Microsoft a cumpărat una dintre cele mai importante rețele de socializare

Șefii LinkedIn și Microsoft FOTO: Microsoft.com
Șefii LinkedIn și Microsoft FOTO: Microsoft.com

Microsoft și LinkedIn Corporation au anunțat că au încheiat un acord. Pentru 196 de dolari pe acțiune și o tranzacție de 26,2 miliarde de dolari, rețeaua de socializare LinkedIn va trece în proprietatea Microsoft.

„LinkedIn va păstra brandul distinct, cultura și independența. Jeff Weiner va rămâne CEO al LinkedIn, și îi va raporta lui Satya Nadella, CEO al Microsoft. Reid Hoffman, președinte al consiliului de administrație, co-fondator și acționar principal al LinkedIn, și Jeff Weiner susțin în totalitate această tranzacție, care este așteptat să se încheie în acest an calendaristic”, se precizează într-un comunicat de presă al celor de la Microsoft.

LinkedIn este cea mai mare rețea de socializare pentru profesioniști. Are peste 400 de milioane de utilizatori, iar în primul trimestru al acestui an, au înregistrat venituri de 861 de milioane de dolari, în creștere cu 35%.

Rețeaua de socializare ar avea în România aproape 2 milioane de utilizatori. Potrivit unui studiu, 7 din 10 companii din România folosesc rețelele de socializare pentru a recruta personal.

„Platforma profesio­nală LinkedIn a devenit o nouă piaţă a muncii, într-o variantă online în care, asemenea celei off­line, angajatorii pot avea contact direct cu potenţialii angajaţi”, potrivit Smartree, companie de externalizare a proceselor de HR.

Datele companiei arată, de asemenea, că domeniile în care se recrutează cel mai mult prin intermediul LinkedIn sunt software, HR, domeniul financiar-contabil şi legal.

„Profilul de LinkedIn reprezintă cartea de vizită a oricărui candidat. El trebuie să fie completat în timp real, cât mai transparent din punct de vedere profesional, coerent formulat şi să conţină informaţii reale şi relevante pentru angajatori. Toate aceste detalii ajută la remarcarea profilului tău de către angajatori, indiferent de industrie”, a declarat, într-un comunicat, Raluca Peneş, HR Coordinator, Smartree.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

giphy (2)