu își face treaba. Este momentul să îi vizităm, apoi mergem la Ministerul Justiței, iar pe drum, ne vizităm avocatul. Avem un avocat al poporului care nu lucrează pentru noi.

La final, mergem la guvern.

Nu vrem demisia Guvernului, vrem să își respecte promisiunile pentru care a fost ales. Nu să propună legi aberante care sunt în avantajul unor persoane.

Duminică ne strângem la Universitate începând cu ora 17:00.

Pornim în marș la ora 18:00”

Acesta este mesajul postat în pagina evenimentului.

Ce prevederi includ proiectele de lege pentru grațiere și amnistie

Prin acest proiecte se urmărește, printre altele, decriminalizarea unor acte de abuz în serviciu care generează prejudicii sub 200.000 de lei (47.000 de dolari). Potrivit stirileprotv.ro, aceasta este chiar o infracțiune la care liderul partidului social-democrat de guvernământ, Liviu Dragnea, este acuzat că ar fi instigat o terță parte. Interesant este că Liviu Dragnea a declarat în această săptămână că nici măcar nu avea cunoștință de acest proiect de lege, pasând responsabilitatea colegilor social-democrați din Guvern, în special premierului Grindeanu și ministrului Iordache, de la Justiție

O altă prevedere controversată, care ar conduce și la eliberarea unor deținuți condamnați pentru corupție în ultimii ani, este grațierea deținuților condamnati la mai puțin de cinci ani de închisoare pentru anumite infracțiuni și înjumătățirea sentințelor pentru toți deținuții în vârstă de peste 60 de ani, pentru cei cu boli în stadiu terminal sau cu copii de întreținut, indiferent de infracțiuni.

După protestele de săptămâna trecută, agenția Reuters a publicat un amplu material dedicat acestor manifestații. ”Deși România a aderat la Uniunea Europeană în 2007, sistemul său judiciar continuă să fie monitorizat de Comisia Europeană, care a lăudat eforturile magistraților de a lupta cu corupția larg răspândită, dar a remarcat că politicienii români au un istoric de încercări de a adopta legi care pot slăbi puterile anchetatorilor”, scriau jurnaliștii agenției.

Pretextele legii amnistiei și grațierii sunt supra-aglomerarea penitenciarelor și condițiile proaste din aceste instituții.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.