Lovitură de stat într-o țară din Africa

FOTO: Tech. Sgt. Jeremy Lock (USAF) - dodmedia.osd.mil/Wikimedia Commons
FOTO: Tech. Sgt. Jeremy Lock (USAF) - dodmedia.osd.mil/Wikimedia Commons

Zimbabwe este în criză. Armata a ieșit pe străzi și a preluat controlul televiziunii de stat. În această dimineață s-au auzit mai multe focuri de armă și explozii în capitala Harare, inclusiv la reședința privată a dictatorului Robert Mugabe, care ar fi fost arestat de armată.

Președintele republicii Zimbabwe ar fi fost arestat de armată. Liderii militarilor au spus că Mugabe este în siguranță, însă nu au precizat unde e.

Intervenția armatei are loc într-o criză politică. Săptămâna trecută, Mugabe l-a demis pe vicepreședintele țării, Emmerson Mnangawa, considerat un succesor al său la conducerea țării. Fostul vicepreședinte, Emmerson Mnangagwa, 75 de ani, a fost demis din funcție și a fugit din țară, după un conflict cu prima doamnă a țării, Grace Mugabe, 52 de ani.

La începutul săptămânii, șeful armatei, Constantino Chiwenga, l-a avertizat pe Robert Mugabe că armata ar putea interveni dacă va continua să excludă foști luptători pentru eliberare care l-au sprijinit pe Mnangagwa.

Partidul șefului statului, ZANU-PF, l-a acuzat marți pe generalul Chiwenga de „conduită de trădare” și de dorința de „a încuraja o revoltă”.

Sub conducerea lui Robert Mugabe, Zimbabwe a sărăcit considerabil și traversează o gravă criză economică, spun agențiile de presă străine. Cu toate acestea, aflat în fruntea unui regim autoritar și represiv de 37 de ani, Robert Mugabe a fost învestit de partidul său pentru alegerile prezidențiale din 2018, în ciuda vârstei înaintate, 93 de ani, și a sănătății sale fragile.

Robert Mugabe este președintele Republicii Zimbabwe din 1987. A reușit să instaureze o dictatură brutală. Măsurile sale brutale împotriva maselor sunt condamnate de ONU și de organizațiile care militează pentru drepturile omului.

În august 2016, Robert Mugabe a ordonat comandantului Poliției Republicane să aresteze întreaga delegație care a participat la Jocurile Olimpice de la Rio, numindu-i șobolani inutili.

FOTO: Tech. Sgt. Jeremy Lock (USAF) – dodmedia.osd.mil/Wikimedia Commons

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.