Lupta pentru libertate a iranienilor. Protestele iau amploare, 22 de oameni au murit

proteste iran
Foto: Captură YouTube

Protestele din Iran iau amploare. Nouă persoane au murit noaptea trecută, în timpul confruntării cu forțele de ordine, transmite BBC.

Potrivit presei iraniene, 6 dintre protestatari au murit în timp ce încercau să fure arme dintr-o secție de poliție. Într-un alt incident au murit un băiat de 11 ani, un bărbat și un membru al Gărzii Revoluționare, care are rolul de a apăra regimul islamic din Iran.

A fost cea de-a șasea zi de proteste, iar numărul total al morților a ajuns la 22.

Protestele au loc în mai multe orașe din Iran și sunt cele mai mari de după 2009. Au început joia trecută, 28 decembrie, în Mashhad, fiind orientate inițal împotriva creșterilor de prețuri și a corupției, dar ulterior s-au transformat în proteste anti-guvernamentale.

Potrivit BBC, una dintre revendicările comune ale protestatarilor din diferite orașe este ca Iran să nu mai fie condus de un Guvern religios. Unii manifestanți au cerut restaurarea monarhiei și revenirea pe tron a fiului fostului șah al Iranului. Reza Pahlavi trăiește în exil în Statele Unite.

400 de oameni au fost arestați în ultimele zile.

Președintele Hassan Rouhani a făcut o afirmație surprinzătoare, declarând că protestele sunt „o oportunitate, nu o amenințare”.

“E o nimica toată. Critica și protestele sunt o oportunitate, nu o amenințare”, spus Rouhani.

Totuși, el a promis că cei care încalcă legea vor fi pedepsiți. ”Națiunea noastră se va ocupa de această minoritate care strigă slogane împotriva legii și a care insultă sanctitatea și valorile revoluției (islamice – n.r.)”, a mai spus președintele.

Imaginile care au apărut pe rețelele de socializare arată că mai multe mașini și motociclete au fost incendiate în diferite orașe din Iran. Oamenii au aruncat cu pietre și cu alte obiecte în forțele de ordine, iar o stație de poliție a fost incendiată.

Până acum, protestele au izbucnit în cel puțin 13 orașe din Iran, inclusiv în capitala Teheran și în alte orașe importante precum Mashhad.

Președintele american Donald Trump a scris pe Twitter că susține lupta pentru libertate a iranienilor.

„Poporul iranian a fost oprimat timp de mulți ani. Sunt flămânzi de libertate. Dincolo de drepturile omului, și bogățiile Iranului sunt jefuite. E timpul pentru schimbare”, a scris el.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.