Miroase a 1 Decembrie: „Continuăm tradiția cu fasole cu cârnați, nu ne oprim!”

FOTO: Portal SM/Youtube
FOTO: Portal SM/Youtube

Primăriile din țară se pregătesc de Ziua Națională. Primarul Iașului anunță că va continua tradiția de a oferi fasole cu cârnați participanților la manifestările de 1 Decembrie, organizate în centrul orașului.

„Vom începe cu muzică populară, apoi cu discursuri, depuneri de coroane, după care va fi iarăşi un moment folcloric. Vor evolua doar artişti ieşeni. Va continua şi tradiţia cu fasole şi cârnaţi, nu ne oprim.

Broşuri cu fasole, broşuri cu cârnaţi sau broşuri fără fasole şi cârnaţi putem da în celelalte 364 de zile din an.

Memoria acelor ostaşi care în timpul războiului au hrănit populaţia din raţia lor alimentară trebuie să rămână ca un gest simbolic pe care să-l facem şi noi pe 1 decembrie”, a declarat primarul Mihai Chirica, într-o conferință de presă.

În urmă cu trei ani, fostul primar din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, le declara jurnaliștilor că „ideea de a le oferi cetățenilor fasole cu cârnați de 1 Decembrie” îi aparține lui Toni Greblă, în acea perioadă senator PSD.

Ideea i-a venit în timp ce era la Geneva. „Este adevărat, cât am fost la Geneva, printre altele, m-am ocupat şi de relaţia cu românii stabiliţi în canton.

La întâlnirile pe care le aveam, mai ales după ce s-a construit şi biserica din lemn de la Geneva, socializam după, fie la ambasadă la noi, şi preţuirea sau trecerea cea mai mare o aveau micii şi fasolea.

Apoi am participat când eram prefect la organizarea unor astfel de chestiuni în Piaţa Prefecturii. Îmi amintesc că la început le pregăteam mâncarea în unităţi militare. Eu am venit cu ideea, reţeta a fost a bucătarilor”, a explicat Toni Greblă.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.