National Geographic promovează litoralul românesc

litoralul
Litoralul românesc Foto: ro.wikipedia.org
 National Geographic Channel a realizat un clip publicitar în care promovează litoralul autohton, care a strâns până acum peste un milion de vizualizări.

Videoclipul, care este intitulat „Weekendul tău în România”, prezintă imagini cu clădirile-simbol ale litoralului românesc, printre care se numără Cazinoul din Constanţa, dar şi celebrul Far zis „Genovez”.

Monumentul a fost construit după planurile francezului Blaise-Jean-Marius Michel, în 1868, pe un soclu genovez din jurul anului 1300.

Imaginile surprind apoi plajele, cu „cel mai fin nisip”, dar şi hotelurile şi restaurantele de pe litoralul nostru.

„Ai căutat în atâtea locuri…să simţi ceva complet nou. Este ceea ce vei găsi în România. E pământul pe care şi l-au disputat împăraţii, unde grecii, turcii şi genovezii au descoperit soarele perfect. Vei păşi pe cel mai fin nisip şi te vei răsfăţa în cel mai luxos stil european pe litoralul românesc al Mării Negre”, relevă descrierea litoralului românesc, pe care National Geographic îl promovează pe Facebook”.

Descrierea i-a mirat pe mulți cei care au văzut filmulețul, iar cineva a comentat:  „Probabil că, în curând, o să vedem că DNA are un dosar în care se arată că statul român a dat șpagă postului National Geographic Channel pentru publicarea unui articol FALS.”


Pe pagina de Facebook  a National Geographic România, puteți vedea și celelalte comentarii ale multor străini care laudă locurile frumoase din România.

Recomandările editorilor GreatNews:

Directorul care și-a redus salariul cu peste 90% pentru a mări lefurile angajaților
 Filmare spectaculoasă, cu o pasăre unică în lume
Experiment inedit. Cele două nu sunt surori

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe
 pagina noastră de Facebook.