Mănăstirea Curtea de Argeș ar putea să nu fie acceptată în patrimoniul mondial din cauza termopanelor

Mănăstirea Curtea de Argeș este și necropola regală. Foto: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului
Mănăstirea Curtea de Argeș este și necropola regală. Foto: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Cu toate că este poate cea mai importantă clădire medievală din Muntenia, mănăstirea de la Curtea de Argeș a fost restaurată fără considerație pentru trecut.

Mănăstirea ar putea rata includerea în patrimoniul UNESCO din cauza reparațiilor făcute în ultimii ani. Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului susține că nu doar ferestrele moderne sunt problema, ci și ușile de termopan, adăugate monumentului de arhitectură în urmă cu câțiva ani, anunță Știrile TVR.

Termopanele au fost adăugate fără aviz de la Ministerul Culturii.

Mănăstirea Curtea de Argeș, care este și loc de veci pentru numeroși conducători ai Țării Românești, a fost ridicată în urmă cu 600 de ani, de legendarul meșter Manole, din porunca lui Neagoe Basarab.

Lăcașul de cult este pe lista obiectivelor UNESCO încă din 1991, însă în acest an se va decide includerea sa în patrimoniul recunoscut la nivel mondial.