Caii au apărut încă de acum 50 de milioane de ani, însă au fost domesticiți cu abia 6.000 de ani în urmă. Cele șase milenii au dus la transformări interesante ale cailor, oamenii determinând decisiv apariția a circa 400 de rase diferite de cai. Unii de război, alții de muncă, unii de concurs, alții pentru simplul și sincerul amuzament al copiilor.
În articolul de mai jos, vă prezentăm 10 curiozități din lumea cailor care nouă ni s-au părut de-a dreptul fascinante. Sperăm să vă placă și vouă măcar la fel de mult!
1. Cea mai apropiată „rudă” a calului este rinocerul. În prezent, o singură specie principală din familia cailor mai supraviețuiește. Numită Equus, din ea fac parte atât caii domestici (Equus caballus), cât și calul Przewalski, zebrele și măgarii. Însă, calul are rude-surpriză, arată Muzeul american de Istorie Naturală.
„Caii aparțin unui grup de mamifere cu număr impar de degete. Cei mai mulți dintre membrii acestui grup, cunoscut ca perisodactile, au dispărut. Dar unele specii supraviețuiesc și acum. Dintre acestea, amintim rinocerii și tapirii, cele mai apropiate rude ale calului. Caii sunt mai puternic legați de perisodactile care au dispărut decât de vaci, porci sau capre”, explică un expert al muzeului.
2. Caii au cei mai mari ochi din lumea mamiferelor (diametrul este de circa 5 centimetri). Din punct de vedere al volumului, ochii cailor sunt de nouă ori mai mari decât cei umani.
Caii folosesc cu precădere vederea monoculară, adică ambii ochi sunt folosiți separat. Astfel, un cal poate vedea și procesa separat întâmplări care au loc în stânga sau în dreapta sa.
Atunci când se uită în față, calul folosește vederea binoculară, pentru a se concentra pe un obiect anume din fața sa (să ne gândim, de pildă, la un concurs de sărit peste obstacole). Dacă animalul se concentrează pe un obiect aflat la depărtare, el va ridica capul foarte mult în aer, pentru a-și îmbunătăți câmpul vizual.
3. Caii nu pot vomita. Medicii veterinari explică faptul că e fizic imposibil ca un cal dă vomite. În cazul oamenilor și al altor specii, vomitatul este proces extrem de important în lupta pentru supraviețuire, prin eliminarea unor substanțe toxice din stomac.
„În cazul cabalinelor, mușchii sfincterului esofagian sunt mult mai puternici decât în cazul altor animale, făcând aproape imposibilă deschiderea valvei atunci când avem o presiune inversă, dinspre stomac. De asemenea, la cai, esogagul întâlnește stomacul la un unghi mult redus față de alte animale. Astfel, atunci când stomacul este dilatat, mai ales din cauza gazului, apasă pe valvă în așa fel încât o ține și mai puternic închisă”, arată veterinarul Joe Bertone, într-un articol publicat de revista de specialitate Equus.
4. Caii arabi sunt, cu adevărat, altfel. Rasa arabă este cunoscută pentru grația sa și este una dintre cele mai vechi rase de cai domesticiți. Aportul lor la viața și cultura populațiilor din deșerturile din Orientul Mijlociu a fost unul decisiv.
Însă, caii arabi ies în evidență și cu altceva decât istoria lor bogată.
Caii arabi au o densitoate osoasă mai ridicată decât ceilalți cai și un spate mai scurt, având o vertebră lombară în minus față de ceilalți cai. De asemenea, caii arabi o cu o pereche de coaste mai puțin decât ceilalți cai, iar spațiul dintre coaste este unul mai larg.
Caii arabi sunt cunoscuți și pentru că țin mereu coada sus, asemenea unui steag care flutură în urma lor. Acest detaliu este influențat decisiv de faptul că, la nivelul cozii, acești cai au două vertebre în minus față de alte rase de cai.
5. Dinții cailor. Un prim detaliu interesant este că masculii au 44 de dinți, iar femelele – între 36 și 40. Dinții în plus ai masculilor sunt două perechi de canini, doi sus și doi jos. Acești dinți mai sunt cunoscuți și ca dinți de luptă, deoarece masculii se bat între ei pentru a fi liderii turmelor de iepe.
Caii pot avea, uneori, și așa numiți „dinți de lup”, care sunt pre-molari care ajung uneori să iasă din gingii. De regulă, acești dinți sunt extrași din motive de sănătate și pentru a nu deranja calul atunci când poartă ham.
Potrivit celor de la Universitatea din Missouri, determinarea vârstei cailor prin inspectarea dinților este o adevărată artă. Una extrem de veche, perfecționată în timp și ajunsă la un nivel de acuratețe de-a dreptul de apreciat. Totuși, experții spun că tehnica funcționează numai la caii care au maximum 10-14 ani. La caii mai în vârstă, nu prea.
