NASA a descoperit mai multe planete asemănătoare Pământului

FOTO: NASA.gov
FOTO: NASA.gov

NASA a anunțat că a descoperit 219 planete noi cu ajutorul telescopului Kepler. Dintre acestea, zece ar avea o dimensiune apropiată de cea a Pământului și este posibil să aibă și condiții de există a apei lichide.

Potrivit cercetătorilor de la NASA, între 2009 și 2013, Kepler a analizat peste 200.000 de stele din constelația Cygnus din galaxia Calea Lactee. Cele 219 planete sunt parte din peste 4.000 de corpuri cerești identificate, din care 2.300 au fost confirmate care fiind planete.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că zece sunt posibile lumi stâncoase, terestre, care orbitează în jurul stelelor la o distanță suficient de mare pentru a fi locuibile.

Aceasta este considerată ca fiind distanţa la care apa în formă lichidă se poate aduna pe suprafaţa unei planete stâncoase.

Telescopul Kepler a adunat informații despre existența mai multor luni mici. Aceste planete sunt fie de 1,5 mai mari decât Pământul, fie doar puțin mai mici decât Neptun. Acestea au fost denumite Super-Pământuri sau Mini-Neptunuri.

Și în luna februarie au fost descoperite șapte planete asemănătoare Terrei. Cu ajutorul telescopului Spitzer Space, în cadrul sistemului TRAPPIST-1 au fost descoperite șapte planete asemănătoare Terrei care orbitează aceeaşi stea aflată la 40 de ani lumină depărtare de Pământ, a anunţat cercetătorul Thomas Zurbuchen, asociat al Science Mission Directorate din Washingron. Trei dintre cele şapte planete au fost descoperite în mai 2016.

Spre deosebire de Soarele nostru, steaua din TRAPPIST-1 este considerată extrem de rece, astfel fiind posibilă existenţa apei lichide pe planetele din apropierea sa. Toate planetele din TRAPPIST-1 sunt mult mai apropiate de stea în raport cu distanţa dintre Mercur şi Soare.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.