Metro Cash& Carry România creşte salariile începând de anul viitor, iar un casier va câştiga 2.000 de lei net pe lună, relatează „Ziarul financiar”.
De anul viitor, venitul minim din cadrul retailerului Metro Cash & Carry va ajunge la 2.000 de lei net pe lună, în creştere cu 20% faţă de nivelul din prezent. Acest venit va include bonusurile trimestriale, plata orelor suplimentare, tichetele de masă și celelate beneficii de tipul primelor de Paşte sau de Crăciun.
„Începand cu anul 2017, un casier/ lucrător polivalent din cadrul Metro Cash& Carry Romania va caştiga 30.000 de lei brut pe an, echivalentul unui venit net lunar de 2.000 de lei. Venitul va fi format din salariul de bază (cu o pondere de 60% în total venituri) şi sporuri, prime, bonusuri de performanţă, tichete de masă (40%)”, a declarat Valentin Păuna, director de resurse umane şi membru în consiliul de administraţie al Metro Cash& Carry Romania.
Metro Cash& Carry are peste 4.000 de angajaţi în 30 de magazine.
La ora actuală, Metro face angajări pentru mai multe posturi: economiști contabilitate generală și taxe, adjuncți șefi de raion, consultanți achiziție clienți, asistenți administrare date – logistică, asistenți clienți, lucrători comerciali, controlori financiari.
AICI puteți afla mai multe informații despre aceste locuri de muncă și puteți aplica.
Posturile libere sunt în București, Constanța, Ploiești, Satu Mare, Buzău, Timișoara, Târgu-Mureș, Brașov, Deva, Baia Mare, Sibiu, Arad, Bacău, Cluj-Napoca, Galați.
AICI puteți afla mai multe informații despre aceste locuri de muncă și puteți aplica.
Și Kaufland și Lidl au mărit salariile angajaților
Luna trecută, și Kaufland România a anunțat creșterea salariului minim pentru lucrătorii comerciali din magazine. Acesta va ajunge la suma de 2.000 de lei brut, incluzând tichete de masă. În funcție de vechime, salariul unui lucrător comercial poate ajunge până la suma de 3.800 lei brut, aceasta cuprinzând sporuri și tichete de masă.
De asemenea, compania va acorda tuturor angajaților săi o zi de concediu de odihnă în plus.
Iar în urmă cu două luni lanțul de magazine Lidl a anunțat că de la 1 octombrie a majorat salariul minim din companie cu 30%.
De acum, orice angajat cu normă întreagă, fie că lucrează în magazine sau în depozit, câştigă cel puţin 2.199 de lei brut (1.568 de lei net), sumă ce include şi bonurile de masă. În primăvara acestui an, salariul minim brut în cadrul companiei era de 1.697 de lei, sumă ce cuprinde şi bonurile de masă.
Salariul minim pe economie este 1.250 de lei brut, iar cel mediu de aproximativ 2.800 de lei brut.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.