6. Urechile mobile. Caii își pot mișca urechile la 180 de grade, folosind 10 mușchi diferiți. De exemplu, oamenii folosesc doar trei mușchi pentru ureche. Caii își pot îndrepta urechile în stânga, în dreapta și chiar în spate. Mai mult, ei pot alege și izola o singură zonă spre care să își îndrepte auzul.
Însă, caii nu își mișcă urechile doar pentru a auzi diverse sunete. Caii comunică între ei prin mișcarea urechilor, au arătat mai multe studii. Și ne comunică și nouă câte ceva. De exemplu, atunci când caii au urechile îndreptate înapoi, este foarte posibil ca animalele din fața noastră să fie furioase sau măcar tensionate.
7. Zâmbetul cailor nu e un zâmbet. Vedem adesea cai care ridică mult buza superioară și își etalează dinții. La TV, li se spune cai zâmbitori, însă nu e nici pe departe un zâmbet.
Caii fac acest gest atunci când vor să distingă mai bine un anumit miros. Gestul facilitează transferul feromonilor și a altor molecule în organul vomeronasal, cunoscut și ca organul lui Jacobson. Acest organ auxiliar al simțul olfactiv comunică cu căile nazale și / sau cu gura animalelor. De exemplu, armăsarii fac asta pentru a depista mai bine apropierea iepelor, iar iepele fac asta pentru a lua urma mânjilor.
8. O rasă cu strălucire metalică. Caii din rasa Akhal-Teke sunt adevărate fotomodele ale lumii cabaline. Sunt mult rase de cai ale căror piei strălucesc, însă niciuna atât de tare ca ale acestor cai.
Există însă o explicație: structura părului este cea care face diferență. Partea opacă a părului este redusă în dimensiuni și, în unele părți ale corpului calului Akhal-Teke, chiar lipsește. Partea transparentă a părului îi ia locul și acțiunează ca un tub luminos. În timp ce o extremitate a firului atrage lumina, cealaltă o reflectă, de multe ori cu o strălucire, un colorit auriu.
Povestea acestei rase a început, acum 3.000 de ani, în zona Turkmenistanului. Însă, numărul exemplarelor a scăzut drastic după ce URSS a ordonat uciderea cailor pentru carne. Rasa Akhal-Teke a ajuns să numere mai puțin de 1300 de exemplare. Mai mult, lipsa unei diversități genetice a dus la apariția mai multor boli printre acești cai. Una dintre ele este legată, oarecum ironic, tocmai de blana acestor animale. Există mânji care se nasc fără blană, coamă sau coadă.
9. Calul este mai inteligent decât credem noi. Studiile recente au descoperit câteva detalii interesante despre inteligența cabalinelor.
– caii răspund extrem de bine la stimularea pozitivă. Un studiu din 2010, efectuat pe 23 de cai, a arătat că aceste animale răspund extrem de bine la stimularea pozitivă. Un dresor a îndemnat caii să facă un număr de 41 de acțiuni. După ce au fost despărțiți timp de opt luni, caii au recunoscut dresorul și și-au îndreptat atenția spre acesta, amintindu-și asocierea pozitivă cu acea persoană;
– un alt studiu a arătat că aceste animale folosesc informații oferite de diferite simțuri pentru a recunoaște persoane familiare sau nu. De exemplu, calul analizează atât vocea, cât și mirosul și imaginea unei persoane. Astfel, dacă avem doi gemeni identici, iar doar unul dintre aceștia au întâlnit calul-subiect, există mari șanse ca animalul să recunoască persoană, cu ajutorul vocii sau al mirosului respectivului individ;
– până de curând, se spunea despre cai că nu pot face transfer interocular. Pe scurt, asta înseamnă că un cal nu recunoaște cu un ochi un obiect pe care l-a văzut anterior cu celălalt ochi. Însă, studiul efectul de Fundația pentru Studiere Ecvestră din California a arătat că aceste animale au această abilitate, iar imaginile „adunate” cu ambii ochi contribuie la o memorie comună și vastă.
10. Catârii sunt infertili. Catârii sunt animale rezultate din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița și sunt excelente animale de muncă. Mărimea, puterea, răbdarea și inteligența sunt perfecte pentru munca la fermă.
Catârii sunt, de regulă, infertili. Catârcele (cuvântul din limba română care denumește femelele-catâr) au însă un ciclu menstrual și, tehnic vorbind, se pot reproduce. Totuși, se întâmplă extrem de rar ca o catârcă să rămâne gestantă. Însă, în istoria acestei specii, nu a fost identificat niciun catâr fertil. Astfel, catârca poate avea mânji doar cu cal sau un măgar.
Dacă femela catâr este rezultatul împerecherii dintre o măgăriță cu un armăsar, șansele ca ea să dea naștere unui pui sunt aproape nule. În întreaga istorie, a fost consemnată o singură fătare de acest tip.
În lumea cailor, există și alți „mânji” interesanți: cei proveniți din părinți zebră și măgar, dar și din încrucișarea zebră-cal sau zebră-ponei.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
