Marius Copil, victorios la debut. Urmează duelul cu Stanislas Wawrinka, deținătorul trofeului la Australian Open

Marius Copil a câștigat azi prima sa partidă din carieră în circuitul Grand Slam. În cel de-al doilea meci, românul îl va întâlni pe elvețianul Stanislas Wawrinka, câștigătorul din 2014 al Australian Open.

Marius Copil are 24 de ani și este din Arad. Este singurul jucător de tenis român care și-a încercat norocul în acest an în competiția de simplu la Australian Open. A trecut prin focurile calificării, reușind trei victorii frumoase, înainte de duelul de azi cu spaniolul Pablo Andujar.

Marius Copil e abia pe locul 194 în lume, cu 151 de trepte mai jos ca ”victima” sa de azi. Meciul disputat pe Terenul 19 din complexul Melbourne Park a fost controlată cu autoritate de jucătorul român, care nu i-a dat nicio șansă lui Andujar, pe care l-a răpus cu scorul de 6-2, 6-2, 7-5.

Exact la serviciu și posesor al unui forehand necruțător, Marius Copil a făcut spectacol azi în fața celor câțiva spectatori care au urmărit meciul.

Mai bogat cu 42.500 de euro, arădeanul va trebui însă să-și ridice și mai mult nivelul jocului în următorul meci de la Australian Open. Îl așteaptă elvețianul Stanislas Wawrinka, proaspăt câștigător al Cupei Davis, deținătorul titlului la Melbourne și al patrulea jucător al lumii.

Wawrinka are 29 de ani și a reușit să îl învingă o dată pe Marius Copil, în primul tur de la Madrid, în 2013.

Într-un alt meci jucat azi-noapte, Monica Niculescu n-a contat în fața Samanthei Stosur. Australianca, a 20-a favorită la Melbourne, s-a impus fără probleme, cu scorul de 6-4, 6-1.

Monica a ajuns la trei meciuri pierdute la rând fără set câștigat în 2015.

La Australian Open vor juca mâine dimineață, în turul doi, româncele Simona Halep și Irina Begu. A treia favorită își va măsura forțele cu australianca Jarmila Gajdosova, în timp ce învingătoarea nemțoaicei Angelique Kerber, a 9-a favorită la Melbourne, se va confrunta cu Katerina Siniakova din Cehia.