Șoferul unui BMW a intrat cu mașina în mare. Ce amendă a primit

șofer mașină
Foto: Facebook

Și acest 1 Mai a fost unul cu peripeții la malul mării. Șoferul unui BMW a intrat cu mașina pe plaja din Vama Veche și a rămas blocat pe țărm.

Imaginile cu BMW-ul spălat de valurile Mării Negre, în timp ce mai mulți bărbați încearcă să îl scoată din apă, au făcut înconjurul rețelelor de socializare. Filmulețele au strâns sute de mii de vizualizări pe Facebook și au stârnit indignarea internauților.

Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 19 din 22 februarie 2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic se interzice „circulaţia sau staţionarea vehiculelor, cu excepţia celor care asigură intervenţii operative şi a utilajelor de întreţinere a plajelor”.

Polițiștii constănțeni l-au identificat pe şoferul care a intrat marţi cu maşina pe plaja din Vama Veche şi a rămas blocat în mare. Bărbatul are 28 de ani şi este din Bucureşti. El a fost amendat cu suma de 10.000 de lei, notează adevarul.ro.

Nu este pentru prima dată când șoferii români intră cu mașina pe plajă și rămân blocați în apă. Anul trecut, în iunie 2017, un șofer din București în vârstă de 42 de ani a intrat cu mașina pe plajă, tot în Vama Veche. Și el a fost amendat cu suma de 10.000 de lei.

Un incident similar s-a petrecut în august 2015, când un șofer din județul Bihor a ajuns cu mașina în apă.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.